Zece expresii de aproximare a cantității în limba română veche

În limba română veche erau utilizate numeroase cuvinte și expresii pentru exprimarea aproximării cantitative, însă o mare parte dintre ele au dispărut din limbă sau și-au schimbat sensul. Astfel de expresii mai pot fi observate în opera cronicarilor din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea: la Ion Neculce, Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, dar și în unele documente publicate de Nicolae Iorga. Se pot, așadar, observa câteva particularități ale limbii vechi în raport cu limba actuală, atât la nivel semantic, cât și la nivel sintactic.

Foarte multe expresii de acest fel exprimau aproximarea cantitativă non-numerică. Dintre acestea, fac parte numeroase structuri care urmau schema N1 de N2, adică substantiv + prepoziția de + substantiv. Majoritatea nu mai fac parte din uzul actual, însă, uneori, unele cuvinte pe care le conțin mai pot fi întâlnite în limba română actuală, în alte expresii sau ca atare.

  1. întuneric/întuneric de

Această expresie ar fi avut sensul de „mulțime, număr foarte mare, infinit” și se pare că s-a păstrat o vreme regional (cf. DLR 1934). Expresia a fost condiderată un calc, o imitație după paleoslavă, unde avea sensul de „numerus infinitus”:

„Iar în anii 7084 ˂1576˃ sultan Amurat trimis-au multe întunérice de oști turcești, de au trecut marea și s-au oștit asupra Vavilonului.” (Ureche 1960: 76)

„Că sunt mai mulți ruși pravoslavnici decât leși catolici, și dacă i-or rădica pe toți, sunt mai mulți de un întunericŭ de oameni și orŭ bate pe sasi și poate ne-or bate și pre noi și ne-or lua moșiile.” (Neculce 1963: 316)

  1. calabalâc de

Cu sensul de „mulțime de oameni”, calabalâc provine din tc. kalabalık și este utilizat și astăzi în limba română, în registrul familiar, cu sensul de „ obiecte felurite (în dezordine); (prin extensie) bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse” (DEX 2009). Cuvântul a cunoscut resemantizarea, trecând de la un sens caracterizat de semul [+ uman] la acela caracterizat de lipsa semului respectiv [- uman]:

„Era atunce mare calabalâc de slujitori în curte, de-ș cerè lefele de la Duca-vodă”. (Neculce 1963: 141)

„Atunce împăratul Moscului, vădzând atâta calabalic în Țara Leșască, trimis-au pre Dolhoruc cneazul, cu 30.000 oaste, în Țara Leșască, ca să stè să-i împace.” (Neculce 1963: 271)

  1. duium/duiumuri (de)

În româna actuală, forma de singular a cuvântului duium s-a menținut în expresia cu duiumul: „în mare număr sau cantitate; unul după celălalt”; din tc. doyum (DEX 2009).

„Ș-i lua cu bucatele cele tătărăști, și aducè duiumuri multe, cât nu mai putè să le iè sama”. (Neculce 1963: 83)

  1. bulucuri de/cu

Cuvântul buluc, tot din turcă, s-a păstrat în limba actuală, având sensul de „în număr foarte mare”.

„[…] și unde vedè câte un bulucŭ de turci, câte dzece, cincisprădzece, ei și întorcè câte o pușcă cu căruța și da în turci” (Neculce 1963: 261)

„Atunci ieșiè tătarî di prin păduri, bulucuri cu vite, cu robi” (Neculce 1963: 273).

  1. nărod de

Nici expresia aceasta și nici cuvântul nărod (cu sensul respectiv) nu mai circulă în româna de azi, ci cu sensul de „(persoană) care are mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără să judece; (om) prost, netot, neghiob, nătărău” (DEX 2009), sub forma nerod; regional, în Oltenia și în Transilvania, mai circulă forma nărod.

„Iar după ce-au sosit în ieși, rădicatu-s-au tot târgul asupra zlotașilor, de nu putè răzbi  pe uleți de nărod de oameni, după cumu-i rândul prostimei” (Neculce 1963: 212)

  1. drâmbă de

Expresia apare de două ori la Miron Costin și înseamnă „ceată/grup de”:

„Iar ceialaltă drâmbă de oști au lovit Odorheiul […].” (Costin 1966: 128)

  1. o samă de

Utilizată atât cu substantive desemnând persoane, câte și cu nume de obiecte (în poziția lui N2 din schema expresiei de aproximare cantitativă), expresia o samă de era foarte frecventă în limba veche, fiind utilizată de către toți cronicarii. Să nu uităm de însăși O samă de cuvinte a lui Ion Neculce.

„Iar Sfirciovschi și cu Dumbravă vornicul cu acea samă de oameni au nemerit 400 de oameni, straja lui Pătru vodă și fără véste i-au încunjurat și i-au prinsu pe toți”. (Ureche 1960: 72)

„[…] s-au sfătuit cu o samă de boieri”. (Neculce 1963: 83)

„La începutul războiului zic că o samă de moldovéni să să fie închinat la turci.” (Ureche 1960: 117)

„Și așea-l sfătuia pre Vasile-vodă și o samă de boieri”. (Costin 1966: 149)

„Răsuflători la o samă de ferestre”. (Iorga 1904: 83)

„[…] au măncat Muscalii o samă de stupi”. (Iorga 1904: 158)

  1. o funie de / o curea de / o palmă de

Substantivele din aceste expresii au desemnat, la origine, unități de măsură:

  • o funie avea sensul unei unități de măsură pentru lungime, cu care se măsura pământul și a cărei valoare a variat după epoci. În expresia funie de moșie sau funie de pământ, a ajuns să aibă înțelesul de „suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste”;
  • o curea însemna „măsura de lungime egală cu circa 16 picioare”, iar mai târziu, prin extindere, a ajuns să desemneze un sens cantitativ nedeterminat: „fâșie lungă și îngustă de pământ”.
  • o palmă desemna, la origini, unitatea de măsură pentru lungime de aproximativ 25-28 cm, adică lungimea egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. Ulterior, a căpătat sensul cantitativ nedeterminat „puțin”, cu care este utilizat și astăzi (vezi sintagma o palmă de pământ).

„[…] au făcutu zapisă pe o funie de moșie” (Iorga 1904: 212).

„Luîndu eu o curea de moșie de zestre în hotaru Telești, […].” (Iorga 1904: 216)

„[…] iar după fabricile nostre nice unul din noi nice măcar o palmă de loc de sămănat, nice de cosit”. (Iorga 1904: 78)

La Ion Neculce, o palmă apare cu același sens cantitativ, chiar și atunci când nu are determinări introduse prin prepoziția de:

„[…] și în cetate șidè pașa, iar den afară n-avè treabă măcar o palmă”. (Neculce 1963: 350)

  1. amar de

În limba română actuală, expresia cu valoare cantitativă este cunoscută mai ales prin sintagma (de atâta) amar de vreme, adică „de multă vreme, de mult timp”. În trecut, gruparea nominală de aproximare a cantității era utilizată atât cu determinări caracterizate prin semul [- inanimat], cât și prin cele care desemnau [+ animat], chiar [+ uman]:

„Ce di amar di bani dau pentru vrăjbile celi ticăite a lor!” (Neculce 1963: 353)

„Că de atunce din an în anŭ tot rău și amar de creștini și pustiire au rămas locurile pre acolo.” (Neculce 1963: 45)

  1. o mulțime de / o mână de

Aceste două expresii sunt utilizate și astăzi cu valoare cantitativă. În limba veche, apar adesea la Neculce:

„Că este mulțime de oameni în țara lui, și de l-ai fi mazilit, s-ar fi făcut mare greșeală că are niște slujitori mulți și țară cu putere mare, și poate s-ar fi hainitu și ar fi vinit și el la o peire”. (Neculce 1963: 20)

„Și pe cuvântul viziriului au tăiat atâta mulțime de boieri” (Neculce 1963: 16).

„Nu feci ca tată-său Cantemir, să să puie împotriva unei crăii cu o mână de oameni slabi”. (Neculce 1963: 145)

Se observă, în schimb, și un fenomen invers: există expresii care în limba română actuală au sens cantitativ, pe când în trecut, în limba veche, aveau cu totul alt sens. De pildă, șlahtă, care, din „nobilime poloneză”, la origine, a ajuns să fie utilizat ca expresie de aproximare cantitativă, cu valoare ironică, având înțelesul de „clică, gașcă, ceată de oameni demni de dispreț”.

SURSE:
Costin, Miron, 1966, Letopisețul Țării Moldovei, în Opere alese, București, Editura Tineretului.

Iorga, Nicolae, 1904, Studii și documente cu privire la istoria românilor. vol. VI. Cărți domnești, zapise și răvașe, partea a II-a, București, Stabilimentul grafic I. V. SOCECU, Editura Ministerului de Instrucție.

Neculce, Ion, 1963, Letopisețul Țării Moldovei, precedat de O samă de cuvinte, București, editura pentru Literatură.

Ureche, Grigore, 1960, Letopisețul Țării Moldovei, București, Editura Tineretului.

Dicționare:

DLR – Dicționarul limbii române, 1965, Academia Română, București, Socec-Sfetea, Universul; serie nouă, București, editura Academiei Române.

DEX 2009 – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2009, Academia Română – Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, București, Editura Univers Enciclopedic.

Bibliografie:

Silvia Krieb-Stoian, 2010, Observații asupra mijloacelor lingvistice de exprimare a aproximării cantitative în limba română veche, în Rodica Zafiu, Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae, Limba română. Controverse, delimitări, noi ipoteze, vol. I. Gramatică. Lexic, semantică, terminologii. Istoria limbii române și filologie. Actele celui de-al 9-lea Colocviu al Catedrei de limba română, București, 4-5 decembrie 2009, Editura Universității din București, p. 83-92.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *