Zece greșeli gramaticale frecvente

E greu de realizat o selecție a celor mai frecvente greșeli gramaticale din limba română, pentru că acestea sunt tot mai diverse și, în loc să se rărească, ele devin din ce în ce mai multe.

De asemenea, trebuie neapărat făcută diferența între greșelile gramaticale și greșelile de lexic și semantică, pentru că, deși vizează ambele utilizarea unei limbi române normate și îngrijite, ele nu presupun același lucru. Greșelile gramaticale se produc din necunoașterea suficientă a gramaticii limbii române și rezultă în utilizarea de forme gramaticale eronate ale unor cuvinte/structuri de cuvinte. Exemple: dezacordul, anacolutul, despărțirea incorectă/ilogică (cu cratimă) a unor cuvinte, conjugări greșite ale unor verbe, declinări incorecte ale unor substantive, adjective etc.

Greșelile de lexic și de semantică sunt cauzate de lipsa cunoașterii sensurilor anumitor cuvinte și folosirea lor inadecvată în anumite contexte, de necunoașterea anumitor perechi paronimice sau neologisme și utilizarea lor cu alt sens, de lipsa unui vocabular vast, bogat etc. Exemple: pleonasmul, contradicția în adaos, etimologia populară, atracția paronimică etc.

Be sure you taste your words before...

1. „Fii bun, dar nu fi prost!” / Să fii bun!; Să nu fii prost!

Am preluat, în vederea discuției de la acest punct, titlul unui subcapitol al lucrării Florei Șuteu, Dificultățile ortografiei limbii române 1. Articolul, ca și paragraful nostru, se referă (și) la scrierea, adesea incorectă, a verbului a fi la imperativ, persoana a II-a, singular. Atât la forma afirmativă, cât și negativă, pentru că, după cum sugerează și titlul, cele două diferă: la forma afirmativă, verbul (a) fi la modul imperativ, persoana a II-a, singular, se scrie cu doi i (Fii bun!; Fii ascultător!; Fii corect!; Fii cinstit! etc.). La forma negativă însă, regula (dintotdeauna!) ne cere scrierea cu un singur i (Nu FI prost!; Nu FI corupt!; Nu FI rău!; Nu FI obraznic! etc.)

„Ca să scriem cu ii sau cu iii nu trebuie să știm altceva decât gramatică. Nu e cazul să o luăm la fugă. Gramatica este ea pe hârtie, dar cea de pe hârtie se află și în capul nostru, fără să știm că e gramatică. Adeseori putem să punem pe hârtie această gramatică din capul nostru, fără să facem greșeli de ortografie. […] Grupul de litere ii reflectă, în multe cazuri, numai o gramatică pe hârtie, adică o gramatică scrisă. De aceea am considerat acest grup de litere, o literă compusă cu funcție gramaticală [subl. aut.].” (Flora Șuteu, op. cit., p. 144)

Verbul a fi este verb neregulat, în astfel de contexte (ca și cele de mai sus) având valoare de auxiliar (verb copulativ). Forma de conjunctiv prezent, persoana a II-a, singular este (tu) să fii, cu doi i. La fel și cea negativă: (tu) să nu fii

De ce însă imperativul negativ de persoana a II-a, singular al verbului a fi se scrie cu un singur i? E simplu: „Imperativul negativ se formează însă cu infinitivul verbului și deci forma este nu fi. Valoarea lui -ii la forma pozitivă de imperativ este însă /i/ ca și la forma negativă, astfel că greșeala de scriere nu se poate evita decât prin învățarea regulii de formare a imperativului pozitiv sg. cu -ii  (ca la conj. prez. 2) și a celui negativ cu infinitivul: (a) fi.” (Flora Șuteu, op. cit., p. 150)
La forma afirmativă, se scrie cu -ii, primul i fiind din rădăcina verbului (a fi), iar al doilea se atașează în urma conjugării verbului, indicând persoana a II-a și numărul singular.

De asemenea, la gerunziu, verbul (a) fi se scrie cu –ii-, indiferent de formă (negativă sau afirmativă): (ne)fiind.

Deci:

NU AȘA!
„Nu fii «extremist», fii vegan” 2

…ci AȘA! 

Nu fi „extremist”, fii vegan!

2. nou-născut, nou-născuți

Acest cuvânt (nou-născut), cu toate formele sale declinate, este compus dintr-un adverb de mod cu funcție sintactică de complement de mod și un adjectiv. Totuși, acest adverb (nou, cu sensul de „(de) curând, recent”) este perceput ca un adjectiv și confundat cu un atribut adjectival, de aici fiind și tendința de realizare a acordului; confuziile se realizează mai ales la forma de masculin, singular a cuvântului compus: nou-născut. Dar nou este adverb aici; prin urmare, este invariabil (nu își schimbă forma) și nu are decât o singură formă (nou), indiferent de declinarea adjectivului născut. Așadar nu este corect decât nou-născut, nou-născuți, nou-născută, nou-născute, nou-născuților, nou-născutelor etc.
Realizarea acordului particulei nou (percepută ca un adjectiv / atribut adjectival), indiferent de forma compusului, este un caz de hipercorectitudine: din dorința de a se exprima cât mai corect, cult, anumite persoane realizează acordul adjectival și, de fapt, greșesc.

Și da, conform DOOM2, se scrie cu cratimă: nou-născut 3.

Și regula e veche: „Cu unele excepții, se scriu cu cratimă următoarele tipuri de formații compuse din cuvinte în raport de  d e p e n d e n ț ă  [subl. aut.]: 1. substantivele compuse din s [i.e. substantiv – n.n. R.P.] + atribut genitival sau prepozițional (nu și untdelemn): ochiul-boului, traista-ciobanului, ochi-de-pisică, brânză-n sticlă; 2. substantivele compuse din vb. [i.e. verb – n.n. R.P.]+ complement direct sau complement direct + vb.: cască-gură, târâie-brâu; gură-cască, nu-mă-uita sau vb. + prep. [i.e. prepoziție – n.n. R.P.] + complement: calcă-n străchini; 3. substantivele cu termenii în raport de dependență în cuprinsul unei sintagme dezvoltate sau al unei fraze: iarba-datului-și-a faptului, trei-frați-pătați; lasă-mă-să-te-las, uite-popa-nu-e-popa; 4. adjectivele compuse din adj. + adj. complement, adj. + adv. complement sau adv. complement + adj. [s.n. R.P.]: albastru-azuriu, roșu-portocaliu, liberal-burghez, albastru-închis (albastră-închis), nou-născut (nou-născuți).” 4

Concluzie:

NU AȘA!

„Alocație copii / trusou noi nascuți” 5

…ci AȘA!

Alocație copii/trusou nou-născuți

După modelul compusului de mai sus, este corect prim-ministru și NU primul(-)ministru, prim-miniștri și NU primii(-)miniștri, prim-ministrului și NU primului(-)ministru etc.!

3. Pronumele personale și reflexive neaccentuate + verb auxiliar → se unesc ÎNTOTDEAUNA prin CRATIMĂ!

În astfel de situații, vorbim de o joncțiune („lipire”) obligatorie, care se realizează în urma unor legături morfosintactice. Astfel, regula gramaticală spune că formele clitice de pronume personale și reflexive (formele neaccentuate) se unesc neapărat prin cratimă de verbul auxiliar care le urmează, indiferent de natura auxiliarului. Astfel, se scriu întotdeauna cu cratimă:

  • MI-A zis/făcut/dat/luat/scris etc. NU m-ia zis sau mia zis!, unde mi- este formă neaccentuată de pronume personal, persoana I, singular, caz dativ, îndeplinind funcție sintactică de complement indirect, iar a reprezintă forma verbului auxiliar a avea de persoana a III-a, singular, care ajută la formarea timpului perfect compus.
  • ȚI-O zice/face/da/lua/scrie etc. NU ț-io zice sau țio zice! În astfel de exprimări, ți- reprezintă forma neaccentuată de pronume personal, persoana a II-a, singular, caz dativ, cu valoare sintactică de complement indirect;  o este verb auxiliar, care ajută la formarea modului prezumtiv sau a unui viitor popular, în funcție de context.
  • I-AȘ zice/face/da/lua/scrie etc. NU ia-ș zice sau iaș zice! În acest exemplu, i- reprezintă forma neaccentuată de pronume personal, persoana a III-a, singular, caz dativ, cu funcție sintactică de complement indirect, iar  este forma auxiliarului a avea pentru persoana I, singular, mod condițional-optativ, timpul prezent.
  • NE-AU zis/făcut/dat/luat/scris etc. NU n-ea zis sau nea zis!; ne- este formă neaccentuată de pronume personal, persoana I, plural, caz dativ, îndeplinind funcție sintactică de complement indirect, iar au reprezintă forma verbului auxiliar a avea de persoana a III-a, plural, care ajută la formarea timpului perfect compus.
  • V-O zice/face/da/lua/scrie etc. NU vi-o zice /v-io zice sau vo zice! Aici, v- este forma neaccentuată de pronume personal, persoana a II-a, plural, caz dativ, cu valoare sintactică de complement indirect;  o este verb auxiliar, care ajută la formarea modului prezumtiv sau a viitorului popular, după caz.
  • LE-AM zice/face/da/lua/scrie etc. NU lea-ș / l-eaș zice sau leaș zice! pentru că le- reprezintă forma neaccentuată de pronume personal, persoana a III-a, plural, caz dativ, cu funcție sintactică de complement indirect, iar am este forma auxiliarului a avea pentru persoana I, plural, modul condițional-optativ, timpul prezent.

Desigur, orice combinație între forme atone de pronume personale / reflexive și acele forme de verbe auxiliare (sau oricare altele) se scriu cu cratimă. Precum: mi-aș (face), mi-o da, mi-ai (spune), mi-au (cântat), mi-or (cânta), mau (chemat), M-AM (spălat), MI-AM (zis); NE-OM (spăla); neo (zice); ne-ar (scrie); v-a (făcut); V-AȚI (spălat); v-aș (spune); ți-oi (spune); ți-aș (face); ți-au (zis); i-au (spus); i-am (dat), i-o (spune); le-aș (face); le-o (zice); le-au (dat); S-a spălat/jucat/curățat etc.; V-ați spălat /jucat/curățat etc.; S-au spălat/jucat/curățat etc.

De asemenea, formele neaccentuate de pronume, pentru cazurile dativ sau acuzativ, precedate de prepoziție și de prepoziția-marcă a infinitivului, a, se unesc, tot prin cratimă, de a: pentru a-mi cere; (plăcerea) de a-i citi (cărțile); spre a-l sfătui; fără a-ți păsa etc.

La fel ca mai sus se procedează și în grupurile cu conjuncțiile , de, , urmate de astfel de forme pronominale: că-l vede; de-i zice; să-ți spună; s-o anunțe (cu elidarea vocalei ă din ) etc.

 4. Pronume la pronume trage… prin CRATIMĂ! 

Asemănătoare situațiilor anterioare sunt și cazurile în care avem grupuri formate din două pronume cu forme neaccentuate. Astfel de clitice pronominale, după cum sugerează și denumirea lor, se unesc prin cratimă, în scriere: V-O (dă); I-L (dă); MI-ȚI (lua); NE-O (împrumută); NI-L (cere); VI-L (oferă); I-O (dă); ȚI-O (oferă); ȚI-L (împrumută); MI-L (ia) etc. Așadar, este o greșeală gramaticală „rușinoasă” să scriem astfel de grupuri fără cratimă (împreunat). Și totuși există…

5. Acordul greșit al articolului posesiv genitival: a, al, ai, ale 

Este una dintre cele mai frecvente chestiuni de acord gramatical care ridică probleme tuturor, la un moment dat. De acord cu ce? Ei bine, un cuvânt atât de mărunt, cu o valoare așa de importantă, cum este acest articol, poate induce în eroare foarte ușor pe oricine nu-i cunoaște regulile de acord. Iar acestea sunt relativ simple: articolul posesiv genitival realizează de fapt legătura semantică (indicând posesia) dintre obiectul posedat și posesor. Astfel, această parte de vorbire, aparent nesemnificativă, se acordă în gen și număr cu obiectul posedat și NU cu posesorul!

E corect așadar:

  •  cartea cea voluminoasă a băiatului (acordul se realizează cu substantivul cartea – obiectul posedat (feminin, singular), iar nu cu băiatul – posesorul: cartea cea voluminoasă AL băiatului);
  • copilul minune al muzicii clasice (articolul se acordă cu substantivul copilul – obiect posedat, masculin, singular, NU cu posesorul, muzicii: copilul minune A muzicii);
  • pomii cei bogați ai livezii (NU pomii cei bogați A livezii, pentru că articolul se acordă cu substantivul pomii, ca obiect posedat, fiind la masculin, plural);
  • revistele cele subțiri ale fetei (substantivul revistele, fiind obiectul posedat, la feminin, plural, forma articolului este ale și nu a, ca și cum am face acordul cu substantivul fetei, la singular: revistele cele subțiri A fetei).

„Vorbirea populară înregistrează tendința greșită de a substitui toate formele articolului posesiv cu forma a, dar acest lucru reprezintă o greșeală și generează, evident, dezacorduri.” 6

În privința utilizării acestui articol însă, cea mai dificilă problemă ține de sintaxă și apare atunci când în sintagma care îl conține sunt enumerați mai mulți termeni care se află în cazul genitiv:

„Se pune întrebarea dacă este necesară reluarea acestui articol înaintea fiecăruia dintre elementele enumerării. Normele limbii literare recomandă reluarea. Așadar, nu este corect să spunem: *părerile scenaristului, regizorului și presei sau *atitudinea președintelui, premierului și executivului, ci părerile scenaristului, ale regizorului și ale presei și atitudinea președintelui, a premierului și a executivului.
Singura excepție de la această regulă este situația în care genitivele coordonate fac parte dintr-o denumire, dintr-o structură resimțită ca reprezentând un tot, o unitate, cum ar fi: Ministerul Educației și Cercetării, Direcția Generală a Apelor, Pădurilor și Mediului etc.
De asemenea, în cazul unei apoziții în genitiv, prezența articolului posesiv este obligatorie. Astfel, vom spune: El este autorul unei cercetări, a unei noi abordări în medicina tradițională.” 7

Mai multe detalii și explicații despre regulile privind utilizarea corectă a articolului posesiv genitival, dar și cum să eviți greșelile de acest tip, poți citi în articolul dedicat: aici.

6. Dezacordul, bată-l vina!

Cel mai cunoscut tip de dezacord și cel mai des întâlnit este, fără îndoială, cel care are loc între subiect și predicat. Nu prezentăm mai jos situațiile în care acordul e simplu și logic și nu există vreo piedică în punerea în practică a regulii de bază (predicatul se acordă în  persoană și număr cu subiectul; de asemenea, numele predicativ al predicatului nominal se acordă, după context, și în gen), ci arătăm cazurile în care chiar și acordul gramatical dintre subiect și predicat sfidează logica, putând pune în dificultate pe oricine, mai ales în vorbire.

1. „Avem așteptări mari în ceea ce privește investițiile.” sau „Avem așteptări mari în ceea ce privesc investițiile.” 8

Contrar așteptărilor, corect este Avem așteptări mari în ceea ce privește investițiile., pentru că subiectul predicatului (privește) este pronumele relativ compus ceea ce. Aparent, lumea consideră substantivul investițiile ca fiind subiect pentru acest predicat și, în consecință,  îl acordă cu acesta, însă investițiile nu este altceva decât complementul direct al predicatului privește. Printr-o schemă simplă, sintagma (în) ceea ce privește investițiile se redă astfel:
[S (ceea ce)] + [P (privește)] + [CD (investițiile)], unde S este subiectul, P este predicatul, iar CD – complementul direct.

Mai multe detali citești în articolul de aici.

2. „148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea vor merge pe jos.” 9 sau „148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea va merge pe jos.”?; „Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate.” 10 sau „Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merg pe mâncare și rate.”?


Acest subiect este dezbătut și aici.

Conform acordului gramatical (strict) și urmând regula de  bază, acordul se face cu subiectul majoritatea, care, fiind la numărul singular, ne determină să alegem drept variantă corectă, în fiecare dintre exemple, enunțul cu predicat la numărul singular: „148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea va merge pe jos.”, respectiv „Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate.” Totuși, gramaticile normative „tolerează” și variantele cu predicat la numărul plural, unde vorbim de un acord după înțeles, care ignoră forma subiectului majoritatea.
Prin urmare, care dintre cele două titluri sunt corecte? Ambele! Unul urmează regula acordului gramatical („Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate.”), iar celălalt constituie o excepție de la această regulă, urmând logica și sensul („148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea vor merge pe jos.”). Uneori însă logica e mai puternică și excepția se impune mai puternic decât regula:

„Așadar, renunțând la anumite prejudecăți lingvistice, trebuie să admitem că acordul după înțeles nu este o abatere de la acordul gramatical, ci un alt tip de acord, la fel de legitim, iar uneori singurul posibil.” 11

3. Subsemnatul nu participă. sau Subsemnatul nu particip.? 12

În stilul administrativ (în cereri, mai ales), subsemnatul, deși desemnează locutorul ca autor al unui act oficial, are o valoare referențială (se identifică cu pronumele personal eu, persoana I, singular); prin urmare, se realizează acordul după înțeles (cu pronumele personal de persoana I, singular: Subsemnatul nu particip.):

„Echivalarea substantivelor amintite cu persoana I este facilitată și de alăturarea obligatorie, ca apoziție, a numelui și prenumelui celui care semnează. În plus, între subiect și predicat apar și alți termeni explicativi, uneori destul de numeroși, care sporesc distanța subiect-predicat, favorizând acordul după înțeles.” 13
În alte stiluri însă (relatări „obiectivate”), pentru că lipsește numele propriu al semnatarului (care funcționează ca apoziție), acest cuvânt nu mai are valoare referențială, iar acordul predicatului se face la persoana a III-a, singular (acord gramatical): Subsemnatul nu participă.

 7. Topica adverbului mai  în prezența unui verb

Sau poziția adverbului mai față de verb… Prin urmare, cum e corect: „Nu mai aștepta!” sau „Nu mă mai aștepta!”?

Regula gramaticii spune: Adverbul mai este proclitic, adică stă numai în fața verbului; precedă verbul în prezența căruia este ocurent. Mai mult chiar, întotdeauna adverbul mai stă în vecinătatea imediată a centrului/radicalului verbal, indiferent de forma verbului. Prin urmare, este CORECT să se scrie/spună doar: Nu mă MAI aștepta!; Nu m-ar MAI aștepta.; Nu m-a MAI așteptat.; a nu MAI aștepta; Să nu mă MAI aștepți!;  Mă vei MAI aștepta? etc. Cealaltă construcție se folosește ca regionalism în graiurile transilvănene și în subdialectul bănățean, nefiind o formă literară și, implicit, nici recomandată.

Legătura strânsă a adverbului mai cu rădăcina verbală se relevă mai ales în cuvintele derivate negative cu structura ne + mai + verb la gerunziu/participiu: nemaiîntâlnit; nemaiauzit; nemaivorbind; nemaisocotind etc., care probează încă o dată regula de mai sus.

Singura excepție de la regula de mai sus, când adverbul mai urmează verbului, este reprezentată de situațiile în care verbul pe lângă care este ocurent acest adverb, are forme care se construiesc cu verbul auxiliar a fi (care ajută la formarea timpului perfect al modurilor infinitiv, condițional-optativ, conjunctiv sau prezumtiv): a mai fi vorbit; ar mai fi vorbit; să mai fi vorbit; o mai fi vorbind.

8. Pronumele relativ care: cu sau fără prepoziția pe?

Una dintre cele mai întâlnite greșeli gramaticale, mai ales în vorbire, este utilizarea pronumelui relativ care, cu rol de complement direct, fără prepoziția specifică acestei funcții sintactice și cazului acuzativ: pe. Mulți vorbitori de limba română uită să îl mai rostească pe acest pe, fapt ce constituie o greșeală. Astfel, este GREȘIT să spunem: Mașina care am cumpărat-o…; Copiii care i-am văzut…; Cartea care o citesc…; Revista care am luat-o…; Lumina care am aprins-o… etc. Este CORECT și obligatoriu să spunem, și în vorbire, chiar și când ne grăbim: Mașina PE care am cumpărat-o.; Copiii PE care i-am văzut…; Cartea PE care o citesc…; Revista PE care am luat-o…; Lumina PE care am aprins-o… etc. De ce? Pentru că așa spune regula:
Complementul direct, exprimat prin pronumele relativ care, în cazul acuzativ, trebuie precedat de prepoziția pe.
„Prepoziția pe are rolul de a diferenția complementul direct de subiectul exprimat prin care. Astfel, în enunțul «El este omul care m-a salvat», care este subiect, iar în «Omul pe care l-am salvat mi-a mulțumit», pe care este complement direct. Semnul de recunoaștere că într-o construcție avem complement direct, și nu subiect, este acela că relativul care este reluat prin pronumele personal formă neaccentuată în acuzativ (îl, o, îi, le): «omul pe care l-am salvat», «cartea pe care am citit-o», «băieții pe care i-am întâlnit», „cadourile pe care le-ai făcut»” 14.

9. decât ≠ numai

Deși ambele adverbe indică restricția (fiind, de fapt, semiadverbe de restricție), ele nu sunt sinonime totale (și din punct de vedere gramatical), pentru că decât nu poate fi folosit în contexte care cer utilizarea lui numai și invers.

Dar când îl utilizăm pe numai și când folosim adverbul decât?
E foarte simplu: Adverbul numai se folosește doar în construcții afirmative (având el un sens negativ), iar decât – în construcții negative, cu același rol semantic. Astfel, e INCORECT să spunem: *Am decât cinci lei.; *Nu am numai cinci lei., ci AȘA: Am numai cinci lei.; Nu am decât cinci lei.
De asemenea, semiadverbul doar este sinonim total cu numai; prin urmare, se utilizează în aceleași contexte (afirmative!) în care apare și numai, aplicându-i-se aceeași regulă. E corect numai /doar așa: Am doar două mere. și NU *Nu am doar două mere. (pentru că se schimbă înțelesul comunicării).

10. Anacoluturi „rușinoase”

Parafrazând titlul unui subcapitol al lucrării lui G. Gruiță 15, considerăm anacoluturile de orice fel o eroare gramaticală (ce ține de sintaxă chiar) rușinoasă, însă realizată foarte frecvent în vorbire, din neatenție și mai puțin din… neștiință. În scris, se produce din cauza frazelor prea lungi, cărora le pierdem șirul și firul logicii.

Așadar, anacolutul constituie o greșeală de exprimare, care constă în discontinuitate sintactică, și implicit logică, a frazei. Totodată, anacoluturile simple (produse în fraze scurte) trădează totuși o gândire superficială, lipsa logicii și a grijii pentru exprimarea îngrijită, corectă. De aceea, anacoluturile realizate în fraze scurte sunt… rușinoase și nu prea au scuză. Ele au, la bază, un dezacord logic și adesea sintactic, între părți de propoziție care impun acordul (de exemplu: între subiect și predicat, între predicat și complement direct etc.). Printre cele mai dese anacoluturi „rușinoase”, produse mai ales în exprimarea orală, din grabă, sunt:

*El, care nu îi place muzica de acest gen, a început să fredoneze melodia mea. ÎN LOC DE El, căruia nu îi place muzica de acest gen, a început să fredoneze melodia mea.

*Eu, pentru că îl cunoșteam, mi-a convenit situația. ÎN LOC DE Miepentru că îl cunoșteam, mi-a convenit situația. SAU Eu, pentru că îl cunoșteam, am acceptat situația. (prin înlocuirea verbului cu alt verb care să păstreze înțelesul frazei și forma cazuală a pronumelui personal – subiect).

*„Cei ce nu închid geamurile de la ghenă și se sparg din cauza curentului, vor plăti toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.” 16 ÎN LOC DE Din cauza celor ce nu închid geamurile de la gheenă și [acestea] se sparg din cauza curentului, vor plăti toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.

 

  1. Flora Șuteu, Dificultățile ortografiei limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1986, p. 144-155.
  2. Titlul unui articol, disponibil la adresa: http://www.veganism.ro/nu-fii-extremist-fii-vegan-de-prof-gary-l-francione/, vizualizat în data de 29.07.2013.
  3. Vezi * * *, Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005 (DOOM), p. 539, s.v. nou-născut.
  4. G. Beldescu, Ortografia actuală a limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984.
  5. Subiectul unei discuții pe un forum disponibil la adresa http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID_342799/Alocatie-copii-trusou-noi-nascuti.html#axzz2aSIYk4OZ, accesat în data de 29.07.2013.
  6. Narcisa Forăscu, Mihaela Popescu, Dicționar de cuvinte „buclucașe”. Dificultăți de pronunțare și scriere, București, Editura All, 2005, p. 9.
  7. Id., ibid., p. 10.
  8. Titlul unui articol publicat pe site-ul http://www.wall-street.ro, în data de 11 mai 2010.
  9. Titlul unui articol publicat pe site-ul adevarul.ro, în data de 20 mai 2013.
  10. Titlul unui articol publicat pe site-ul http://www.businessmagazin.ro, în data de 19 ianuarie 2011.
  11. G. Gruiţă, Gramatică normativă. 77 de întrebări. 77 de răspunsuri, Pitești, Editura Paralela 45, 2008, p. 54.
  12. Cf. „Subsemnatul n-am făcut parte din comisie sau Subsemnatul n-a făcut parte din comisie?” în id., ibid., p. 69.
  13. Id., ibid., p. 69.
  14. Isabela Nedelcu, 101 greșeli gramaticale, București, Editura Humanitas, 2013, p. 127-128.
  15. G. Gruiță, Moda lingvistică actuală. Norma, uzul și abuzul, ediția a II-a, revăzută, Pitești, Editura Paralela 45, 2011, p. 217.
  16. „Academia Caţavencu”, nr. 20/18 mai 2004, apud http://www.pruteanu.ro/CroniciLiterare/xxxdictionar.htm.

21 thoughts on “Zece greșeli gramaticale frecvente

  • 6 august 2013 at 0:45
    Permalink

    In primul rand felicitari ca incerci sa scrii despre un subiect atat de putin la moda, dar atat de important.
    In al doilea rand o sugestie: de ce nu incerci si o zona de popularizare? Cine intelege ce scrii aici rareori face greseli gramaticale. Cred ca ar fi mai util ca aceste zece greseli sa fie explicate pe intelesul celor care nu inteleg neaparat ce inseamna „proclitic”.

  • 6 august 2013 at 10:01
    Permalink

    Există și modă… lingvistică! Vezi la Gligor Gruiță, că el a introdus conceptul. :)
    Privind sugestia, consider că există și articole din această zonă, „de popularizare”, mai scurte și mai simplist realizate (cum sunt cele din categoria „Cum e corect?”), iar blogul e în continuă dezvoltare… De acord, nu toți înțeleg ce înseamnă „proclitic”, dar DEX e acum la îndemâna oricui. În plus, acesta e vocabularul format în domeniu; e dificil să te desprinzi de el cu una, cu două. Și am mai învățat ceva: tendința generală e de a afla cât mai multe forme corecte, nu de a căuta și a înțelege regula. De aici, tocmai, se produce greșeala: dacă oamenii ar fi interesați de regulă, de normă, ar greși mai puțin. Dar, printr-o tendință de „popularizare”, încurajezi obiceiul de „a da totul pe tavă”, „de a primi mură-n gură”, ca să mă exprim mai… în ton. :)

  • Pingback: La ceas aniversar: Top zece cele mai lecturate articole din Literparcul nostru - Literparc

  • 3 mai 2016 at 14:00
    Permalink

    „Prin urmare, care dintre cele două titluri sunt corecte?” sau „Prin urmare, care dintre cele două titluri este corect?”

  • 5 mai 2016 at 23:51
    Permalink

    A doua variantă: „Prin urmare, care dintre cele două titluri este corect?”. E vorba de acordul subiectului cu predicatul: pronumele interogativ „care” e subiectul și, în acest caz, substituie forma de singular a substantivului „titluri”, reluat mai apoi. Mai precis, „care” ține aici locul ideii „UNUL dintre titluri”. :) Doar unul dintre titluri este corect, nu ambele – altfel, dacă ambele ar fi corecte, nu am mai întreba acest lucru. 😉 Când gramatica nu e la îndemână, logica ne sare în ajutor. :)

  • 27 iunie 2016 at 17:40
    Permalink

    <> -> cineva, careva sa ma lumineze. logica acestei fraze ma da peste cap… pare-mi-se ca niste cuvinte de legatura au fost mancate, poate si o reformulare.

  • 18 septembrie 2016 at 21:04
    Permalink

    Cum e corect : „patru de da” sau „patru da” ?

  • 21 septembrie 2016 at 21:14
    Permalink

    În acest caz, doar „patru da” este corect. :) Deoarece structurile cu numeralele cardinale până la nouăsprezece inclusiv nu se construiesc cu prepoziția de. Doar de la douăzeci inclusiv, prepoziția de devine obligatorie în exprimare – de exemplu: „douăzeci de da”, „opt sute de da” etc. :)

  • 23 septembrie 2016 at 21:23
    Permalink

    Mersi pentru răspuns.. Ma zgâriau pe creier cei de la xFactor cu cei „4 de da” ..

  • 27 septembrie 2016 at 23:05
    Permalink

    Da, nici eu nu găsesc explicație pentru asemenea utilizări, când numeralul nu produce neapărat vreo ambiguitate. :) Cu drag!

  • 10 noiembrie 2016 at 10:30
    Permalink

    Întrebare:

    Care dintre următoarele variante este corectă?

    -modul de soluționare al cererii;
    -modul de soluționare a cererii.

    Mulțumesc!

  • 23 noiembrie 2016 at 0:57
    Permalink

    Este corectă varianta „modul de soluționare A cererii”, deoarece soluționare aparține cererii și nu modul – acesta face referire la soluționare. :)
    Pentru mai multe explicații și exemple similare, poți arunca o privire și în acest articol (http://www.literparc.ro/al-naibii-articol/) și la comentariile din dreptul său.

    Cu bine,
    Raluca

  • Pingback: Cartoon Network și gramatica - Literparc

  • 7 ianuarie 2017 at 20:25
    Permalink

    «El este autorul unei cercetări, A unei noi abordări în medicina tradițională.» (subl. mea)

    Este corect „(autorul) A unei (noi abordări)…” sau „AL unei”?

  • 18 februarie 2017 at 12:17
    Permalink

    Bună,
    Depinde ce vrei să transmiți: „El este autorul unei cercetări, AL unei noi abordări”, dacă vrei să transmiți că tot el este și autorul noii abordări. Pentru că autorul este de gen masculin.
    Dacă vrei să spui că abordarea aparține cercetării, atunci acordăm articolul cu substantivul cercetare, de gen feminin: „El este autorul unei noi cercetări, A unei noi abordări”, adică o cercetare A noii abordări.

  • 26 februarie 2017 at 16:44
    Permalink

    Buna ziua. Am o intrebare: cum diferentiem o locutiune de o expresie? Multumesc.

  • 7 mai 2017 at 9:53
    Permalink

    Buna ziua! Care este varianta corecta: „inimile se umple” sau „inimile se umplu”? Mulțumesc anticipat!

  • 21 mai 2017 at 14:30
    Permalink

    Bună ziua.
    Locuțiunea – de aici și denumirea – ține locul unui cuvânt sau, mai precis, poate fi înlocuită printr-un cuvânt, pe când expresia – nu. :)
    De pildă, a-și aduce aminte poate fi înlocuită prin verbul (un cuvânt): a-și aminti.
    O expresie nu permite înlocuirea printr-un singur cuvânt. De exemplu, expresia burtă de popă se referă la o persoană care mănâncă și bea mult, dar un echivalent al expresiei într-un singur cuvânt nu există. Așadar, expresia nu ține locul unui cuvânt, ci al unei sintagme explicative mai lungi.
    Acesta este un model tradițional de delimitare. Sunt însă extraordinar de multe alte discuții între gramaticieni, care supun contradicției chiar și această metodă de deosebire între expresii și locuțiuni. :) Nu intrăm însă noi în detalii, căci nimic nu poartă eticheta de „sigur așa e!”. Prin urmare, zic să mizăm în continuare pe această metodă clasică de deosebire între locuțiuni și expresii. 😉

  • 21 mai 2017 at 14:40
    Permalink

    Bună ziua.
    Este vorba de un acord tipic între subiect și predicat: dacă subiectul (inimile) este la plural, atunci și predicatul este exprimat printr-un verb la persoana a III-a, numărul plural (se umplu). Deci doar așa e corect: Inimile se umplu.

  • 2 iunie 2017 at 7:01
    Permalink

    Bună ziua!

    Care este exprimarea corectă:

    Urmare cererii/solicitării….

    sau

    Urmare a cererii/solicitării….

    Mulțumesc!

  • 20 iunie 2017 at 22:34
    Permalink

    Bună ziua.
    În mod firesc, este corectă formularea „CA urmare A cererii/solicitării…”. Întotdeauna, într-o asemenea expresie se utilizează articolul a.

    Cu drag,
    Raluca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *