Natura predicativă a unor verbe la moduri nepersonale

Deşi este cunoscut faptul că, fiind la moduri nepersonale, verbele işi pierd capacitatea predicativă, s-a demonstrat că, în unele situaţii, ele pot funcţiona ca predicate.

Modul exprimă aprecierea vorbitorului faţă de proces sau faţă de felul în care este prezentat procesul.

După particularităţile flexionare, adică dacă au sau nu marcate în flexiune categoriile de persoană şi număr, modurile se clasifică în personale şi nepersonale, iar sintactic (după capacitatea de a îndeplini funcţia de predicat), în predicative şi nepredicative. Ambele clasificări coincid, modurile personale fiind şi predicative şi, invers, de obicei cele nepersonale fiind şi nepredicative. Dar, nu trebuie să confundăm noţiunile de mod predicativ şi nepredicativ cu cele de verb predicativ şi nepredicativ! Conform Dicționarului explicativ al limbii române,  termenul de predicativitate desemnează: “ însuşire a unui cuvânt de a putea avea funcţie de predicat” 1. Aşadar, acelaşi verb (aflat la un mod nepersonal într-o situaţie) poate avea sau nu funcţia sintactică de predicat, poate fi predicativ sau nu, în funcţie de context, de modul la care se află în acel context. De exemplu, verbul a fi poate fi şi predicativ, şi auxiliar, şi copulativ. Aflându-se într-o situaţie la un mod nepredicativ, nu se poate afirma că el este, în general, verb nepredicativ şi că de obicei nu formează predicat.

Principala diferenţă dintre modurile verbale rămâne însă aceea că, în timp ce verbele aflate la moduri personale pot fi predicate, verbele la moduri nepersonale nu prezintă această caracteristică. Dar, în unele cazuri, au loc excepţii, caracteristicile dintre verbele aflate la moduri personale şi cele aflate la moduri nepersonale intersectându-se.

În Gramatica limbii române, I. Cuvântul, modurile nepersonale sunt denumite forme verbale nepersonale (numite şi nepredicative sau nonfinite)2, acestea fiind considerate doar prin tradiţie ca aparţinând categoriei gramaticale a modului, deoarece ele nu indică atitudinea vorbitorului în legătură cu procesul indicat de verb, ci reprezintă forme a căror trăsătură comună este îndepărtată, într-o măsură mai mare sau mai mică, de comportamentul verbului prototipic.

Modurile nepersonale şi nepredicative sunt:  infinitivul, gerunziul, participiul şi supinul.

Mioara Avram observă că, în privinţa lipsei caracterului predicativ al verbelor la moduri nepersonale, fac excepţie numai verbele la modurile infinitiv şi supin cu valoare de imperativ, adică aflate în propoziţii principale imperative 3. De exemplu:

“Undeva, a se înţelege România, cândva, a se înţelege azi, cumva, a nu se înţelege nimic, am fost adânc mişcat de ceea ce îmi oripila diafragma pupilei proprii.” (Marius Ioniţă, articol dintr-o revistă în format electronic)

“Kraak & Smaak: Important! De ascultat! De văzut!” (afiş referitor la un concert)

De ascultat cu căştile pe urechi!” (reclamă la un album de muzică rock)

“Poate ar trebui însă pus accentul mai mult pe partea ecologică (a se pricepe mai clar că FânFest nu este doar un festival de muzică!) şi pe lângă asta, ca anexă, să se iniţieze şi un protest ecologic de nişte tineri de la Greenpeace.” (fragment dintr-un articol online: www.agenda.liternet.ro)

În aceste exemple, verbele la modul infinitiv, respectiv supin, au funcţia de predicat verbal.

În Gramatica limbii române, I. Cuvântul, este tratat infinitivul “predicativ”, ca o subcategorie a formei verbale nepersonale de infinitiv, fiind astfel definit: „Ceea ce se numeşte infinitiv «predicativ» (deci cu funcţie de predicat) apare numai în propoziţii principale imperative, de preferinţă (nu însă obligatoriu) negative, fiind singurul tipar de construcţie în care forma infinitivului este suficientă pentru obţinerea autonomiei enunţiative“4. Infinitivul exprimă, în această situaţie, un act injonctiv „de recomandare“:

A se citi foarte încet…“ (titlul unui articol din „Ziarul Financiar“, 08 iunie 2007)

A se citi Soljeniţîn…“ (titlul unei recenzii din presa electronică: www.ştiri.acasă.ro)

A se lua o noapte de iarnă şi a se amesteca în ceainicului visului…“ (fragment dintr-o poezie online: www. poezie.ro)

„Mesajul imaginii a se lua ca atare, fără interpretare!“ (Revista universitară „ambition!“, aprilie 2009)

Întrucât, conform particularităţilor morfologice ale formelor nepersonale, aceste verbe nu exprimă destinatarul precis, pierzându-se natura deictică a enunţului, efectul este constituit de creşterea valorii generice a construcţiei. În concluzie, recomandarea se aplică pentru orice destinatar şi pentru orice moment al enunţării. S-a vorbit chiar, în acest sens, despre un „infinitiv atemporal“5.  De aceea, nefiind ancorată temporal şi fiind utilizată în cazul unui destinatar general, construcţia cu infinitivul „predicativ“ are frecvenţă limitată de apariţie.

În ceea ce priveşte verbele la modul supin, în contextele de tipul De exprimat în cuvinte concrete, nu în vorbe şoptite., De căutat calea dreaptă, nu rutele ocolitoare., ele nu îndeplinesc singure funcţia de predicat , ci împreună cu  verbul copulativ eliptic este 6. Suprimându-se verbul modal este, supinul preia caracteristicile de predicativitate ale centrului verbal şi valoarea modală de „necesitate⁄ obligaţie“ 7 a acestuia. În acest mod, supinul apare accidental în enunţuri imperative:

De audiat în linişte!“ (reclamă)

De ascultat la muncă!“ (reclamă)

De citit azi, că de aia e miercuri!“ (Revista universitară „ambition!“, decembrie 2008)

Ca şi în enunţurile imperative cu predicat exprimat prin verb la infinitiv, specifică acestor construcţii sintactice cu supin „predicativ“ 8 le este neexprimarea emiţătorului şi a destinatarului , însă, aici, efectul nu este constituit de obţinerea unei valori generice a construcţiei (cum s-a observat la infinitiv), ci de creşterea determinării situaţionale a participanţilor la comunicare.

În condiţiile în care verbele la modurile nepersonale (infinitiv şi supin) pot îndeplini funcţia sintactică de predicat verbal, putem vorbi despre realizarea unei sinonimii gramaticale între aceste două moduri şi alte două moduri personale şi anume: imperativul şi conjunctivul.

Ca predicate verbale, verbele la infinitiv şi la supin  au valoare de imperativ, devenind, aşadar, sinonime, din punct de vedere semantic, cu modul imperativ. Enunţurile A se lua la cunoștință astfel de lucruri nu se trec cu vederea aşa de uşor. şi Ia la cunoștință că astfel de lucruri nu se trec cu vederea aşa de uşor! exprimă aceeaşi idee, în acelaşi fel, prin două verbe la moduri diferite. Ele devin echivalente din punct de vedere semantic.

Unii gramaticieni au obsevat că imperativul este uneori înlocuit prin infinitivul reflexiv datorită imitării modelelor străine: A nu se apleca în afară! (< fr. Ne pas se pencher en dehors!). Ridiculizarea unui asemenea procedeu de către Ion Luca Caragiale (vezi: A se revedea, nene Iancule!)  a contribuit, într-o oarecare măsură, la reducerea folosirii lui 9.

Infinitivul  şi supinul devin sinonime gramaticale cu conjunctivul, întrucât, în unele situaţii, conjunctivul poate avea valoare de imperativ:

A se acorda credibilitate membrilor grupului conform participării lor active la discuţiile controversate.“  (presa electronică: www.hotnews.ro)

De acordat atenție membrilor grupului conform participării lor active la discuţiile controversate.

Să se acorde credibilitate membrilor grupului conform participării lor active la discuţiile contriversate!

De înţeles atitudinea suporterilor.“ (fragment dintr-un articol din presa electronică: www.cugetliber.ro

A se înțelege atitudinea suporterilor.

Să înțelegem atitudinea suporterilor!

În cazul situaţiilor de sinonimie semantică dintre verbele la modul supin şi cele la modul conjunctiv, ne putem confrunta cu o problemă ce ţine, în mod special, de cultivarea limbii şi anume: este indicat să evităm construcţiile de tipul „merită de analizat“, „trebuie de acceptat“ etc., în care supinul înlocuieşte nerecomandabil fie conjunctivul pasiv, fie conjunctivul activ („merită să se analizeze“, „trebuie să se accepte“ etc.) 10.

Notă:  Exemplele oferite pentru a ilustra explicaţiile de natură teoretică au fost preluate din presa electronică, din diverse ziare, reviste şi chiar reclame. S-a dorit a se demonstra că, în limbajul de astăzi, atât de divers, putem găsi chiar forme gramaticale pe care, de multe ori,  din prea puţină atenţie, le ignorăm. Un exemplu în acest sens îl reprezintă formele verbale de infinitiv şi supin „predicativ“, care, în multe situaţii, contribuie la diversificarea limbajului. Deseori, o reclamă sau un titlu poate fi mai sugestiv prin folosirea unor astfel de predicate verbale.

Articolul a fost susținut, ca prezentare orală,  în cadrul Concursului de comunicări științifice studențești „G. I. Tohăneanu”, din data de 25 mai 2009, la Universitatea de Vest din Timișoara.


  1. www.dexonline.ro, s.v. predicativitate.
  2. * * *, Gramatica limbii române, Volumul I. Cuvântul, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, p. 483-486.
  3. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, p. 163-170
  4. * * *, Gramatica limbii române, Volumul I. Cuvântul, ediţia a III-a, p. 492-493.
  5. Brâncuş, Grigore, Saramandu, Manuela, Gramatica limbii române, vol. I. Morfologia, Bucureşti, Editura Atos, 1999, p. 170.
  6. Constantinescu-Dobridor, Gh., Morfologia limbii române, ediţie revizuită şi îmbunătăţită, Bucureşti, Editura Vox, 1996, p. 237.
  7. Id., ibid., p. 237.
  8. Gramatica limbii române, Volumul I. Cuvântul, ediţia a III-a, p. 517.
  9. Constantinescu-Dobridor, Gh., op. cit., p. 227.
  10. Id., ibid., p. 237.

5 thoughts on “Natura predicativă a unor verbe la moduri nepersonale

  • 28 octombrie 2010 at 23:16
    Permalink

    sa nu uiti de „activ pronominale”:))),…..ai bucura ceva lume;)

  • 5 decembrie 2010 at 23:50
    Permalink

    cares verbele la modul nepersonal si la personal

  • 5 decembrie 2010 at 23:56
    Permalink

    imi spuneti va rog frumos in ziua asta trebe

  • 6 decembrie 2010 at 16:47
    Permalink

    @ Vlad: În primul rând, „care-s” se scrie cu cratimă, deci e vorba de două cuvinte („care” + „îs = sunt – formă populară”) 😉
    În al doilea rând, nu-ți pot spune „care-s verbele la modul personal sau nepersonal”, mai ales pentru că fiecare verb poate fi trecut la orice mod, dar și pentru că nu există „un mod personal sau nepersonal”, fiind mai multe moduri în fiecare categorie.
    Spre a te lămuri, îți voi da doar un exemplu de verb („a face”), pe care îl voi trece prin toate tipurile de moduri. Iată:
    A FACE
    MODURILE PERSONALE: 1. indicativ (eu fac); 2. conjunctiv (să fac); 3. condițional-optativ (aș face); 4. imperativ (fă!); 5. prezumtiv (voi fi făcând);
    MODURILE NEPERSONALE: 1. infinitiv (a face); 2. gerunziu (făcând); 3. supin (de făcut); 4. participiu (făcut).
    Ceea ce este trecut în paranteză este forma verbului luat ca exemplu, la fiecare tip de mod. Tu, după acest model, poți trece la modul care ți se cere, verbul / verbele pe care le ai de analizat / conjugat etc.
    Sper că te-ai lămurit și… să-ți fie de folos! :)

  • Pingback: La ceas aniversar: Top zece cele mai lecturate articole din Literparcul nostru - Literparc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *