Analiza gramaticală ca metodă didactică (teorie)

Studiul gramaticii are drept scop, pe lângă însușirea unui ansamblu de reguli, de definiții, cunoașterea științifică a limbii române. Aceasta presupune ca elevii să recunoască într-un text problemele studiate, precum și capacitatea de a le aplica atunci când când se vorbește sau când se scrie în limba respectivă.

De asemenea, un rol esențial în însușirea de către elevi a exprimării corecte îl au exercițiile gramaticale. Forma cea mai frecventă de consolidare a cunoștințelor de gramatică de gramatică o reprezintă analiza gramaticală, prin intermediul căreia se solicită elevilor operații de identificare și de caracterizare a unor fapte de limbă desemnate. Așadar, analiza gramaticală reprezintă metoda didactică ce constă în a observa și analiza faptele de limbă cu ajutorul cărora se realizează comunicarea interumană. Ea este o operație de identificare a unității și relațiilor dintr-o secvență de expresie.

Materialul lingvistic cu care se lucrează este textul (de dimensiuni mai mari sau mai mici) și, rareori cuvântul. Se recomandă să nu se utilizeze obiecte (imagini), pentru că acestea ar orienta elevii spre gândirea concretă (cuvintele fiind rezultatele unor abstractizări, iar în gramatică se lucrează cu abstractizări ale abstractizărilor). Orice activitate care implică noțiuni gramaticale trebuie să se bazeze pe text; cuvintele izolate nu reprezintă o realitate a comunicării, pentru că ele nu funcționează cu acest statut. Ele există numai în asociere cu alte cuvinte, comunicând, prin modificările de rigoare, un mesaj.

Desfășurarea eficientă a analizei gramaticale presupune îndeplinirea câtorva cerințe de către profesor:

1. Să aleagă un text adecvat, corespunzător din mai multe puncte de vedere. Prima cerință este ca textul să fie accesibil elevilor. Se selectează doar texte din materia cunoscută de ei! Dacă se folosesc texte necunoscute totuși, acestea să fie din literatura română și străină pentru copii și tineret. Se va renunța la exclusivitatea selectării textelor pentru analiză gramaticală din literatura beletristică, adăugându-se ca material lingvistic și textele nonliterare, acelea care intră în universul de preocupări ale elevilor de ciclu gimnazial și liceal. Textul trebuie să conțină fenomenul de limbă ce urmează a fi abordat în ipostaze diferite (de exemplu: subiectul să fie numai la începutul propoziției). Dacă textul respectiv nu conține în număr suficient faptul de limbă vizat, este posibil ca acesta să fie modificat, în sensul adăugării a noi fapte de limbă).
2. Să asigure înțelegerea textului de către elevi (prin discuții, prin explicarea cuvintelor necunoscute, prin relevarea mesajului moral).

3. Să stabilească ordinea de desfășurare a analizei. În cadrul ei, categoriile gramaticale nu se comunică la întâmplare, ci într-o ordine strictă. În prima perioadă, pentru a-i obișnui pe elevi cu această ordine, profesorul (ceea ce a trebuit să facă anterior învățătorul) le va oferi tabele, în coloanele cărora ei să plaseze categoriile gramaticale solicitate.

4. Să determine timpul ocupat de analiza gramaticală în ansamblul orei, pentru că excesul de analiză duce, în cele din urmă la suprasaturarea elevilor și la absența oricărei influențe pozitive asupra dezvoltării gândirii lor, ca și asupra calității cunoștințelor.

Eficiența analizei gramaticale decurge din randamentul ei în raport cu obiectivele limbii române ca disciplină de învățământ.

În analiză, elevii desfășoară următoarele operații și activități:

– un raționament inductiv sau deductiv;

– observă modul de existență, de organizare și de funcționare a fenomenelor gramaticale;

– extrag trăsături semnificative, note definitorii ale acestora;

– subsumează faptele concrete conceptelor învățate;

– caută argumente pentru a înțelege și disocia sistemul de opoziții în care se organizează modificările de formă ale cuvintelor.

Recomandarea noastră
G. G. Neamțu-Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și… distincții, Pitești, Editura Paralela 45, 2009.

Un mijloc util în anumite situații de analiză gramaticală îl reprezintă întrebările. Datorită utilizării lor excesive (ceea ce înseamnă că se folosesc și când nu este nevoie sau se folosesc incorect!) s-a ajuns la privarea orelor de gramatică de un rol important al lor: de a contribui la dezvoltarea gândirii elevilor. Întrebările se aplică abuziv și schimbă realitatea raporturilor gramaticale: de exemplu, un cuvânt este decretat adjectiv/atribut pentru că răspunde la una dintre întrebările care?, ce fel de? și nu pentru că determină un substantiv/substitut al acestuia.

De aceea, în analiza sintactică a cuvintelor, pentru cele două părți secundare de propoziție e necesar să se aplice criteriul relației dintre determinat și determinant: orice cuvânt care determină un substantiv (sau un substitut al acestuia: pronume, numeral) este atribut; orice cuvânt care determină un verb, adjectiv, adverb sau o interjecție este complement. În acest sens, elevii vor fi conduși să înțeleagă și să descopere țesătura internă a unui enunț, să identifice relațiile de determinare (subordonare) din interiorul lui.

Analizele gramaticale se clasifică în mai multe tipuri, în funcție de:

a) materialul de limbă asupra căruia se efectuează analiza: fonetice, lexicale, morfologice, sintactice, morfosintactice;

Dacă analiza se ocupă de stratul fonetic al limbii, aceasta va fi o analiză fonetică. Dacă se ocupă de nivelul lexical, va fi o analiză lexicală. Dacă are ca obiect structura gramaticală a limbii, va fi o analiză gramaticală. A face analiză gramaticală înseamnă a observa faptele morfologice și sintactice. În cadrul ei se poate apela exclusiv la analiza elementelor morfologice – analiză morfologică; exclusiv a celor sintactice – analiză sintactică; a amândurora dintre componente – analiză morfologică și sintactică – analiză morfosintactică.

b) forma de realizare: orală sau scrisă;

c) suprafața de cuprindere: parțiale (când se referă la un singur fapt de limbă) și complete (când se referă la toate faptele de limbă).

Utilizarea analizei gramaticale în cadrul orelor de limbă și comunicare este necesară în orice moment al lecției: în verificarea temei, la însușirea noului subiect, la fixarea cunoștințelor predate. Ea este metoda folosită de profesorul de limba română în orice tip de lecție.
Prin analize gramaticale, elevii sunt conduși să observe direct, pe texte alese, sunt deprinși să studieze fenomenele gramaticale și să tragă concluzii din exemplele date, ajungând de la cazuri particulare la definiții și reguli. Cu ajutorul ei, elevii se deprind să descopere ceea ce este general în diferite cazuri constante, să treacă de la gândirea concretă la cea abstractă.

Bibliografie:

1. Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și în liceu, ediția a III-a, Deva, Editura Emia, 2009.

2. Vistian Goia, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Cluj-Napoca, Editura Dacia Educațional, 2002.

3. G. G. Neamțu, Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și… distincții, Pitești, Editura Paralela 45, 2009.

2 thoughts on “Analiza gramaticală ca metodă didactică (teorie)

  • 14 martie 2014 at 21:59
    Permalink

    Salutare , am eu si nevoie de intelectul vostru in speranta ca poate scap de o amenda de parcare :)
    in Articolul 21 din legea HCGMB nr 124 spune asa :

    În toate categoriile de parcaje publice sunt interzise:
    a) blocarea accesului in parcaj;

    credeti ca este corect folosit „accesul” in vederea ocuparii locului de parcare. Eu inteleg ca accesul este calea de intrare care nu era blocata , ci locul in sine . Poate fi interpretat ?

    multumesc anticipat daca imi raspundeti la intrebarea de 1500Lei :)

  • 23 martie 2014 at 23:30
    Permalink

    Bună, Alex!

    La această întrebare, cel mai bine îți răspunde DEX-ul. În cazul cuvântului acces, sensurile consemnate de Dicționarul explicativ al limbii române sunt:
    ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permi­siunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. — Din fr. accès, lat. accessus. (Sursa: http://dexonline.ro/definitie/acces)

    Pentru expresia la care te referi tu, „blocarea accesului in parcaj”, ne interesează sensul 1 din DEX: „posibilitate de a pătrunde, de a ajunge până într-un loc”. Așadar, expresia la care te referi are un sens logic, de bază, adică se referă la faptul că a fost blocat accesul in parcare, adică s-a anulat posibilitatea de a pătrunde într-un loc, deci… e destul de corect. Numai astfel ar putea fi interpretată expresia. În niciun caz nu se referă la faptul că a fost blocat un loc de parcare, ci, pur și simplu, intrarea în parcare, accesul… Dacă tu ai „blocat” doar un loc de parcare și nu accesul într-o parcare, ai șanse să contești ce scrie acolo. Bineînțeles, și cu dovezi. Dacă nu, nu prea văd cum poți scăpa de amendă. 😛
    Sper că te-am lămurit. :) Conform sensului, la asta fac referire acele cuvinte; în ceea ce privește întâmplarea din care s-a ivit această expresie, nu prea am cum să mă pronunț. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *