De unde provine expresia „a țipa/a urla din toți rărunchii” sau „din toți bojocii”?

Expresia idiomatică (i.e. expresie al cărei sens global nu poate fi dedus din suma sensurilor unităților componente) a țipa/urla din toți rărunchii ar proveni din latină, din frazeologismul cu structură și semantică similare, de tragico cothurno strepere, consemnat de către generalul și istoricul roman Ammianus Marcellinus, pentru a scoate în evidență o trăsătură morală a unui general. Personajul este prezentat ca având mereu sprâncenele ridicate, întocmai ca niște coarne, și mereu țipând ca din coturni (coturni: „încălțăminte cu talpă din lemn pe care o purtau actorii în Antichitate pentru a părea mai înalți și pentru a da impresia de prestanță”):

„[…] ire igitur ad haec ratione vel vi conponenda Lupicinum placuit ea tempestate magistrum armorum bellicosum sane et castrensis rei peritum, sed supercilia erigentem ut cornua et de tragico, quod aiunt, cothurno strepentem, super quo diu ambigebatur, avarus esset potius an crudelis” (Ammanius Marcellinus, 20, 1, 2, apud Dumitru 2013: 312).

„Pentru a putea degaja sensul și conotațiile construcției idiomatice, este necesar să ținem cont de informațiile oferite de context: reținem, așadar, în primul rând, că personajul era unul intransigent; în al doilea rând, mențiunea referitoare la sprâncenele ridicate indică faptul că el era, de asemenea, arogant (interpretarea este întemeiată pe asocierea imaginii cu trăsătura respectivă); în acest context, invocarea imaginii coturnilor poate sugera fie intenția de a impresiona, fie pe cea de a se impune prin prestanță ori prin ordine (ultima componentă semantică este activată de formativul verbal [strepere „a face gălăgie, zgomot” – n.n. R.P.]). Prin urmare, expresia indică un comportament intransigent, o fire care caută să se impună prin autoritatea ținutei, a discursului grav, și, poate, prin cea a tonului (posibil arbitrar) al vocii” (Ștefan Dumitru 2013: 82).

Însă nu este suficientă analiza unei expresii doar din punctul de vedere al conținutului semantic, ca tot unitar; originea sa trebuie căutată inclusiv printr-o analiză de structură, urmărindu-se, mai ales, proveniența elementelor componente de bază. În unitatea frazeologică românească a țipa din toți rărunchii sau din toți bojocii,  conținutul semantic este deținut, după caz, fie de substantivul rărunchii, fie de bojocii.

Despre originea cuvintelor rărunchi și bojoci s-a mai scris; cel mai recent, prof. univ. dr. Rodica Zafiu a discutat originea termenilor într-un articol din anul 2000[1], pornind de la aceeași expresie care ne interesează.

Rărunchi este o variantă regională a cuvântului rinichi – termenii au, de fapt, aceeași origine, provenind din două diminutive ale latinei populare (vulgare): renunculus, respectiv reniculus, cu baza comună, ren. Atlasul Lingvistic Român (ALR I, 1938) a înregistrat distribuția dialectală a celor două variante: rinichi era, la acea vreme cel puțin, utilizat în mod curent în Muntenia și în Dobrogea, pe când rărunchi era varianta regională folosită în restul teritoriilor românești. Firește, rinichi s-a impus ca formă normată, elevată, pe când rărunchi a rămas un termen vechi, popular, căruia puține persoane îi mai cunosc sensul. Cu toate acestea, rărunchi, ca multe alte cuvinte vechi, și-a dezvoltat o familie frazeologică amplă: pe lângă expresia pe care o analizăm în acest moment, limba română mai are frazeologismele:

  • a fi cu seu la rărunchi: „a fi înstărit”;
  • a prinde seu la rărunchi: „a se îmbogăți”;
  • a i se rupe rărunchii de milă: „a-i fi foarte milă”.

Adesea, verbe care desemnează stări sau acțiuni fiziologice, ca a se bucura, a geme, a suspina, a ofta, a se cutremura ș.a., se asociază în sintagme variate cu acest cuvânt pentru a reda sau a întări ideea de intensitate a acțiunii/simțirii. De pildă:

„Interviu – Ana Ularu: Eu cred din rărunchi că actorul are nevoie de regizor” (titlul unui material de pe site-ul mediafax.ro, din data de 28 decembrie 2011);

„La început, când măgarul a realizat ce se întâmplă, a urlat din rărunchi” (dintr-un articol de pe blogul andreilaslau.ro, accesat ultima oară în data de 11 mai 2016);

„În fine, una peste alta, cum despărțirea fusese destul de crâncenă, în sensul că el îi dăduse papucii, iar ea încă suspina din rărunchi după el, a picat pe mine măgăreața s-o ajut să treacă peste  aceste momente extrem de dureroase. ” (dintr-un articol de pe site-ul andreeaesca.com, accesat ultima oară în data de 11 mai 2016);

„Însă nu cred că de asta este populară printre copii, ci pentru că sunt invitați să scoată limba și să ragă din rărunchi precum un leu.” (yogacity.ro, accesat ultima oară în data de 11 mai 2015).

Paradoxal, în cadrul acestor expresii, pe lângă substantivul rărunchii, este inserat adesea adjectivul pronominal nehotărât toți, chiar dacă sensul de bază al elementului-cheie nu permite ideea de multiplicare, întrucât rinichii sunt numai doi:

„Sintagma actuală atestă de fapt opacizarea etimologică a cuvântului: s-ar părea că în rărunchi vorbitorii de azi nu mai recunosc rinichii; rărunchii sunt percepuţi mai ales ca zonă a efortului, nu ca un organ precis determinat. Explicaţia construcţiei cu toţi ar putea sta şi în contaminare: cum din rărunchi înseamnă «din toate puterile», echivalenţa sintagmelor ar fi permis ca determinantul ultimei să gliseze spre prima, chiar dacă, din motive etimologice, nu-şi avea locul acolo.” (Zafiu 2000)

Perechea sinonimică a expresiei din toți rărunchii – unitatea din toți bojocii – cunoaște o evoluție similară: există, și în acest caz, două variante, din care una este normată, iar cealaltă, populară. Ca de obicei, cea populară s-a impus mult mai mult în plan idiomatic. Mai precis, bojoci este varianta populară și regională a formei literare plămâni:

„În acest caz, etimologia e mai puţin clară: pentru plămân s-au propus surse din latină sau din greacă, iar originea lui bojoc (sau bojog) e incertă. Bojoc are o răspândire regională complementară cu cea a lui rărunchi: e folosit în Muntenia şi în sudul Dobrogei, în timp ce plămân domină în restul ţării (cf. S. Puşcariu, Limba română). Plămân a devenit termen neutru în limba standard, iar bojoc a rămas un cuvânt popular, chiar mai puternic marcat decât rărunchi, mai ales în expresii ca a-şi vărsa bojocii, a se umfla în bojogi etc. Şi bojoci e folosit astăzi în expresii care indică intensitatea, mai ales în complemente ale unor verbe ca a striga, a ţipa. Şi în acest caz apare contaminarea care atestă pierderea conştiinţei etimologice; plămînii sunt tot doi, deci ar exclude determinantul toţi; acesta e însă folosit, ca un banal mijloc de întărire, în construcţia din toţi bojocii” (Zafiu 2000). De exemplu :

„Făt-Frumos se îndreptă de spate și răcni cât îl țineau bojocii: – Am venit.” ; „Unul la 7 dimineața, sub balcoanele unui bloc, zbiera din toti bojocii: – Nuțiii!” (fragmente din bancuri, funkydonkey.ro, accesat ultima oară în data de 11 mai 2016);

„Galeria FC Petrolul a urlat din toți bojocii” (titlul unui articol de pe site-ul max-media.ro, din 5 decembrie 2013, accesat ultima oară în data de 11 mai 2016).

Vorbind din punct de vedere structural, al cuvântului de bază cu care este construită (substantivul rărunchi) — nu ne interesează aici multitudinea de verbe alături de care se folosește (a țipa/a urla fiind substituibile prin multe alte forme verbale care, după cum am arătat mai sus, exprimă, de regulă, stări sau acțiuni fiziologice) —, nu mai încape îndoială că expresia idiomatică din (toți) rărunchii provine din latină; inclusiv adjectivul pronominal nehotărât toți, care nu se justifică semantic, are origine latinească. Mai dificil este însă de stabilit dacă, strict din punct de vedere semantic, pentru informația pe care o conține, expresia din (toți) rărunchii/bojocii ar fi fost construită după modelul latinesc al unității de tragico cothurno strepere și, ulterior, să se fi înlocuit coturni prin cuvinte care desemnează organe de bază ale corpului omenesc (rinichi, plămâni), percepute drept centre ale forței fizice, întrucât conceptul desemnat prin coturni nu mai avea, cel puțin în cultura noastră, nicio relevanță, realitatea extralingvistică (i.e. obiectul în sine) ne(mai)existând la noi. Din varianta latinească a țipa din coturni, în limba română s-a mai păstrat doar substantivul coturn, -i, fiind utilizat cu precădere în limbajul artistic, însă acesta nu apare consemnat în vreo expresie.

Referințe bibliografice :

Dumitru, Ștefan, Expresii frazeologice latinești (Analiză structurală și socio-lingvistică), București, Editura Universității din București,  2013.

Zafiu, Rodica, Păcatele limbii: „Din toți rărunchii”; „din toți bojocii”, în „România literară”, nr. 28/2000, disponibil on-line la adresa web: http://www.romlit.ro/din_toi_rrunchii_din_toi_bojocii , accesată ultima oară în data de 04.05.2016.

Sursă foto: antena3.ro

[1] Rodica Zafiu, Păcatele limbii: „Din toți rărunchii”; „din toți bojocii”, România literară, nr. 28/2000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *