fbpx

Art dialog

Universitatea din Bucureşti.

Dincolo de spaţiul frustrant spiritual dintre cei patru pereţi ai unui amfiteatru: holul.

Dincolo de liniştea, frustrantă pentru cei care vor să îşi pună pe farfurie frânturi de suflet, dintre pauzele de respiraţie ale unui profesor neobosit să se audă pe sine: gălăgia.

Hol şi gălăgie – melanj fabricant de idei.

Într-un colţ oarecare din holul Universităţii din Bucureşti: Cărtărescu, domnul profesor doctor Emil Ionescu şi un tip boem şi la look şi speech (P.S.: nu parafrazez ironic zicala: ‘nalt la stat, mare la sfat, încerc doar să caut originalitatea în cavităţi lingvistice străine).

…Domnişoară, aţi făcut o cacofonie. Cacofonia este orice asociere neplăcută de sunete

…şi domnul profesor, purtător al titlului de doctor a subliniat fără linii stridente, doar cu o grea (antonim pentru uşoară) inflexiune a vocii cuvântul orice.

Nu vreau să pun întrebări (ar fi culmea să-l pun pe Cărtărescu să vorbească la microfon!), ofer doar o temă de discuţie: Cultura în secolul XXI. Probabil am preluat neprogramat nişte particule de aer boem de la individul care avea un fel de accesoriu orbitor (Mă scuzaţi, nu fac nicio aluzie neprietenoasă – aşa sunt segmentele de limba română: interpretabile, plurisemantice, permisive)…

…hmm, se spune polisemantice îmi întrerupe oftatul şi şirul de cuvinte domnul profesor… m-ar corecta probabil dacă ar citi cu pixul în mână această încercare a mea de a transcrie un dialog.

M. C.: Cultura… cultura e mai aproape decât propriul nostru suflet… cultura e vecină cu noi întrucât avatarurile ei pot fi văzute, atinse, e palpabilă: un film, o plimbare, poezia şi altele ce formează un câmp continuu de cunoaştere.

E. I.: Stimată domnişoară, stimate domnule Cărtărescu, stimate domn (veniţi, vă rog, mai aproape, e gălăgie şi nu aş vrea ca intervenţia mea să fie receptată trunchiat. O comunicare eficientă presupune conştientizarea existenţei neîntrerupte a unui destinatar). Consider că cei care scriu ar trebui să aibă în vedere că accesul la conţinut, la expresivitatea estetică este condiţionat, în primul rând, de corectitudinea formei de exprimare. Cu toate că discursul dumneavoastră este oral, domnule Cărtărescu,…

M. C.: …Mircea… să punem între paranteze formalităţile…

E. I.: Desigur, realitatea extralingvistică impune schimbarea modalităţii de utilizare a codului. Permiteţi-mi să continui cele începute: Cu toate că discursul dumneavoastră este oral, Mircea, nu se poate să uiţi de acest principiu fundamental. Receptorul este al doilea pol al comunicării. Prin urmare, discursul trebuie să aibă forma adecvată pentru a facilita accesul la idee.

M. C.: Şi ce înseamnă receptor? cititor cumva? sau te gândeşti la altă chestie cuprinsă în chingi ştiinţificeşti? Eu nu îmi cunosc cititorii. Nu ştiu pentru cine scriu. Un tâmplar, când face un scaun, are intuiţia formei umane şi ştie că pe scaunul său va putea sta aproape orice om. Eu nu am nicio idee despre forma spirituală a celui care citeşte şi nu-mi dau seama dacă obiectul produs de mine va fi potrivit pentru fie şi o singură fiinţă. Tot ce am scris până vreodată a fost un lung poem despre şi pentru mine.

E. I.: Nu înţeleg de ce amestecaţi registrele. Abstractul şi concretul. Mereu situaţi în acelaşi plan elemente diferenţiate clar din punct de vedere semantic. Ignoraţi importanţa dicţionarelor, ignoraţi taxonomiile. Totuşi, să nu ne îndepărtăm de subiectul propus. Fiecare discurs se desfăşoară respectând anumite principii. Sunteţi iubitor de litere. Încercaţi măcar să îndrăgiţi aspectul normat al literei.

M. C. Pe mine nu mă interesează analiza lingvistică şi nici demersul pur ştiinţific. Mă interesează ştiinţa doar când ea devine un element vital pentru o discuţie despre meditaţie. Meditaţia mea se sprijină şi pe datele filosofiei oculte, dar şi pe cele ştiinţifice, religioase şi de experienţă a vieţii de zi cu zi.

E. I.: Te pierzi în formularea ideilor şi uiţi de importanţa formei. A fi lapidar nu înseamnă a înlătura din schema unui discurs vreo idee. Trebuie doar să îţi gestionezi fluxul ideilor. Ambiguitatea nu trebuie să persiste. Voi formula eu o definiţie a culturii:  Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Această definiţie, ce actualizează dimensiunea metalingvistică a unui act de comunicare, răspunde la scopul acestei discuţii şi demonstrează, de asemenea, necesitatea imperioasă a asigurării corectitudinii limbii.

Observând  nota concluzivă, domnul boem îndrăzneşte să spună şi el ceva: Afrodisiace, Ceaiuri, Tincturi, Siropuri, Unguente, Cosmetice Naturale, Suplimente Naturale – toate acestea sunt produse homeopate care asigură buna funcţionare a spiritului şi a întregului ansamblu de celule. Nu uitaţi că noi vă oferim produse magnifice, cu efecte garantate la preţuri de depozit. Dacă vă număraţi printre primii care achiziţionează produsele noastre, veţi primi un bonus ce constă în…

Dacă Mircea Cărtărescu nu ar fi stins ţigara, semn că pauza s-a încheiat, discuţia despre cultura ar fi devenit reclamă televizată, memorată cu un oarecare patos, difuzată în hol, fără ecran, fără regie, fără produse înşirate frumos în ordinea capacităţilor curative, doar cu un orator cu bocceluţă şi haine nespălate în chip de boem. Aşa, a rămas doar cultura cu etichetă de lingvist… şi Mircea Cărtărescu1.

  1. Confruntarea dialogată a fost prinsă în cuvinte după ce ochii au întârziat pe următoarele pagini:  http://www.respiro.org/Issue7/interviu_cartarescu.htm şi Emil Ionescu, intervenţie la comunicarea lui Al. Graur, Probleme ale cultivării limbii, publicată în LL, 1979, vol. I , p. 46. ART dialog?! …pentru că tot ce nu are corespondent în realitatea obiectivă este sinonim cu artă… sau pentru că ART: artificial, artizanal, artezian, artrotomie etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *