Câteva „mostre” din limbajul infractorilor

Motto:

„După cum este cunoscut, infractorii folosesc între ei un anumit jargon cu ajutorul căruia se înțeleg de minune și își conspiră acțiunile și intențiile față de cei din jur. […] hoții profesioniști, în limbajul lor, nu folosesc alt timp decât cel prezent. Tot atât de caracteristic găsim faptul că, în argoul infractorilor noștri (ca și al celor din Paris), pluralul este mereu înlocuit cu singularul.

Cunoașterea acestui limbaj, de această dată modern – el îl înglobează și pe cel «clasic»- , vine în ajutorul dumneavoastră de a descifra conversațiile dintre hoți și derbedei, de a vă preveni despre intențiile lor, luându-vă, știind cu cine aveți de-a face sau cine se află în jurul dumneavoastră, toate măsurile de protecție, pentru a nu deveni victimele lor.” ¹

Un astfel de argou ² este reconstituit și reabilitat de către Eugen Barbu, în romanul său de debut, Groapa, „relatând [printre altele, n.n. R.P.] viața hoților” ³. „Limbajul «tare»” ⁴ este reprezentativ aici; „scriitorul devine, în bună măsură, ambasadorul lumii din care a plecat: periferia” ⁵. În Groapa ⁶ , întâlnim adevărate mostre din limbajul infractorilor. Unele dintre ele e foarte probabil să le fi auzit deja. Să încercăm să le decodificăm!

• „Parà-n coadă!”; „Parà-ndărăt!” ⁷, unde parà, parale: „bani” ⁸, iar coadă se referă aici la înșiruirea pieselor de joc.;

• „V-am curățat, puișorilor…” ⁹: a curăța – aici, cu sensul de „a lua toți banii cuiva”;

• „Ia stai, Paraschive, să mă bunghesc și eu!” ¹⁰: a se bunghi < a (se) bungheni 1. a se uita; a se fila ¹¹;

• „De zulit, ai mai zulit la viața ta? se amestecă și Oacă, suflându-și nasul.” ¹², unde a zuli: „a fura” ¹³;

• „O fi găinar d-ăia de ciordește corcovițe și le mănâncă fofeaza… aruncă în batjocură Sandu-Mână-mică și-i scuipă între picioare. [… ] Nu-i băga în seamă, bijboc, fac pe șmecherii, au uitat când au venit în gașcă. Nu știau nici să umble.” [14 . Eugen Barbu, op. cit., p. 59.]: găinar – „hoț de găini; hoț de lucruri mărunte; potlogar” ¹⁴; a ciordi – „a fura, a șterpeli” ¹⁵; corcoviță – „găină” ¹⁶; bijboc – bijoc „hoț tânăr, neinițiat” ¹⁷;

• „Mișto cosor, să n-am spor! De unde l-ai pescuit? Oi fi neam de caramangiu și-ai moștenit sculă bună…” ¹⁸: mișto (țigănesc) – aici, 2. (ca adjectiv invariabil) „bun, frumos” ¹⁹; cosor – „cuțit scurt, cu vârful încovoiat” ²⁰; a pescui – aici, 1. „a fura” ²¹; sculă, scule – 1. unealtă de spargere. 2. cuțit, șiș ²²;

• „Să nu fie de vânzare, că pe toți vă tai cu mânușița mea… Mi s-a urât cu pârnaia…” ²³: vânzare – trădare, denunțare ²⁴; a tăia – a înjunghia, a lovi cu cuțitul (des întâlnit printre termenii argotici și intrat deja în uz; de aceea, nu se mai consideră argou); mânușița – în limbajul infractorilor, întâlnim multe diminutive; pârnaia – des folosit (nu numai de grupurile de tâlhari) și deja cunoscut de toată lumea: „închisoare”;

• „Nicio grijă, Stăpâne – adăugă Gheorghe – e de-al nostru, uită-te la cazmaua lui, mână de șuț, nici vorbă. Îl iau în garanție, să-l învăț, că-i tânăr și-al dracului, pisică, nu altceva. Este, bă, guguștuc?” ²⁵: cazma – „mână” ²⁶; șuț – „cuțitaș” ²⁷; guguștiuc – „1. hoț fără experiență.” ²⁸.

[VA URMA!]