fbpx

Fără egoism… despre posesie

 

 

DE REŢINUT! Adjectivul pronominal posesiv are formă specială de genitiv-dativ singular feminin: Am pus pe hârtie amintirile copilăriei mele (tale, sale, noastre, voastre).

Când atributul este însoţit de „a (care nu are flexiune cazuală la singular: o colegă a mea/unei colege a mele), sunt corecte construcţiile de felul unei colege a mele/a noastre1 etc. şi nu unei colege a mea (unde nu se respectă acordul în caz) sau unei colege ale mele (unde se alătură forma de genitiv singular a regentului cu cea de genitiv plural a atributului)”2.

„Construcţia de acest tip precedată de prepoziţia de cu sens partitiv este corectă cu pluralul posesivului: un coleg de-ai mei, o colegă de-ale mele, iar cu sens oarecum categorizant al referentului, prin raportarea lui la o clasă, e acceptabil şi singularul: un coleg de-al meu, o colegă de-a mea3.

De precizat! În urma confruntării teoriei cu uzul: Formularea o colegă de-a mea câştigă.

Folosirea adjectivului pronominal de întărire constituie o altă situaţie în care acordul în caz ridică probleme; producerea unor greşeli este determinată de „complexitatea (…) flexiunii determinantului adjectival, alcătuit din două componente, fiecare având flexiune proprie: însu-, variază în funcţie de gen şi număr (însu-, însă-, înşi-, înse-), iar dativul pronumelui reflexiv variază în funcţie de număr şi persoană (-mi, -ţi, -şi, -ne, -vă, -şi).

Formele rezultate din combinaţia diverselor variaţii ale celor două componente alcătuiesc o paradigmă foarte bogată”4. (Interpretând… bogat = complicat.)

Este incorect să se folosească femininul însăşi ca determinant al unui substantiv masculin: „El însăşi era autorul Legii lui Moise.”5 (corect: el însuşi); incorectă este, de asemenea, neglijarea acordului în caz „în situaţiile în care regentul este un substantiv/pronume feminin la genitiv/dativ”6: „Schimbarea acestei situaţii poate avea loc doar odată cu schimbarea statutului instituţiilor nominalizate (…) şi nu în ultimul rând a mentalităţii femeii însăşi în privinţa locului ei în viaţa politică (…)”7 (corect: femeii înseşi).

…există, desigur, şi posibilitatea alegerii căilor simpliste:

Calea sinonimiei:

Chiar eu…

Tocmai pe el…

Tu personal…

El singur…

Calea expresiilor neaoşe:

–         cu ochii mei;

–         cu mâna mea;

–         cu urechile mele.

…şi de aici, poate începe o discuţie despre semnificaţia cuvântului pleonasm… e redundant să spui: Am auzit cu urechile mele.?!

NOTĂ! Pentru cei care cred că numai literatura presupune interpretare.


  1. „Articolul posesiv-genitival a, marcă a cazului genitiv, este omonin cu a din a noastră, unde e vorba de un formant în alcătuirea pronumelui posesiv.” – Florina-Maria Băcilă, Omonimia în limba română. Privire monografică, Timişoara, Editura Excelsior Art, 2007, p. 135.
  2. ***Gramatica  limbii române. II. Enunţul, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, p. 617.
  3. Ibidem, p. 617-618.
  4. Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală. Limba română de azi, versiune nouă, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional, colecţia Repere, 2000, p. 45.
  5. www.predici.cnet.ro, Botezul lui Isus şi botezul nostru.
  6. Valeria Guţu Romalo, op. cit., p. 45.
  7. www.iubire.md/ro/familylaw/asigurarea_egalitatii.shtml.

2 thoughts on “Fără egoism… despre posesie

  • 16 noiembrie 2013 at 18:56
    Permalink

    Interesant, în special faza cu interpretarea, eu, unul, întotdeauna am fost, sunt, și voi fi de părere că și lingvistica necesită interpretări. Spor cu acest blog!

  • 22 noiembrie 2013 at 13:29
    Permalink

    Oh, câte interpretări cunoaște gramatica, Dragoș! Ce să mai vorbim de lingvistică în general… 🙂
    În permanență apar direcții noi de cercetare, pentru că, bineînțeles, orice limbă-i o mașinărie complexă! 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *