fbpx

Câte ceva despre… acord

Feminism, feminism, feminism: egalitate între genuri la nivel politic, economic, cultural.

Sexism, sexism, sexism: non-egalitate între genuri la nivel… gramatical!

începem cu masculinul! …căci, dacă tot se poartă engleza: I’m saving the best for last!

Într-un grup nominal în care centrul de grup este un substantiv masculin, cazul „e marcat o singură dată, la primul termen al sintagmei”1: unui copil sărac, unor copii săraci; copilului sărac, copiilor săraci. „Când adjectivul-atribut precedă2 substantivul determinat primeşte articolul enclitic3, iar formele cazuale ale acestuia marchează şi acordul în caz”4: săracului copil, săracilor copii; substantivul nu mai prezintă semnul cazului, cu toate că el este cel care impune acordul. Cazul este marcat atât la adjectiv, cât şi la substantiv în situaţia unor substantive masculine în vocativ5 aşezate pe poziţia a doua: iubite prietene, dragă amice.

„Spre deosebire de varianta masculină a acestei sintagme, la varianta feminină principiul de organizare este acela al repetării informaţiei cazuale la fiecare constituent”6: unei copile sărace, copilei sărace. Iteraţia cazuală în cazul substantivelor feminine poate fi decelată şi în cazul topicii inverse: unei sărace copile, săracei copile.

Diferenţa dintre masculin şi feminin în ceea ce priveşte marcarea cazului „este rezultatul faptului că genitiv-dativul feminin a cunoscut o evoluţie specifică, dezvoltând o marcă flexionară proprie, spărgând omonimia cazuală de singular”7: copilă – copile. „La feminin singular, apar deci desinenţe proprii la genitiv-dativ (…), în opoziţie cu nominativ-acuzativul singular”8.

Substantivele feminine reprezintă o categorie aparte întrucât, „în urma articulării, cazul devine o categorie marcată de două ori, prin indicatorul flexionar propriu şi prin articol”9: copilei. Urmând acelaşi tipar, adjectivul feminin a dobândit, de asemenea, „un dublu marcaj cazual: sfintei fecioarei (Ureche, 85)”10. Având în vedere aceste lucruri, trecerea substantivelor feminine la exprimarea de tip sintagmatic a cazului constituie un proces mai complicat. Enunţul I-am dat o bomboană săracei copile. atestă renunţarea la repetarea articolului ca marcă a cazului, dar şi faptul că în limba română actuală nu se poate vorbi de o sintagmatizare completă, renunţarea la iteraţia morfemului cazual propriu fiind neconformă cu normele limbii literare. Prin urmare, enunţurile: I-am dat o bomboană săracei copilă.; Paltonul săracei copilă era ud. sunt incorecte.

În viitor însă, noniteraţia cazuală poate reprezenta norma şi în cazul formei de singular a substantivelor de gen feminin. Un argument în favoarea susţinerii acestei afirmaţii este comportamentul femininelor la plural; faptul că acestea se declină sintagmatic poate determina abandonarea iteraţiei cazuale şi la singular11: unor copile sărace, copilelor sărace; unor sărace copile, săracelor copile. În eventualitatea evoluţiei într-o asemenea direcţie, sintagme precum săracei copilă nu vor fi considerate drept dezacorduri în caz, ci exemple care dovedesc „conformarea la un nou principiu de organizare a sintagmei”12.

În virtutea simplificării limbii pe baza funcţionării principiului analogiei, prezenţa morfemului cazual la un singur termen indică trecerea „limbii române de la flexiunea sintetică la cea analitică”13. Cu toate acestea, generalizarea unor reguli ştiute aproximativ nu trebuie ridicată la rang de principiu.

Până când nerepetarea informaţiei de caz va deveni normă şi în cazul sintagmelor ce includ un substantiv feminin la singular, genitiv-dativul singular feminin rămâne „singura categorie la care acordul apare clar”14: „Alte exemplare, nu numai din politică, au căpătat ticul oii negre care dă din cap sub impulsul generat de măgarul proţăpit în fruntea turmei.”15; Tremurul mâinii zbârcite aduce a moarte. „Normele limbii literare cer cu stricteţe acordul în caz al atributelor neizolate [unei neveste tinere, femeii moarte – n.n. E.C.]; la aceste atribute acordul este obligatoriu chiar dacă adjectivul are compliniri [unei persoane pline de ură – n.n. E.C.], este distanţat de termenul determinat [femeii des bătute, copilei prost hrănite – n.n. E.C.] sau pare să facă parte dintr-o denumire invariabilă (şcolii medii, nu medie; categoriei grele, nu grea)”16. Ediţia a III-a a Gramaticii Academiei subliniază faptul că acordul în caz al atributelor adjectivale neizolate, urmate de compliniri, face parte din ansamblul de reguli ale limbii literare17. Prin urmare, se spune corect: Sunt mândru de prietenia unei fete deştepte foc.; Compania unei doamne pline de farmec îl bucură pe orice bărbat.; Arăt grasă din cauza unei haine prost croite.; Cucerirea unei fete inaccesibile la prima vedere le dă bataie de cap băieţilor.

În cazul atributelor izolate, regulile sunt mai puţin ferme; „deşi preferabil, acordul este adesea neglijat, chiar şi în limba literară, mai ales când adjectivul este, la rândul lui, centru de grup”18: „(…) să mă ocup de cultură, de  ceea ce pare a fi ceva pierdut în vâltoarea vieţii, plină de angoase şi deziluzii a unor generaţii care parcă au apus (…)”19; „Iubirea frenetică a vieţii, plină de seninătate şi plenitudine o regăsim în poezia (…)”20; „(…) carenţe la repetarea unei idei, întâlnită mai devreme în poezie (…)”21. După cum se poate observa, chiar şi substantivele feminine sunt adesea actualizate în context fără acord în caz. „Acest lucru se întâmplă în special cu participiile, deoarece acestea pot fi considerate şi ca verbe, echivalente cu predicatul unor propoziţii atributive”22. Fiind privit ca nucleu al unei foste atributive, participiul „păstrează relativa autonomie a subordonatei, manifestată prin rezistenţa la acordul cazual”23. În plus, „participiul, chiar şi când este atribut, poate avea compliniri verbale. Aceşti determinanţi, care au de obicei concreteţea unui complement de agent [Repetarea unei idei, întâlnită de poet în alte scrieri, denotă lipsă de inspiraţie. – n.n. E.C.] sau a unui circumstanţial [Repetarea unei idei, întâlnită în alte scrieri, denotă lipsă de inspiraţie. – n.n. E.C.], slăbesc sudura grupului S + Adj., în sensul că sustrag participiul de sub controlul substantivului, segmentează sintagma, creând un al doilea centru sintactic, în care participiul e regent. Acest lucru impune păstrarea formei de nominativ, cazul care dă cuvântului relief şi prestigiu de supraordonat”24. Independenţa faţă de substantiv este dovedită de prezenţa în scris a virgulei şi de morfemele suprasegmentale la nivelul discursului oral.

Pe baza acestor argumente, concluzionez: „singurele dezacorduri admise de limba literară sunt ale atributelor adjectivale izolate, determinate, la rândul lor, de alţi termeni”25. Prin urmare, când atributul adjectival (inclusiv participial) e izolat, forma acestuia poate fi de genitiv-dativ sau de nominativ: În timpul unei deplasări, organizate / organizată cu mari sacrificii din partea lui, a realizat multe lucruri.26 În unele situaţii însă, „forma cazuală de genitiv a atributului adjectival poate preciza regentul: [Încetarea luptei, puse la cale de aliaţi, atrage după sine schimbări. – n.n. E.C.], iar cea de nominativ-acuzativ poate crea ambiguitate”27: Încetarea luptei, pusă la cale de aliaţi, atrage după sine schimbări. Ambiguitatea se creează datorită faptului că atributul poate fi raportat atât la substantivul încetarea, cât şi la substantivul luptei. „De remarcat că în unele situaţii acordul în caz precizează raportarea atributului la un anumit determinant”28; forma puse se acordă în caz cu substantivul luptei, arătând că acesta este regentul căruia i se subordonează; interpretarea substantivului încetarea ca regent este exclusă întrucât forma acestuia este de nominativ-acuzativ.

„Încălcarea regulilor de acord este numai aparentă într-o construcţie ca: Acesta este şi cazul inscripţiei considerate tracică, unde adjectivul tracică se subordonează indirect substantivului centru al grupului (inscripţiei) prin intermediul participiului adjectival (considerate): acesta din urmă este cuvântul care impune adjectivului forma de nominativ”29. Acordul adjectivului cu substantivul este greşit în cazul unei referiri mediate printr-un participiu acordat: „(…) vremurile femeii considerate atractive cu «val pe ochi» au trecut (…)”30.

Probleme de acord apar în situaţia plasării unor cuvinte între substantiv şi determinantul său adjectival; „cu cât intercalarea e mai dezvoltată, cu atât mai mult se pierde legătura cazuală a atributului cu substantivul pe care-l complineşte”31: „Este vorba de păţania unei fete bogate de la ţară, Rodovica, amăgită de un flăcău sărac şi supusă, din această cauză, celor mai cumplite bătăi de către tatăl său.”32; L-am găsit în mijlocul cămăruţei amenajate în nişa de la mansardă zugrăvită în alb. În ultimul exemplu, lipsa acordului în caz poate crea confuzii; pentru a se evita ambiguitatea enunţului, dar şi dezacordul, este indicată repetarea la nominativ a substantivului determinat de atribut: L-am găsit în mijlocul cămăruţei amenajate în nişa de la mansardă, cămăruţă zugrăvită în alb. După părerea noastră, procedeul nu îşi găseşte justificare în acest context din moment ce realizarea acordului în caz reprezintă o soluţie mai simplă pentru dezambiguizarea construcţiei. Cu toate că în producerea dezacordului în caz „intervin şi factori de economie lingvistică, manifestaţi prin tendinţa de eliminare a elementelor redundante, adică a mărcilor gramaticale deductibile din context”33, în enunţul exemplificat, tocmai prin acordul în caz se evită o repetiţie inutilă. De altfel, lucrările de gramatică atrag atenţia asupra folosirii cu prudenţă a reluării substantivului prin forma sa de nominativ34.

După lămuriri… apar alte complicaţii!

Unul şi acelaşi substantiv poate fi însoţit de mai multe atribute adjectivale. Potrivit normei, fiecare dintre acestea se acordă cu substantivul, repetând informaţia cazuală a regentului: „Aşa i-am încurcat cu acordurile economice, ştiinţifice, culturale, sportive (…)”35; „După perete se auzi o muzică. Agreabilă, bine executată (…) o muzică atemporală şi universală de cârciumă.”36; „Doar ştiam că şi în spitalele serioase se foloseau bandaje întrebuinţate, abia spălate în apă călduţă.”37 Antepunerea adjectivelor nu schimbă această regulă; „indiferent de numărul atributelor antepuse, mărcile de acord cazual trebuie repetate”38: Camera regretatei şi iubitei noastre mame e încuiată.; Mi-am cumpărat şi eu ultima ediţie a apreciatei şi popularei reviste.; S-a lăsat de băut datorită îndrăgitei şi angelicei sale iubite. În cazul unui substantiv „precedat de doi adjuncţi realizaţi prin adjective pronominale, se recomandă acordul în caz al primului dintre adjuncţi (unor alte vremuri, altor multe întrebări), informaţia gramaticală reiterată prin cel de al doilea reducându-se la gen şi număr”39.

…şi, în sfârşit: feminism manifestat şi… gramatical. De fapt, masculinul egalează femininul:

Spre deosebire de adjectivele propriu-zise, adjectivele pronominale demonstrative „prezintă o flexiune cazuală mai bogată: distincţia dintre nominativ-acuzativ şi genitiv-dativ se face la toate genurile şi la ambele numere – cf. acest(a), această (aceasta), acestui(a), acestei(a); aceşti(a), aceste(a), acestor(a). După modelul adjectivelor calificative – (un) efort / efortul depus, (unui) efort / efortului depus –, s-a ajuns la construcţiile greşite efortului acesta, eforturilor acestea (în loc de efortului acestuia, eforturilor acestora)”40. Dat fiind faptul că „adjectivele demonstrative au forme cazuale de genitiv-dativ, se impune dubla marcare a acestui caz la feminin [„Părul acestei eroine moderne este uscat cu foenul”41 – n.n. E.C.], iar cu substantivul articulat şi adjectivul demonstrativ postpus şi la masculin [Părinţii băiatului acestuia au murit de mult. – n.n. E.C.]”42, ca şi Băiatul femeii acesteia este orfan.

Continuarea acestui “ceva” în viitoare producţii :).

  1. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Bucureşti, Editura Academiei, 1986, p. 116.
  2. Folosirea adjectivului înaintea substantivului reprezintă o tendinţă în publicistică şi în literatura artistică; vezi, în acest sens, Gh. Constantinescu-Dobridor, Morfologia limbii române, Bucureşti, Editura Vox, 1996, p. 358.
  3. Articolul hotărât, ataşat adjectivului, devine morfem de gen, de număr şi de caz; vezi ibidem, p. 91.
  4. Vasile Şerban, Sintaxa limbii române. Curs practic, ediţia a II-a revizuită şi completată, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, p. 155.
  5. „Substantivele masculine nu-şi modifică forma în flexiunea nearticulată, ci prezintă identitate la toate cazurile, cu excepţia vocativului singular, unde pot apărea anumite desinenţe specifice” – Florina-Maria Băcilă, Omonimia în limba română. Privire monografică, Timişoara, Editura Excelsior Art, 2007, p. 128. Este evident că forma atributului adjectival se orientează după forma specifică de vocativ a substantivului masculin.
  6. G. Gruiţă, Acordul în limba română, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p. 120.
  7. Ibidem.
  8. Florina-Maria Băcilă, op. cit., p. 129.
  9. G. Gruiţă, op. cit., p. 120.
  10. Ibidem.
  11. Vezi ibidem, p. 122.
  12. Ibidem, p. 121.
  13. Ibidem, p. 122.
  14. ***Gramatica  limbii române, vol. II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Academiei, 1963, p. 144.
  15. telegrafonline.ro, Un pamflet pe zi, Prostia politicienilor.
  16. Mioara Avram, op. cit., p. 287.
  17. ***Gramatica  limbii române. II. Enunţul, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, p. 617.
  18. Ibidem.
  19. www.cuvantul.ro, Cultura ca parvenire sau parvenirea prin cultură.
  20. www.cuvantul-liber.ro, Alexandru Macedonski.
  21. coolgirl.ro/forum/viewtopic.php?…&postdays=0&postorder=asc&start=180.
  22. ***Gramatica  limbii române, vol. II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, p. 144.
  23. G. Gruiţă, op. cit., p. 125.
  24. Ibidem.
  25. Gabriela Pană Dindelegan, Acordul corect al atributului adjectival, în LLR, IX (1980), nr. 2, p. 6.
  26. Vezi Dumitru Bejan, Gramatica limbii române. Compendiu, Cluj, Editura Echinox, 1995, p. 309.
  27. ***Gramatica  limbii române. II. Enunţul, p. 617.
  28. Mioara Avram, op. cit., p. 288.
  29. Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală. Limba română de azi, versiune nouă, p. 42.
  30. agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/…/femei-fara-frontierer.htm, Femei fără frontiere.
  31. ***Gramatica  limbii române, vol. II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, p. 145.
  32. www.e-scoala.ro/referate/romana_rebreanu_ion.html.
  33. Gabriela Pană Dindelegan, Acordul corect al atributului adjectival, p. 6.
  34. Vezi, în acest sens, ***Gramatica  limbii române, vol. II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, p. 145, şi Mioara Avram, op. cit., p. 288.
  35. Tadeusz Konwicki, op. cit., p. 113.
  36. Ibidem.
  37. Ibidem, p. 104.
  38. ***Gramatica  limbii române. II. Enunţul, p. 617.
  39. Valeria Guţu Romalo, Aspecte ale evoluţiei limbii române, p. 211.
  40. Florina-Maria Băcilă, op. cit., p. 138.
  41. www.romanialibera.ro/a113898/pantene-ne-provoaca.html, Află ce tip de Eroină eşti şi cum îţi pui părul în valoare.
  42. ***Gramatica  limbii române. II. Enunţul, p. 617.

5 thoughts on “Câte ceva despre… acord

  • 10 ianuarie 2011 at 15:45
    Permalink

    Beneficial info and excellent design you got here! I want to thank you for sharing your ideas and putting the time into the stuff you publish! Great work!

  • 10 ianuarie 2011 at 19:14
    Permalink

    Mulţumim!

    …see you around 🙂 …ca să păstrez acelaşi cod! 🙂

  • 28 februarie 2013 at 11:23
    Permalink

    o nelamurire: “unei femei inca frumoase”? sau “unei femei, inca frumoasa”?

  • 28 februarie 2013 at 11:45
    Permalink

    Deşteaptă întrebare! şi deştept răspuns! sunt corecte ambele variante. Faptul că apare o virgulă înainte de “inca” poate însemna absenţa verbului copulativ şi a unui relativ (unei femei, care e încă frumoasă). Eu aş scrie totuşi aşa: unei femei – încă frumoasă. Linia de pauză marchează o pauză în discurs şi atunci e clară absenţa prop. atributive.
    Mulţumesc :).

  • Pingback: La ceas aniversar: Top zece cele mai lecturate articole din Literparcul nostru - Literparc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *