31 august 2013 – Ziua Limbii Române, pentru prima oară sărbătorită oficial și în România

«Atunci când în loc de măsuță aș putea spune pană! În mod abstract, da, însă concret, nu, fiindcă eu, cel care vorbesc, am o istorie în urma mea, sau, mai bine zis, în interiorul meu și sunt eu însumi această istorie și de aceea sunt cineva care spune și trebuie să spună măsuță și nu altfel.»

Nu este vorba deci de o limitare a libertății (cum adeseori se crede), ci de dimensiunea istorică a limbajului, care coincide cu istoricitatea însăși a omului. Pe de altă parte, libertatea umană nu este un capriciu individual, ci libertate istorică și, oricum, limba nu se impune individului (cum se afirmă uneori): individul dispune de ea pentru a-și manifesta libertatea sa expresivă. […] Planul istoric este, după cum s-a văzut, planul semnificatelor, al funcțiilor de limbă”[1].

Noi românii, avem libertatea de a vorbi o limbă care ne definește ca națiune, o limbă care s-a format pe teritoriul de unde ne tragem ca neam, o bucurie că limba oficială în România corespunde istoric cu etnogeneza poporului român, că e aceeași de acum 10 ani, de acum 100 de ani, de acum aproximativ 2000 de ani (evoluată mult, bineînțeles), de când a început procesul de romanizare în Dacia. Academicianul Al. Rosetti ne-a lăsat definiția genealogică a limbii române, cel mai bine nuanțată până acum și de necontestat:

„Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de sud, Dardania, Moesia superioară și inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”[2].

Vorbim, așadar, o limbă neolatină, sonoră, muzicală chiar, care face parte din familia limbilor romanice, alături de franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană, provensală, dalmată, occitană, sardă, retoromană. Și armonia acestei limbi nu a fost afectată în cursul istoriei nici de popoarele ce au venit succesiv și au cotropit acest spațiu în care trăim astăzi; avem, cel mult la nivelul vocabularului și mai puțin la cel fonetic, schimbări sau mai degrabă îmbogățiri care se datorează influențelor străine: slavă, maghiară, greacă, turcă etc. Pentru că baza ei, scheletul ei, structura gramaticală și fonetică, a rămas în mare parte cea de origine latină; peste aceasta s-au dezvoltat celelalte sectoare, precum lexicul, de pildă.

Românii au fost cuceriți, umiliți, lipsiți de teritorii importante de-a lungul istoriei. Ceea ce nu i s-a luat neamului nostru a fost limba română, puterea de a se exprima în limba proprie, libertatea de a-și cânta limba cu demnitate, fără teamă, fără sfieli. Nici comuniștii nu ne-au putut răpi acest bun. E în moștenirea genetică a noastră ca neam. N-o poți uita. Iubești, trăiești, simți, te exprimi, mănânci în limba ta. Spui măsuță (din lat. mensa) în limba ta la… o măsuță, pană (‹lat. pinna) la o pană, fără să te oblige cineva, care nu-ți știe trecutul, să le numești aberant altfel. Să poți să te exprimi în limba cu care te-ai născut, în limba-mamă, e bucuria deplină a oricărui popor, e expresia absolută a libertății. Să nu ne îngrădim singuri așadar!

Singurul stat în care limba oficială e tot româna e a fraților noștri de dincolo de Prut, din Republica Moldova. Cum e și firesc, de altfel. Dar până mai ieri Republica Moldova era, paradoxal, și singura țară în care se sărbătorea limba… română. Da, din 1990, an de an, moldovenii celebrează libertatea de a se exprima în limba română! Cum așa? Ei bine, acest „obicei” se trage de la evenimentele din 27 august 1989 din Chișinău, când a avut loc o mișcare de renaștere națională (Marea Adunare Națională). Atunci, aproximativ 1/6 din populația din acea perioadă a RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) a cerut ca limba română să devină limba oficială a republicii și să se treacă la alfabet latin.

Din 29 august până la 1 septembrie 1989, se organizează cea de-a XIII-a sesiune a Sovietului Suprem din RSSM, iar într-un final, după lungi discuții cu oponenții, deputații care pledau pentru această cauză răzbat: e adoptată grafia latină, limba română e limbă oficială și în Republica Moldova. Cele mai aprige discuții au loc însă în data de 31 august 1990; tot atunci se adoptă și cele mai importante legi privind aceste hotărâri. De aceea, de atunci, anual, la moldoveni e sărbătoare pe 31 august, e Ziua Limbii Române, pe care au mai numit-o și Limba Noastră cea Română sau, mai simplu, Limba Noastră (De ce se scriu cu majuscule aceste sintagme, afli aici.).

În România, abia din 2006, în ziua de 31 august, după modelul moldovenilor de peste Prut, pe treptele Teatrului Național din București, se organizează Concertul limbii române. Dar acest eveniment nu e totuși, oficial, o sărbătoare a limbii române.

2013 însă este un an important în acest sens, e primul an în care  Ziua Limbii Române se va celebra și la noi oficial, tot în 31 august, prin evenimente culturale organizate în București, dar și în țară. Parlamentul României a adoptat deja o lege privind o astfel de sărbătoare, care a fost publicată în data de 14 martie 2013 în Monitorul Oficial. Astăzi, Ziua Limbii Române va fi celebrată și în România, dar și în străinătate, prin evenimente organizate de institute culturale românești din mari capitale europene și nu numai.

De azi România nu are doar o zi națională, are și o Zi a Limbii Române! Hai să cântăm limba română, să ascultăm libertatea și seninătatea din sunetele românești! E (despre) armonia însăși, expresia bucuriei de a fi român în țara noastră…