fbpx

Câteva „mostre” din limbajul infractorilor

Limbajul infractorilor
Limbajul infractorilor

Motto:

„După cum este cunoscut, infractorii folosesc între ei un anumit jargon cu ajutorul căruia se înțeleg de minune și își conspiră acțiunile și intențiile față de cei din jur. […] hoții profesioniști, în limbajul lor, nu folosesc alt timp decât cel prezent. Tot atât de caracteristic găsim faptul că, în argoul infractorilor noștri (ca și al celor din Paris), pluralul este mereu înlocuit cu singularul.

Cunoașterea acestui limbaj, de această dată modern – el îl înglobează și pe cel «clasic»- , vine în ajutorul dumneavoastră de a descifra conversațiile dintre hoți și derbedei, de a vă preveni despre intențiile lor, luându-vă, știind cu cine aveți de-a face sau cine se află în jurul dumneavoastră, toate măsurile de protecție, pentru a nu deveni victimele lor.” 1

Un astfel de argou 2 este reconstituit și reabilitat de către Eugen Barbu, în romanul său de debut, Groapa, „relatând [printre altele, n.n. R.P.] viața hoților” 3. „Limbajul «tare»” 4 este reprezentativ aici; „scriitorul devine, în bună măsură, ambasadorul lumii din care a plecat: periferia” 5. În Groapa 6 , întâlnim adevărate mostre din limbajul infractorilor. Unele dintre ele e foarte probabil să le fi auzit deja. Să încercăm să le decodificăm!

Parà-n coadă!”; „Parà-ndărăt!” 7, unde parà, parale: „bani” 8, iar coadă se referă aici la înșiruirea pieselor de joc.;

„V-am curățat, puișorilor…” 9: a curăța – aici, cu sensul de „a lua toți banii cuiva”;

„Ia stai, Paraschive, să mă bunghesc și eu!” 10: a se bunghi < a (se) bungheni 1. a se uita; a se fila 11;

„De zulit, ai mai zulit la viața ta? se amestecă și Oacă, suflându-și nasul.” 12, unde a zuli: „a fura” 13;

„O fi găinar d-ăia de ciordește corcovițe și le mănâncă fofeaza… aruncă în batjocură Sandu-Mână-mică și-i scuipă între picioare. [… ] Nu-i băga în seamă, bijboc, fac pe șmecherii, au uitat când au venit în gașcă. Nu știau nici să umble.” [14 . Eugen Barbu, op. cit., p. 59.]: găinar – „hoț de găini; hoț de lucruri mărunte; potlogar” 14; a ciordi – „a fura, a șterpeli” 15; corcoviță – „găină” 16; bijbocbijoc „hoț tânăr, neinițiat” 17;

„Mișto cosor, să n-am spor! De unde l-ai pescuit? Oi fi neam de caramangiu și-ai moștenit sculă bună…” 18: mișto (țigănesc) – aici, 2. (ca adjectiv invariabil) „bun, frumos” 19; cosor – „cuțit scurt, cu vârful încovoiat” 20; a pescui – aici, 1. „a fura” 21; sculă, scule1. unealtă de spargere. 2. cuțit, șiș 22;

„Să nu fie de vânzare, că pe toți vă tai cu mânușița mea… Mi s-a urât cu pârnaia…” 23: vânzare – trădare, denunțare 24; a tăia – a înjunghia, a lovi cu cuțitul (des întâlnit printre termenii argotici și intrat deja în uz; de aceea, nu se mai consideră argou); mânușița – în limbajul infractorilor, întâlnim multe diminutive; pârnaia – des folosit (nu numai de grupurile de tâlhari) și deja cunoscut de toată lumea: „închisoare”;

„Nicio grijă, Stăpâne – adăugă Gheorghe – e de-al nostru, uită-te la cazmaua lui, mână de șuț, nici vorbă. Îl iau în garanție, să-l învăț, că-i tânăr și-al dracului, pisică, nu altceva. Este, bă, guguștuc?” 25: cazma – „mână” 26; șuț – „cuțitaș” 27; guguștiuc – „1. hoț fără experiență.” 28.


[VA URMA!]

  1. Traian Tandin, Limbajul infractorilor, București, Editura Paco, 1993, p. 5-6.
  2. Florica Ciontescu-Samfireag; Eugen Velican, Vocabular. Fonetică. Probleme dificile și controversate, Pitești, Editura Carminis, 2001, p. 10: „Cuvântul argou este un neologism de sorginte franceză, care definește limbajul convențional utilizat de grupuri sociale omogene (elevi, studenți, militari, traficanți, hoți etc.). Pentru cei din lumea interlopă, apelul la argou are drept scop camuflarea comunicării, blocarea acesteia  față de cei din afara grupului. (…) Este limpede că în acest caz ne aflăm în fața unui limbaj codificat, a unui veritabil cifru.”.
  3. * * *, Dicționarul scriitorilor români, Vol. 1, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995, p. 61.
  4. Id., ibid., p. 61.
  5. * * *, Dicționarul general al literaturii române, Vol. 11, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004, p. 359.
  6. Vezi Eugen Barbu, Groapa, ediția a II-a, București, Editura pentru Literatură, 1963.
  7. Id., ibid., p. 58, 59.
  8. Vezi Traian Tandin, lucr. cit., p. 71.
  9. Eugen Barbu, Groapa, p. 59.
  10. Id., ibid., p. 59.
  11. Vezi Traian Tandin, lucr. cit., p. 19.
  12. Eugen Barbu, op. cit., p. 59.
  13. Vezi Traian Tandin, lucr. cit., p. 102.
  14. Vezi Traian Tandin, Limbajul infractorilor, București, Editura Paco, 1993, p. 43.
  15. Id. , ibid., p. 26.
  16. Id., ibid., p. 31.
  17. Id. , ibid., p. 16.
  18. Eugen Barbu, op. cit., p. 60.
  19. Vezi Adriana Stoichițoiu-Ichim, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influențe, creativitate, București, Editura All, 2001, p. 126.
  20. Vezi Traian Tandin, Limbajul infractorilor, p. 31.
  21. Id., ibid., p. 73 .
  22. Id., ibid., p. 84.
  23. Eugen Barbu, op. cit., p. 61.
  24. Vezi Traian Tandin, lucr. cit., p. 99.
  25. Eugen Barbu, op. cit., p. 61.
  26. Traian Tandin, lucr. cit., p. 23.
  27. Id., ibid. , p. 89.
  28. Id., ibid., p. 46.

One thought on “Câteva „mostre” din limbajul infractorilor

  • 19 decembrie 2010 at 12:54
    Permalink

    Groapa: un roman atât de frumos! …frumos şi contextul în care a fost amintit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *