„Maxim am spus!” sau… maximum?

Aproape toți ne amintim de replica de mai sus, din cunoscuta reclamă de la Vodafone, de acum câțiva ani, cu actorul Paul Ipate în rolul principal. Dar atât de puțini știm să utilizăm în contextele corecte specifice fiecare element din perechea maxim – maximum. Deși au în comun sensul de „valoare superioară peste care nu se poate trece; cea mai mare valoare”, gramatical și, implicit, contextual, cele două cuvinte se despart și, sub nicio formă, nu trebuie utilizate ca sinonime (totale), după cum văd că se întâmplă totuși foarte des.

Cuvântul maximum este un substantiv neutru împrumutat din latină pe filieră franceză, având sensurile de „limită superioară peste care nu se poate trece”; „cea mai mare valoare, cantitate, intensitate”.

Termenul maxim, -ă reprezintă, din punct de vedere gramatical, fie un adjectiv cu patru forme flexionare (maxim, -ă, -i, -e), adaptat din forma de superlativ latinească maximus, cu înțelesul „care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal”, fie un substantiv neutru (provenit din substantivul maximum: „valoarea cea mai mare pe care o poate lua o mărime variabilă”) sau substantiv feminin (maximă: „cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă”; „centru de înaltă presiune atmosferică”).

Cum e corect: maxim sau maximum în expresii de tipul „în maxim/maximum două săptămâni”?

Substantivul maximum intră în componența locuțiunii adverbiale la maximum, cu sensul „în cel mai înalt grad”. Totodată, poate fi el însuși utilizat cu valoare adverbială cu înțelesul restrictiv de „în cantitatea/timpul/spațiul maxim posibil”. Și în aceste situații se produc, de regulă, cele mai numeroase confuzii.
De exemplu, vedem și auzim adesea enunțuri de tipul „Ne vedem în maxim două ore.”.; „Trebuie finalizat proiectul în maxim zece zile.”; „Scrie un eseu de maxim 2 pagini.” ș.a.
În asemenea contexte însă, termenul care ne interesează este utilizat cu rol adverbial, iar dintre cele două forme, maxim, respectiv maximum, doar cea din urmă (maximum) poate avea valențe de adverb. Așadar, în situațiile/expresiile cu această structură și cu înțelesul de „cel mult”, nu este corect decât termenul maximum.

Construcțiile de acest tip sunt CORECTE, așadar, în exemplele:

„Rampa de gunoi de la Gherla va fi închisă în maximum 30 de zile” (titlul unui articol publicat pe site-ul gherlainfo.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016);

Aveți la dispoziție trei ore maximum.

„Primă RCA de maximum 7.534 lei pentru un autovehicul de transport marfă cu masa peste 16 tone” (titlul unui articol de pe site-ul replicaonline.ro, accesat în data de 23.10.2016);

Legea care permite plata retroactivă a cotizațiilor pentru pensii pentru maximum cinci ani, promulgată de Iohannis” (titlul unui articol publicat pe site-ul bzc.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016).

…și sunt GREȘITE în contextele:

„În maxim 6 luni, CEO va intra în insolvență” (titlul unui articol publicat pe gorjexclusiv.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016);

„Infractorii scapă de pedepse dacă se autodenunță în maxim 3 luni de la săvârșirea faptei.” (dintr-un articol publicat pe site-ul gazetadebistrita.ro);

„Angajatorul vă poate detașa în altă țară din UE pentru misiuni cu caracter temporar, cu o durată de maxim 2 ani.” (dintr-un articol de legislație europeană publicat pe site-ul europa.eu, accesat ultima oară în data de 23.10.2016);

Substantivele maximum și maxim

Ca substantive neutre, cele două forme pot fi foarte ușor confundate, mai ales că substantivul maxim derivă din maximum. Totuși, în dicționarele principale ale limbii române, acesta din urmă prezintă în dreptul său indicația „rar”. Însă a apărut tocmai din dorința de simplificare a formei maximum, care, prin sunetele finale –um, nespecifice tiparului fonetic și morfologic românesc, „ridică probleme de pronunţie (prin lipsa eufoniei şi prin depărtarea accentului de finală, mai ales la formele de genitiv-dativ articulate: máximumului)” (Rodica Zafiu).

Astfel, când substantivul este articulat sau declinat, tendința, absolut firească, este de a utiliza forma maxim. În celelalte situații, maximum rămâne neschimbat, cu forma sa latinească. De pildă:

„Cum aplici un parfum pentru maximum de efect?” (titlul unui articol publicat pe site-ul csid.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016);

«Dacă vreţi să obţineţi maximum de la fructele şi legumele de sezon, trebuie să le combinaţi în mod corect cu un sos gras”, ne învaţă Mario Ferruzzi, autorul studiului citat.»” (dintr-un articol publicat pe site-ul csid.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016);

„Intercapital: Dacă acțiunile Zentiva sparg 2 lei, pot urca la un maxim istoric” (titlul unui articol publicat pe site-ul zf.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016);
Acţiunile producătorului de me­di­camente Zentiva (SCD) pot ajunge la maximul istoric de 2,26 lei pe unitate dacă vor reuşi să spargă în sus rezis­tenţa de la 2 lei, consideră brokerii de la Intercapital. În prezent, acţiunile SCD se tranzacţionează la 1,99 lei pe unitate.” (dintr-un articol publicat pe site-ul zf.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016)

La maximum sau la maxim?

După cum scriam mai sus, substantivul maximum este cel care intră în componența locuțiunii adverbiale la maximum (și singurul). Așadar, forma *la maxim a expresiei este absolut greșită. Totuși, este explicabilă prin faptul că substantivul neutru maxim este o formă echivalentă, acceptată de norme, a substantivului maximum.

NU E CORECT așadar astfel:

„Trăiește-ți la maxim clipa vieții” (titlul unui articol publicat pe site-ul comunicarepersonala.com, accesat ultima oară în data de 09.10.2016);

„Ploile puternice solicită la maxim canalizarea orașului” (titlul unui articol publicat pe aquatim.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2016);

„Ridicarea la maxim a nivelului de alertă teroristă la Bruxelles, legată de riscul unui atentat cu arme și explozibili” (titlul unui articol publicat pe jurnalul.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2016).

Atenție! Alăturarea la maxim este corectă însă în contexte de tipul:

„Acțiunile Băncii Transilvania, la maxim istoric de 2,825 lei” (titlul unui articol publicat pe zf.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2016)

Aici, sintagma la maxim nu reprezintă locuțiunea adverbială (corectă doar sub forma la maximum), ci structura la (prepoziție) + maxim (adjectiv determinant al substantivului istoric). Declinată la feminin, construcția ar fi, așadar, „[…] la maximă [cotă] […]”, de exemplu.

Ci E CORECT așa:

„Nervi întinși la maximum! Lucian Bostan Palade este primul din echipa argintie a lui chef Dumitrescu care pleacă acasă.” (titlul unui articol publicat pe a1.ro, accesat ultima oară în data de 22.10.2016);

„De fapt, cele 5-10 zile de concediu trec mai repede decât ne-am putea imagina, așa că trebuie să știm cum să profităm de ele la maximum.” (dintr- un articol publicat pe uniqa.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016);

„Temperaturile scăzute fac să fie exploatate la maximum sistemele de încălzire” (dintr- un articol publicat pe adevarul.ro, accesat ultima oară în data de 23.10.2016).

Minim și minimum

Înlocuind, acolo unde este cazul, termenii maxim și maximum, cu opusele lor, minim și minimum, cu înțelesurile „extrema inferioară, cantitatea cea mai mică”; „cel puțin”, regulile de mai sus rămân la fel de valabile, întrucât cele două perechi de cuvinte sunt în relație de antonimie, dar echivalență în ceea ce privește valențele gramaticale, în sensul că minim poate fi atât adjectiv, cât și substantiv, iar minimum e substantiv neutru și adverb și face parte din structura locuțiunii adverbiale la minimum.
Cf. „Locutorii au deci de operat cu adjectivele maxim şi minim, cu substantivele maximum şi minimum, maxim şi minim, maximă şi minimă şi cu adverbele maximum şi minimum, toate înregistrate ca atare în DOOM2. Dicţionarul normativ fixează, mai clar decât dicţionarele explicative care l-au precedat, specializarea gramaticală şi semantică a formelor, indicând şi pentru locuţiunea adverbială singura variantă corectă (la maximum).” (Rodica Zafiu)

În loc de final: e corectă exprimarea „Maxim am spus!”?

Și pentru că am pornit de la vorba din simpatica reclamă, haideți să vedem dacă aceasta e… corectă sau nu! :) Cum e corect: „Maxim am spus!” sau „Maximum am spus!”?

Într-una din reclamele din serie, contextul în care este rostită replica respectivă este următorul:

„ – La anuʾ vreau să scot maxim din toate combinațiile, frate!

         Care combinații?

         Maxim am spus!”

În mod normal, dacă ar fi să respectăm norma (sau cel puțin tendințele actuale ale uzului), în enunțul La anuʾ vreau să scot maxim din toate combinațiile., ar trebui să avem forma maximum a substantivului respectiv, adică:  La anuʾ vreau să scot maximum din toate combinațiile.

Știu că ideea care se vrea a fi subliniată în reclamă face referire la oferta Vodafone, cu „bonus maxim și nelimitat”. Or, în acest context, este firească utilizarea formei maxim. Însă ar fi putut concepe celelalte replici din spotul publicitar în mai strânsă legătură cu ideea aceasta, utilizând cuvântul ca adjectiv, pentru a evita orice ambiguități gramaticale.

Referințe:
Rodica Zafiu, Păcatele limbii: Maxim, minim, disponibil la adresa web http://www.romlit.ro/maxim_minim, accesată ultima oară în data de 23.10.2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *