Gogoșile din Satu Mare sau despre cât de importantă este norma lingvistică pentru înțelegerea unui mesaj

Motto:

„Dobândirea științei de a vorbi o anumită limbă se manifestă și ca asimilare a unei gramatici imanente, constând în interiorizarea, pe baza imitației, a unor norme lingvistice în funcție de care sunt recunoscute structurile specifice limbii sau formate în spiritul limbii și sunt respinse cele inadecvate. Simțul nativ al normei este vizibil în cazul limbii materne sau al unei limbi vorbite de majoritatea membrilor unei comunități […]. Știința de a vorbi presupune atât capacitatea de a utiliza limba respectivă în contacte lingvistice curente, cât și putința de a o cultiva, de a participa astfel la menținerea ei în tradiția comunitară.“ ¹

(Mirela-Ioana Borchin, Vademecum în lingvistică)

Vacanța aceasta am fost în vizită prin Satu Mare și a trebuit să-mi atragă atenția „meniul“ unei gogoșerii din centrul orașului, lipit strategic pe geamul frontal al magazinului, pentru a reflecta puțin. Întrebarea pe care mi-am adresat-o mie însămi, imediat, a fost: Cât de importantă mai este norma lingvistică în unele situații, în perceperea corectă a unui mesaj care ni se transmite? Evident, până atunci, aș fi răspuns imediat, foarte sigură pe mine: Este cea mai importantă! Greșit, pentru că, iată, și în limbă, ca și în alte domenii, în anumite situații, mai există și căi de mijloc. Ceea ce, recunosc, deseori, răzvrătește perfecționismul din mine, obișnuit doar cu soluțiile radicale, matematice chiar.

Ca la orice vânător înarmat cu o pereche de ochi avizi după găsirea și corectarea de greșeli, de orice natură, din limba română și nu numai, mi-a picat instantaneu privirea pe oferta acestui butic, unde se vindeau (atenție!) gogoși calzi, gogoși simpli sau umpluți. Au și ei, totuși, dreptatea lor. Unde în țară se mi vinde așa ceva, dacă nu chiar în mijlocul Sătmarului? În alte părți, nu am observat să se vândă gogoși… la masculin! Erau gogoși simple, umplute, calde sau reci, niciodată altfel! Prima reacție stârnită a fost sâ mă amuz, cum ar face oricine, de altfel; a doua a generat poza de alături. Trebuia să iau cu mine, într-un fel, „monumentul“. Și așa s-a născut și acest articol…

DOOM arată clar: forma corectă pentru acest lexem este gogoașă ². Așadar, în cazul descris mai sus, ne confruntăm cu o abatere de la normă, care constă într-o problemă simplă de acord în gen. Cuvântul în discuție este la genul feminin (o gogoașă / două gogoși). Orice determinant al acestui substantiv, exprimat printr-un adjectiv la o formă variabilă, se acordă în gen și număr cu determinatul (substantivul). Prin urmare, gogoșile nu fi decât calde, umplute sau simple. Acordul gramatical s-a realizat, la chioșcul cu bunătăți ispititoare, doar pe jumătate, în număr, nu și la genul la care trebuia (sau pare pe jumătate doar din cauza unei posibile omonimii, atât formale, cât și sonore, dintre masculinul, respectiv femininul aceluiași cuvânt de bază, la plural: gogoașă (două gogoașe / doi gogoși). Ar exista două posibile explicații pentru acest fapt:

1)                 particularitățile lingvistice regionale. Am observat că există o ușoară tendință, în vorbire, a oamenilor din această zonă să folosească, la plural, masculinul pentru anumite substantive de gen feminin, mai ales când fac referire la anumite obiecte, folosindu-se de pronume personale de pesoana a III-a, plural, cu care le înlocuiesc (de exemplu: *Am pus eu linguri pe masă. Să-i aduni tu!, în loc de: Am pus eu linguri pe masă. Să le aduni tu!);

2)                 hipercorectitudinea. Asemănarea sonoră, și nu numai, a cuvântului gogoși cu o altă pereche de ordin culinar a sa, langoși, a putut determina această eroare. De regulă, langoși este perceput ca substantiv de genul masculin (un langoș / doi langoși), dar este un lexem care nu apare în DOOM. Acest cuvânt, de origine maghiară (de altfel, în Satu Mare, se vorbește preponderent limba maghiară, fapt ce ar putea constitui încă o explicație a abaterii de la norma lingvistică românească) acceptă acordul la genul masculin al vreunui posibil adjectiv: un langoș cald / doi langoși calzi. E probabil ca, din dorința de a se exprima corect, prin analogie cu langoși, să se fi realizat greșit și acordul determinantului cu determinatul, în cazul gogoșilor. Mai logică ar fi fost asemănarea cu modelul cocoașă, față de care diferă cu o singură literă, exercițiul putând genera o formă corectă pentru gogoși.

Oricum, prin alăturarea amuzantă, dar greșită (intenționat sau nu), a celor două cuvinte, s-a urmărit un scop precis și anume: transmiterea unui mesaj.

Din punct de vedere comunicațional, mesajul reprezintă un text „alcătuit din semnele unui cod accesibil interlocutorilor și emis de locutor cu intenția de a comunica.“³  Orice mesaj este realizat cu un anumit scop (acela de a comunica o informație), însă, pentru a-și atinge acest scop, acesta trebuie să fie, înainte de toate, inteligibil: „Inteligibilitatea este axioma însăși a codului vorbirii, ale cărui reguli nu se reduc la precizarea restricțiilor și a modelelor de combinare a semnelor. Prin inteligibil se înțelege, în primul rând, dotat cu semnificație accesibilă destinatarului.“⁴ Deci, nu este suficient și esențial ca în alcătuirea unui mesaj să ținem cont numai de respectarea normelor gramaticale ale codului. „Codul gramatical este pur formal: el distribuie cuvintele în clase sau categorii și permite sau interzice asociațiile de semne în funcție de aceste categorii unice.“⁵

Astfel se întâmplă și în situația de față. Abaterea de la normă nu a deviat cu nimic traiectul mesajului în a-și îndeplini scopul comunicării. În zadar poate fi un text corect din punct de vedere gramatical dacă este ininteligibil, condiții în care nu i se poate „(re)constitui semnificația globală“ ⁶. Noam Chomsky a demonstrat printre primii că, dincolo de combinarea conform regulilor lingvistice a codului, trebuie urmate și câteva regului de ordin semantic în conceperea unui mesaj⁷.

Putem crea orice tip de mesaj dorim, dar cu condiția de a se face înțeles de cel căruia i se adresează. Așa că, deși netrecut prin „filtrele“ normelor limbii române actuale, mesajul gogoși simpli / umpluți / calzi rămâne totuși un mesaj inteligibil, pentru că, în acest caz, dezacordul nu constituie o piedică în perceperea corectă a mesajului de către receptor. Cel mult poate stârni, drept răspuns, diverse reacții din partea receptorului. Un astfel de act de comunicare ar fi ratat „dacă receptorul nu poate decodifica un mesaj format din formele simbolice ale unui anumit cod“⁸. Așadar, condițiile esențiale pentru ca mesajul inițial să fie înțeles, s-au realizat. Trebuie să admit că am înțeles mesajul din cazul de față: acolo se vând gogoși și, de asemenea, am priceput și ce fel de gogoși. Textul este inteligibil, codul poate fi decodificat și, mai mult ca sigur, oricine cunoaște limba română a înțeles ceea ce gogoșeria a dorit să transmită.

În concluzie, sunt nevoită să recunosc, ca lingvist și, mai ales, ca o mare împătimită a limbii române, că da, un mesaj poate fi inteligibil și își poate atinge ținta comunicării și fără să țină cont, cu strictețe, de normele limbii. Ceea ce rămâne însă a fi de înțeles este că nu se poate, de fiecare dată, să facem un salt peste regulile lingvistice ale limbii române, doar în ideea că, oricum, ceea ce comunicăm poate fi ușor priceput, pentru că sunt și situații când norma lingvistică rămâne fundamentală pentru ca actul de comunicare să fie unul valid. Ca exemplu în acest sens ar putea fi o formă de anacolut, care generează o „ruptură“ de logica și, implicit, de inteligibilitatea textului: „Cei ce nu închid geamurile de la ghenă și se sparg din cauza curentului, vor plăti toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.“ („Academia Cațavencu“, 18 mai 2004). Anumite construcții rămân, așadar, „posibile în orice registru semiotic, atâta timp cât semnele, în relațiile lor structurale, reușesc să producă semnificație, funcționând sub presiunea unui cod“ ⁹.

Mai vreau să cred, din dragoste pentru limba mea, că poate, alăturarea greșită de cuvinte a fost realizată de cineva pentru care limba română este una străină (în sensul că nu e limba sa maternă) sau că a fost o strategie de marketing, mod mai distractiv de a atrage clienții, pentru că, într-o situație de comunicare, „codul conține, teoretic, toate posibilitățile de expresie la care recurge un comunicator pentru a transmite altuia o informație sau o emoție“ ¹⁰. Așa că, e posibil ca, intenționat, devierea de la normă să devină, în astfel de condiții, o posibilitate de expresie, un mod de a trasa o linie de subliniere sau de a crea un punct de semnalizare spre ceea ce are mesajul nostru de transmis într-o multitudine de alte mesaje cu același scop, manieră creativă de a transmite informația. Cert este că acel chioșc sătmărean  și-a atins ținta: clienții se învârteau în jurul gogoșilor calde!