Și altfel despre distracție!
MOTTO:
„Oricât de minuțioasă și de comprehensivă ar fi o descriere lingvistică a sensului, ea nu poate fi valabilă pentru totalitatea sensurilor pe care le poate avea o expresie.” (Doina Comloșan, Mirela Borchin, Dicționar de comunicare (lingvistică și literară), vol.1) 1
distrácție, distrácții, s.f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare – Din fr. distraction, lat. distractio 2.
distrácție, distracții f. 1. ceea ce distrează , ceea ce produce destindere sufletească; petrecere: am și eu nevoie de o plimbare, de o distracție.; a-și procura distracții; 2. lipsă de atenție; neatenție: distracțiile tale te fac să scoți cuvinte ce nu ar fi cu cale. (și: (înv.) distracțiune). [Din fr. distraction, lat. distractio,-onis.] 3.
Pentru acest articol, avem în vedere cel de-al doilea sens al cuvântului distracție.
În toate dicționarele, acest lexem apare drept un cuvânt de sine stătător, împrumutat, se pare, din franceză, unde a pătruns din latină (distractio, -onis). În niciunul, nu este consemnat decât cu aceste două sensuri și nu este trecut ca rezultat al vreunei derivări. Cu toate acestea, mai ales când are sensul de „lipsă de atenție”, ar putea fi considerat un cuvânt derivat cu prefixul privativ dis- + substantivul atracție. În dreptul acestui prefix, în DEX stă scris: DIS- v. des1- 4. Mai departe, la perechea sa găsim:
DES1- (Înaintea vocalelor și a consoanelor sonore, în forma dez-). Element de compunere cu sens privativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe. [Var.: dez-, dis-] – lat. dis-, fr. des- 5.
În lucrările de specialitate, des-, cu forma sa, dis- și perechea lor, dez- sunt încadrate în clasa prefixelor privative, cu sensul de „fără, lipsite de” 6. Din punct de vedere semantic, schema distracției ar arăta astfel:
dis- (lipsă de „-”) + atracție („+”) = distracție („lipsă de atracție”)
Drept argument în acest sens, stă (și) termenul atracție, derivat de la verbul a atrage:
atrage (-g, -as), vb. – A exercita o atracție, a apropia la sine. Format pe baza lui trage, ca fr. attirer de la tirer. – Der. atrăgător, adj. (atractiv). Cf. atracție, s.f., din fr. attraction; atractiv, adj., din fr. 7.
atráge, atrag vb. (tr.) 1. a exercita o atracție, a atrage spre sine: planeții sunt atrași de soare conform aceste legi.; magnetul atrage fierul; (reflex. recipr.) sarcinile electrice de sens contrar se atrag; 2. a determina pe cineva (prin vicleșug) să vină sau să se ducă undeva; a ademeni, a ispiti: colonii de lumi pierdute… sunt atrase în viață de un dor nemărginit; a atrage atenția (sau luarea-aminte) cuiva,
a) a face ca atenția cuiva să se îndrepte într-o anumită direcție: preocupările în jurul economiei atrag atenția… unui public tot mai larg.; b) a preveni, a avertiza (…); 3. a-i trezi cuiva interesul, pasiunea, aprecierea; a pasiona: ne-a atras totdeauna cu o putere deosebită pentru folclorul românilor noștri; 4. a cauza, a avea drept consecință: pedeapsa penală atrage destituirea. [A + trage; cf. fr. attirer, it. attrarre] 8.
Așadar, distracție are un sens negativ, ce duce la ideea de a dis-trage, a (te) trage (înapoi) de la ceva. Astfel se întâmplă și în limba franceză: distraction = dis– + attraction. În engleză, echivalentul este entertainment, provenit, probabil, tot din franțuzescul entretien, cu sensul de bază „întreținere”, „ținere între”. Sensurile de „a ține între (a întreține)”, „a distrage atenția / a nu fi atras de ceva” par a fi cuprinse în acest substantiv propus spre dezbatere.
Mă gândesc acum la distracția pe care ne-o promit și ne-o oferă televiziunile. E, de fapt, și motivul care m-a determinat să scriu acest articol, după o discuție pe care am avut-o cu o cunoștință. Mai este vorba (în mass-media) de acea distracție, cu sensul care s-a împământenit în limba noastră și căruia nu-i mai acordăm atâta atenție, sau este doar acea pierdere de timp (cam opusă sensului pe care i-l atribuim cu toții, din prima, fără să cădem pe gânduri), conținând ideea de „a acapara atenția, de a ne lipsi de aceasta (până la hipnotizare!)”; acea ținere între („întreținere”) lucrurile / show-urile pe care televiziunile încearcă să ni le vâre pe gât?
Se pare că mass-media cunoaște (mult) mai bine decât noi (consumatorii de… distracție) sensurile cuvintelor și profită de acest lucru, dar, mai ales, de faptul că puțini cunosc semantica limbii române cu adevărat / pe deplin. Gândiți-vă doar, cu mai multă atenție de această dată, la sloganul, deja obsesiv de des repetat, al unei televiziuni românești: We love to entertain you!
Așa că… Enjoy! / Have a good time! / Que vous ayez plaisir!… citind aceste idei!
- Doina Comloșan, Mirela Borchin, Dicționar de comunicare (lingvistică și literară), vol.1, Timișoara, Excelsior Art, 2002, p. 131. ↩
- Vezi * * *, Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, București, Univers Enciclopedic, 1998, p. 310. ↩
- Vezi Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, București-Chișinău, Litera Internațional, 2007, p. 392. ↩
- Vezi * * *, Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, p. 306. ↩
- Id., ibid., p. 282. ↩
- Dumitru Gherghina, Limba română contemporană, Craiova, Editura „Didactica Nova”, 2002, p. 35. ↩
- Vezi Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, Ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă, de Tudora Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, Editura Saeculum I.O., p. 61. ↩
- Vezi Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, lucr. cit., p. 113. ↩
Buna ziua,
Apreciez cele scrise, imi sunt de folos si va felicit pentru articol si pentru cele ce faceti.
Cautam pe net caci citisem undeva (probabil intr-o carte mai apropiata de credinta ortodoxa si de zona acesta de spiritualitate, ca acest cuvant ar proveni si din grecescul distrak(i)on – atrakt(i)on (e clar ca nu scriu corect, dar nu gasesc acum, la indemana, vreo sursa web!) si ca, de fapt, conotatia nu ar fi atat de negativa cum apare o concluzie in articolul dumneavoastra. De fapt, semnificatia din greaca veche, daca retin eu bine, ar fi ca dis-tractia este de fapt, o activitate care te linisteste si care te indeparteaza de la acele activitati care te atrag. Iar vechii greci o practicau tocmai pentru a nu deveni prea impatitmiti de cele ce ii atrageau in mod (uneori) obsesiv. Era chiar un exercitiu la filozofi (si cu siguranta nu numai la ei) care il vedeau ca un mijloc de recreere, de linistire a mintii si a trupului dominat (prea mult) de acele „atractii”. Si atractii ar putea fi considerate orice preocupari. Poate reusiti sa cautati aceste informatii si sa reveniti cu un articol sau ca o completare a articolului dumnevoastra care intradeva pune in atentia cititorilor lui o problematica interesanta, de actualitate si pe care ar fi bine sa o constientizam cat mai multi. Multumesc.
Desigur, e de cercetat! Cuvintele au sensuri, istorii, care nu-s neapărat de bătut în cuie. Eu nu m-am aventurat în probleme de etimologie ale acestui cuvânt, teren foarte nesigur și greu de stăpânit cu certitudine – pentru mine, etimologia e una dintre cele mai grele discipline lingvistice, ceea ce mă face să o apropii de arheologie… Ce am prezentat eu acolo a fost un anumit unghi de a privi lucrurile și, astfel, am pus în legătură totul cu actualitatea noastră. După cum am specificat, pe mine mă interesa atunci al doilea sens al cuvântului, trecut în dicționare: „lipsă de atenție, de concentrare”. Or, astfel, vorbim deja de polisemie și, posibil, chiar de două etimoane ale cuvântului… Doar că și cuvintele ajung să capete numeroase conotații, de la origine până în prezent. Și dacă, inclusiv la origine, distracția reprezenta o formă de atracție, de „atragere a atenției” de la preocupările cotidiene, mai puțin plăcute, nu face decât să întărească sensul pe care i l-am exploatat eu în articol, doar că, așa cum bine remarcați, cuvintele dobândesc, epocă după epocă, nu doar schimbări de formă, ci și schimbări semantice, noi sensuri, noi valențe – conotații, care se așază peste sensul de la origine. De aceea, nu e bine să privim lucrurile doar din perspectiva de la origine (diacronic), ci, mai ales, să le aducem în actualitate (sincronic). Ba mai mult, ideal e să vorbim de o „diacronie în sincronie”, cum un mare lingvist a spus odată. 🙂
Vă mulțumesc foarte mult pentru interesul prezentat. Mă bucur că e de folos ceea ce scriu, că naște noi întrebări și dorințe de a iscodi lucrurile. Nimic nu e bătut în cuie! În mod clar, și „distracția” mai are nevoie ca multe aspecte să-i fie cercetate! 🙂 Vă mai așteptăm și cu alte ipoteze și sugestii.