Cartoon Network și gramatica
Motto:
„Grupul de litere ii reflectă, în multe cazuri, numai o gramatică pe hârtie, adică o gramatică scrisă. De aceea am considerat acest grup de litere, o literă compusă cu funcție gramaticală [subl. aut.].” (Flora Șuteu, Dificultățile ortografiei limbii române)
Am crescut cu o parte din desenele lor animate, cu personaje care au scris istorie, am învățat și engleza minimală datorită lor, căci era o vreme când desenele lor nu era dublate. Da, Cartoon Network m-a ajutat să mă dezvolt, copil fiind. Dar s-a oprit, se pare, într-un punct, inclusiv pentru copiii de azi. Încă o dezamăgire: am descoperit că, pe unul din bannerele de pe site-ul lor, stă scris, greșit, un mesaj-îndemn. Acesta:
Sursă foto: cartoonnetwork.ro
N-aș fi chițibușară, dacă această „chestie” n-ar implica o greșeală gramaticală de bază, pe care învață să o evite niște copii de clase primare – echivalentă, ca importanță, să spunem, cu tabla înmulțirii din matematică. De ce dăunează această greșeală pe site-ul lor? Dincolo de faptul că, în mare parte, vizitatorii site-ului reprezintă copii în formare, care pot deveni ușor confuzi (în cel mai bun caz, în care știu cum se scrie corect) sau pot crede că așa e corect și vor reține greșeala ca pe forma literară, mi se pare că și spațierea aceea dintre litere, foarte îngrămădite, stresează ochiul. În plus, mulți părinți care își lasă copiii să urmărească astfel de site-uri – că, deh, e cu desene animate și sunt educative, chipurile – și care nu au o cultură lingvistică dezvoltată, vor crede că așa e corect și așa trebuie să scrie și copilul. Dar, complet greșit, ca și scrierea mesajului!
Fi parte sau fii parte?
După cum am mai spus, enunțul din bannerul de mai sus constituie un îndemn, prin urmare verbul a fi (verb neregulat) are modul imperativ, forma afirmativă. Or, la imperativ, persoana a II-a, singular, avem un -i final, marcă gramaticală a persoanei și a numărului, dar și un prim i din rădăcina verbului de conjugat (a fi).
Scriam mai demult în Zece greșeli gramaticale frecvente:
La forma afirmativă, se scrie cu -ii, primul i fiind din rădăcina verbului (a fi), iar al doilea se atașează în urma conjugării verbului, indicând persoana a II-a și numărul singular.
Și ofeream explicația concludentă a Florei Șuteu:
„Imperativul negativ se formează însă cu infinitivul verbului și deci forma este nu fi. Valoarea lui -ii la forma pozitivă de imperativ este însă /i/ ca și la forma negativă, astfel că greșeala de scriere nu se poate evita decât prin învățarea regulii de formare a imperativului pozitiv sg. cu -ii (ca la conj. prez. 2) și a celui negativ cu infinitivul: (a) fi.” (Flora Șuteu, op. cit., p. 150)
Numai la forma negativă de imperativ scriem, așadar, verbul fi cu un singur i: NU FI PARTE! și nu *NU FII PARTE!
Prin urmare, în exemplul nostru, forma corectă a verbului este numai: FII PARTE! Adică, sub nicio formă, NU va fi vreodată corect *FI PARTE!
Oricât de mult s-ar schimba formele unor cuvinte ori pluralele unor substantive, gramatica verbului, „scheletul” limbii, va rămâne mereu la fel! Astfel, regula de mai sus este de reținut pentru totdeauna. Ca și tabla înmulțirii. 🙂
Surse bibliografice:
Flora Șuteu, Dificultățile ortografiei limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1986, p. 144-155.