Lumina, de Lucian Blaga

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină! ”

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi,

o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?

Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd – minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

                                                  Lucian Blaga

(din volumul „Poemele luminii”, 1919)

Lumina, de Lucian Blaga - poezie din volumul „Poemele luminii”

Text reprodus complet din Lucian Blaga, Poemele  luminii. Poezii,  volumul I, Editura pentru literatură, 1968, p. 4-5.

Din cadrul rubricii #PROvers, #PROpoezie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *