Zece expresii clișeice internaționale

Se numesc clișee internaționale. Sunt expresii cunoscute și folosite în toată lumea, unități frazeologice de uz internațional, majoritatea cu semnificații interesante, cu istorii și povești nebănuite, extrase din mitologia sau din literatura universală.

„Formulele convenţionale şi clişeele internaţionale sunt grupuri de cuvinte care circulă dintr-o limbă în alta cu aceeaşi formă şi semnificaţie. Sunt formule convenţionale: ad calendas graecas «la calendele greceşti», adică niciodată (grecii nu aveau calende); fata morgana «miraj»; mărul discordiei «obiect sau motiv de dispută»; nodul gordian «problemă care nu poate fi soluţionată». Clişeele internaţionale au în structura lor un nume propriu, de obicei de persoană şi au la bază întâmplări reale sau legende.” 1

1. Acta, non verba / Res, non verba

Acesta este un dicton latinesc, care se traduce astfel: Fapte, nu vorbe.

Res, non verba este deviza generalului Lazare Hoche, una dintre figurile proeminente ale Revoluției Franceze. El și-a ales o astfel de maximă de conduită în viață pentru a da o replică oamenilor de stat și politicienilor care se ocupau mai mult de uneltiri și discursuri, în loc să lase faptele să vorbească de la sine.

Variantele franțuzești ale acestui dicton sunt: Des actes et non des paroles. sau Pas des paroles, des actes. („Nu vorbe, ci fapte.”)

2. A horse, a horse, my kingdom for a horse! („Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal!”)

Aceste vorbe sunt rostite de Richard al III-lea din piesa cu același nume, de William Shakespeare (în Richard al III-lea, Act 5, Scena 4). Regele Angliei le-a rostit în momente de mare disperare, după înfrângerea suferită în lupta de la Bosworth, din 1485. În ciuda orgoliului său imens, pentru că s-a văzut pierdut și în clipe de mare cumpănă, a hotărât să-și dea chiar și regatul pentru un cal, pentru a fugi și a-și salva viața.

Acest citat a devenit un clișeu, fiind folosit când cineva e în stare să ofere orice, tot ce deține, în schimbul obținerii unui lucru mic, dar foarte necesar pentru a ieși cu brio dintr-o anumită împrejurare dificilă. Această expresie a fost parafrazată și în alte opere literare:

Un regat pentru-o țigară, s-umplu norii de zăpadă cu himere!” (Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis)

În nuvela Trei ani, de A.P. Cehov, eroina dă „un regat pentru un pahar cu ceai”.

3. Alfa și Omega

Alfa și Omega sunt, la origine, prima, respectiv, ultima literă din alfabetul grecesc. Acestea au generat, de-a lungul timpului, două expresii foarte des utilizate:

de la alfa la omega, însemnând a epuiza o temă, un subiect; a fi cercetat un lucru, o cauză, de la un capăt la altul. În situații similare, astăzi se mai spune și „de la A la Z(et)”.

a fi alfa și omega, expresie echivalentă cu „a fi cheia și lăcata” sau „a fi pâinea și cuțitul”, adică a reprezenta tot, un om care dispune de toate mijloacele pentru a realiza ceva, care le are pe toate la îndemână, un factotum:
„Auzi colega? / Noi maeștri cu faimă, noi Alfa și Omega.” (Tudor Arghezi, Trișcă)

4. All right / O.K.

 Expresia provine din limba engleză unde înseamnă „Totul e drept.”, „Totul e bine.”. A devenit însă clișeu lingvistic și s-a încetățenit în mai toate limbile mapamondului, având tot mai mult înțelesul de astăzi: „E în regulă.”; „E perfect.”

„Această expresie engleză care, prin conciziunea ei, tindea la o mare expansiune, s-a trezit și ea handicapată de o concurență americană, care o expropriază tot mai mult de pretutindeni. E vorba de expresia, încă mai lapidară: «O.K.», care are exact același înțeles și face absolut același serviciu.” 2

Vorbele englezești All right se regăsesc și într-o nuvelă sadoveniană Singurătate:
„Îmi place mai mult… să aud glasul cerbilor, la începutul toamnei… să-i aud boncăluind.
– All right! îmi răspunse tovarășul meu, englez prin temperament.” (Mihail Sadoveanu, Istorisiri de vânătoare)

Expresia O.K., la început foarte frecventă în Statele Unite ale Americii, a devenit rapid de circulație internațională, datorită conciziei, dar și a sonorității care îi asigură o pronunție foarte rapidă și ușoară, fiind astăzi folosită chiar și de către necunoscătorii limbii engleze. Se presupune că derivă din cuvântul Oke, care, în graiul pieilor roșii, înseamnă „Așa este!”.

5. Barbă-Albastră

Folosit cu precădere în literatură și în publicistică, acest nume indică un escroc sentimental, un bărbat aventurier fără scrupule, precum Don Juan sau Casanova. Expresia a devenit cunoscută după numele eroului principal din povestirea cu titlu omonim, Barbe-Bleu („Barbă-Albastră”), de Charles Perrault . Personajul, un sadic, și-a sugrumat cele șase neveste, pe care apoi le-a spânzurat în „cabinetul negru”.
S-a căsătorit a șaptea oară (fiind și ultima lui căsnicie) și a fost ucis de frații ultimei sale soții, care a descoperit cadavrele celorlalte neveste, îngrozindu-se.

6. Călcâiul lui Achile

Această celebră sintagmă se datorează legendei grecești potrivit căreia zeița Thetis, mama eroului grec Achile, în grija de a-și apăra fiul de orice primejdie, l-a cufundat în Styx, râu din Infern a cărui apă te făcea invulnerabil. Când l-a scăldat în apă însă, zeița l-a prins de călcâi, astfel încât acea parte a corpului i-a rămas singura vulnerabilă, neapucând să fie cufundată în apă.

Ca o ironie, mai târziu, în războiul Troiei, Achile a murit, fiind nimerit de o săgeată tocmai în călcâiul vulnerabil.

De atunci, expresia desemnează, în orice limbă în care ar fi utilizată, locul vulnerabil al unei persoane, punctul nevralgic pe care oricare dintre noi îl avem, slăbiciunea.

Prin extindere de sens, se mai folosește și în cazuri în care, de exemplu, se descoperă partea slabă, insuficient argumentată sau defectuoasă, a argumentației cuiva; astfel, spunem că i-am găsit „călcâiul lui Achile”.

Am întâlnit, prin analogie, și sintagma tendonul lui Achile, tot cu referire la o parte a membrului inferior și semnificând același lucru, însă legenda se referă la călcâi și, prin urmare, expresia s-a înrădăcinat în conștiința oamenilor ca în legendă (și așa ar fi bine să și rămână): călcâiul lui Achile.

7. Cordon bleu

De regulă, această sintagmă franțuzească nu se traduce (înseamnă „cordon albastru”), folosindu-se ca în limba de origine. Dincolo de sensul primar, această expresie indică o persoană de seamă, un specialist foarte fin. Această conotație derivă însă din sensul de bază, întrucât, pe vremuri, înaltele decorații erau însoțite de un cordon care se purta în jurul gâtului, ori de-a curmezișul pieptului. Cel mai râvnit dintre toate, se pare, era chiar Cordonul albastru, care reprezenta, în funcție de țară, fie Ordinul Francez al Cavalerilor Sfântului Duh, fie Ordinul Englezesc al Jartierei sau Ordinul Sfântul Andrei al Împărăției Țarilor etc. – prin urmare, orice ordin de seamă  conferit numai personalităților marcante.

În timp, expresia și-a extins semnificațiile, mari savanți, literați iluștri și cunoscuți oameni de cultură fiind denumiți cordon bleu, chiar și fără a mai fi decorați în acest sens; totuși, prin această „etichetă” se indica faptul că acești oameni sunt de importantă autoritate și de rang înalt într-un anumit domeniu.

Acest calificativ a ajuns să fie conferit astăzi inclusiv marilor maeștri ai artei culinare, întrucât pe vremuri comandorul de Souvré, contele d’Olonne și alți demnitari francezi care erau „cordons bleus” (Cavaleri ai Ordinului Francez Sf. Duh) au înființat un club vestit prin petreceri, banchete, dar, mai ales, prin mâncărurile rafinate servite în astfel de împrejurări.

De la decorații la… un fel de mâncare. Cine și-ar fi imaginat că această sintagmă, astăzi atât de uzuală în domeniul culinar, are o istorie atât de… solemnă? :)

8. De la Anna la Caiafa

Această expresie, de regulă precedată de o formă verbală (a purta de la Anna la Caiafa; a trimite de la Anna la Caiafa) își are originea în Sfânta Scriptură:

Anna era un sacerdot al iudeilor, care a ezitat să-l judece pe Hristos, trimițându-l la Caiafa, un alt preot și judecător evreu. Acesta din urmă l-a trimis la Pilat.

Astăzi, expresiile conținând această sintagmă se folosesc pentru situațiile când cineva este trimis de la o persoană la alta, fiecare ezitând să îi soluționeze o cerere sau o problemă, sau, mai important, să îi facă dreptate.

9. E ceva putred în Danemarca! / Something is rotten in the state of Denmark!

Acesta este unul dintre vestitele versuri ale pieselor lui William Shakespeare; face parte din Hamlet (Actul I, Scena 4). Celebrele vorbe sunt rostite de un ofițer la apariția umbrei tatălui lui Hamlet, tocmai cu sensul derivat de la cel de bază: ceva e necurat în Danemarca, ceva nu e în regulă. Cu timpul, toponimul din acest vers (Danemarca) a căpătat o semnificație generică: poate fi vorba de orice țară în care lucrurile merg prost, de orice întreprindere care nu merge cum trebuie etc.

10. Fata Morgana

Sintagma provine din italiană și se folosește în continuare, în orice limbă, numai ca în limba de origine. Este vorba, de fapt, de Zâna Morgana, din vechile povestiri italienești, căreia oamenii îi atribuiau numeroase vrăji. În final, Fata Morgana a ajuns să denumească un miraj atmosferic care se produce din când în când, la răsăritul soarelui, în văzduhul limpede al Calabriei din sudul Italiei. Printr-un fenomen de refracție, în cadrul căruia marea capătă rolul de oglindă, se proiectează, pe umbra din aer lăsată de munții Messinei, oameni, animale, arbori și alte imagini de pe coastă, în dimensiuni mult mai mari, gigantice și aureolate, în diverse culori.

Așadar, Fata Morgana face referire la acest spectacol impresionant oferit de însăși natura neexploatată. Fenomenul este explicabil din punct de vedere științific, însă în vremurile apuse, când poporul calabrez se zice că dădea cel mai mare număr de analfabeți, oamenii îl credeau o vrajă a respectivei zâne, strigând: „Fata Morgana!”.

Astăzi, aceste vorbe au intrat în vorbirea comună, în artă (în literatură, mai ales), trimițând la o iluzie trecătoare sau la o apariție înșelătoare.

Fata Morgana (iluzie optică, în China) Sursa: http://wongablog.co.uk/
Fata Morgana (iluzie optică, în China)
Sursa: http://wongablog.co.uk/

Sursa bibliografică:
I. Berg, Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre, București, Editura Științifică, 1968.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *