Baubau și-a găsit perechea!

Nu-i copil să nu fi fost speriat vreodată cu apariția lui Baubau. Și noi, astăzi, la rândul nostru, tot astfel îi speriem pe alți prichindei. Dar, nu mi-aș fi imaginat că acest personaj imaginar are, în limba noastră, o pereche de genul feminin. Până într-o zi… când am dat de o carte în care, în locul lui baubau, stătea scris cuvântul BABAUA ¹.

În DOOM ², acest cuvânt nu apare înregistrat. Varianta obișnuită se găsește însă ortografiată astfel: „baubau (bau-) s.m., art. baubaul (-ba-ul), g.-d. lui baubau/baubaului” ³.

Se pare că, în DEX, babaua (nu baubaua!), substantiv invariabil de genul feminin, „apare, alături de babau, ca variantă a lui baubau (substantiv masculin invariabil) cu etimologia «din bau (repetat)».” ⁴. Baubau este definit ca „personaj imaginar cu care se sperie copiii mici” ⁵. Provine, așadar, din interjecția bau. Dar, atunci, „rămâne greu de explicat genul feminin al lui babaua” ⁶.

Tot Andrei Avram oferă mai departe o explicație pentru originea acestei variante feminine a cuvântului babau. El spune că, prin analogie cu românescul steauă < lat. stella, babaua provine din lat. bellua, care a dat, la rândul lui, în latina dunăreană târzie, forma *bella și, apoi, în română, *beauă – *bauă (prin transformarea [ea] > [a] după labială, în poziție nepalatală) ⁷. Avem, așadar, în cazul de față, un fenomen de reduplicare, produs prin influența primului asupra celui de-al doilea: *baua > babaua.

Atât baubau, cât și babaua fac „parte din vocabularul limbajului folosit de adulți când se adresează copiilor (engl. baby talk, germ. Ammensprache)”. ⁸.

Și uite așa a mai apărut un cuvânt (feminin!) în limba română…