„contraatac ” sau „contra atac”? Ori „contra-atac”? Sau „contratac”?

Poate părea ciudat, însă tot mai multe persoane mă întreabă dacă e corect să scrie contraatac împreunat. Și chiar așa, cum e corect și normat? Contraatac sau contra atac? Ori poate contra-atac sau contratac? Ca să nu vă amețesc de cap, vă spun că în dicționarele normative ale limbii române, în DOOM2[1] și în DIN[2], e trecută, drept singura formă corectă, aceasta: CONTRAATAC.

Celor care nu scriau așa cuvântul, chiar și dintre intelectuali, li se poate părea însă ciudată această formă. Cel mai probabil, litera dublă a din interiorul cuvântului derutează. Dar e ceva firesc, luând naștere din contopirea a două elemente lexicale al căror sfârșit, respectiv început, păstrează drept înveliș fonetic sunetul a. Și nu vorbim de un sunet/literă a comun(ă), ci de două sunete/litere a diferite: un a1 (din elementul contra) și un a2 (din cuvântul atac). Contopite, ambele a-uri formează litera dublă (sau aa) și, în pronunție, un hiat (con-tra-a-tac). Hiatul este, probabil, o altă cauză pentru care cele două elemente care compun cuvântul contraatac sunt simțite drept două cuvinte diferite, de sine stătătoare, și, în consecință, sunt scrise separat, fie cu cratimă contra-atac – semn că o anumită legătură între cele două cuvinte componente mai este simțită încă de vorbitor, fie cu blanc, ca două cuvinte independente unul de celălalt (contra atac).

Unul dintre motivele principale pentru care contraatac se scrie împreunat, fără cratimă, este faptul că reprezintă un substantiv compus savant, din prefixoidul contra- și substantivul comun atac. Din punct de vedere formal, prefixoidele au același rol ca și prefixele și, în consecință, se atașează direct de baza unui cuvânt. Cum nici prefixele nu sunt notate, în scris, ca elemente libere față de baza cuvântului derivat (de exemplu, nu scriem *ne-cunoscut ori *ne cunoscut î.l.d. necunoscut), nici prefixoidele nu se notează separat, într-un compus savant, ci contopite, „legate” direct de bază.

Aaa, și în niciun caz nu e corectă forma cu un singur a în interiorul cuvântului: *contratac! Cele două componente ale compusului savant își păstrează forma intactă în cadrul compusului (ca la orice compunere); prin urmare, nu se pierde niciun a. :)

Exemple de AȘA DA!

„Clubul Sportiv Contraatac”; „Înființat pe 21 februarie 2012, Contraatac este un club tânăr, dar care are deja în palmares rezultate ce îl poziționează în zona elitei”. (CSC);

„Bawab decide derby de Oltenia. Iordanianul a finalizat un contraatac şi Craiova ajunge la 12 meciuri fără eşec în campionat.” (titlul unui articol, PS) 

Exemple de AȘA NU!

„Pandurii – “U” Craiova 0-1! Un contra-atac de trei puncte” (titlul unui articol, MC)

„Ucraina: „Doamna de Fier” trece la contra-atac” (titlul unui articol, A)

„Arhivă – Unitatea de contra atac și obiectivul” (titlul unui album foto, Ms)

„Şeful BCE trece la contratac: Nu faceţi greşeala să subestimaţi zona euro!” (titlul unui articol, ZF)

Desigur, faptul că, spre deosebire de prefixe, prefixoidele au un mare grad de independență semantică, motiv pentru care pot fi folosite și separat[3], nu doar atașate de alte cuvinte, ca în compusele savante, poate, din nou deruta. Însă într-o asemenea situație, nu mai vorbim de un substantiv compus savant, ci de două elemente independente, cu statut și rol gramatical bine determinat în context:

  • De pildă, putem spune A organizat un atac contra inamicilor săi. (Sintagma atac contra, din punct de vedere semantic, înseamnă același lucru cu contraatac.) Dar, vă întreb, mai are atunci contra statut de prefixoid? În nici un caz! :) În sintagma atac contra, vorbim de două cuvinte diferite, fiecare cu statut gramatical propriu – contra devine, într-un asemenea context, prepoziție care impune regimul cazual al genitivului.

 

EXCEPȚIE!

Elementul lexical contra se scrie obligatoriu, cu cratimă, între prefixoid și cuvântul de bază, în cazul compuselor noi sau ocazionale, care au ca bază un nume propriu ori o abreviere: o mișcare contra-Popescu; Mă declar contra-UE. Aceasta constituie singura excepție, când, având rol de prefixoid, nu se leagă direct de baza „derivatului” (i.e. compusului savant)! În cuvântul compus contraatac, excepția aceasta nu se aplică, așadar elementele se scriu împreunat, fără cratimă.

Compusul savant contraatac reprezintă un substantiv de genul neutru, având la plural forma contraatacuri.

Alte situații în care compusele savante cu contra se scriu împreunat, fără cratimă, și formează litera dublă aa la mijlocul cuvântului sunt: contraacuzație, contraalizeu (în navigație), contraamiral, contraargument, (a) contraataca.

În concluzie, salvați spațiul liber pe hârtie, uniți literele gemene! 😛

Revista „Contraatac” Sursa: revistacontraatac.wordpress.com
Revista „Contraatac”
Sursa: revistacontraatac.wordpress.com

Sigle

DIN – Ioana Vintilă-Rădulescu, Dicționar normativ al limbii române ortografic, ortoepic, morfologic și practic, București, Editura Corint, 2009.

DOOM2 – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005.

Surse

A = adevarul.ro

CSC = www.cscontraatac.ro

MC = www.micapi.ro

Ms = manu.sunphoto.ro

PS = www.prosport.ro

ZF = www.zf.ro

[1] Cf. DOOM2, s.v. contraatac, p. 179.

[2] Cf. DIN, s.v. contraatac, p. 186.

[3] Cf. Ion Coteanu, Formarea cuvintelor în limba română. Derivarea. Compunerea. Conversiunea, Editura Universității din București, 2007, p. 66: „Prefixoidele sau falsele prefixe [s.a.] sunt, așadar, cuvinte cu un sens lexical precis, care se combină cu o bază, sensul unității rezultate fiind suma celor două componente (și prin aceasta se deosebește de compuse [propriu-zise – n.n. R.P.]) […]. Prefixoidele mai sunt numite și elemente de compunere savantă [s.a.]”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *