Gramatica și… matematica = continuare

¹

După cum am spus în articolul nostru din 21 septembrie 2010 ², punctele comune ale acestor două științe nu se poticnesc doar în câteva pagini, cuvinte sau argumente.  Și nici n-aș vrea acest lucru. Așa că, pornesc la drum cu noi puncte de vedere, pentru a descoperi noi fapte de limbă și nu numai; pentru a privi și altfel limba română…o limbă care (poate) merită mai multă atenție!

Așadar, deschideți ochii (minții) larg, să nu pierdeți nimic! 🙂

Să luăm de data aceasta, spre exemplificare, lucrarea Mirelei Borchin, Modalitatea și predicatul verbal compus ³, în care autoarea, „adeptă mărturisită a interdisciplinarității, […] își însușește informații din toate științele afine lingvisticii, încrucișându-le atât de coerent și de convingător, încât logica, matematica, semiotica și gramatica par a fi dus-o într-o dulce frățietate de la începuturile lumii” ⁴.

În această carte, explicațiile teoretice cu privire la chestiuni sintactico-semantice sunt susținute și prin scheme și figuri geometrice (în special), îmbinate cu principii fundamentale din logică. Inspirată din codul geometric și din logica aristotelică, Mirela Borchin „adoptă” figura dreptunghiului secționat de ambele diagonale, spre a explica ideea de modalitate ⁵ (vezi figura de mai sus). De asemenea, ea folosește și un limbaj specific, logico-matematic: „contingent” ⁶; „rezultă echivalența modală posibil-contingent și reducerea careului logic al modalităților la un triunghi modal” ⁷, „exclude” / „include” ⁸. Jocul logico-matematic / geometric merge și mai departe, până la folosirea semnelor matematice de „=”, „~” (negație), „+”, „⊃” (implicație), „≡” (echivalență), „V” (disjuncție) etc.:

„O A = ~ P ~ A; F A = (PA) V (P~A)” ⁹;

„p = a + x1 ; q = b + x2; r = c + x3” ¹⁰;

„ ”⊃” (implicația) – corespunde conjuncțiilor complexe din lingvistică, în special celor care indică un raport de condiționalitate și consecință de tipul: Dacă / de… atunci, prin urmare. Simbolul implicației se plasează între două constante sau variabile propoziționale: p⊃q se citește #dacă p… atunci q#” ¹¹;

„d≡t se citește «d dacă și numai dacă t» sau «d este echivalent cu t» […]. Raportul de echivalență logică corespunde tautologiei în lingvistică.” ¹²;

„RA 3 [V] : V [(α, Λ, β), wi] = 1 dacă și numai dacă:

a. V (α, wi) = V (β, wi) = 1 sau

b. V (α, wi) = 1 și V (β, wi) = 0 sau

c. V (α, wi) = 0 și V (β, wi) = 1;

Dacă nici a, nici b, nici c, atunci V [(αVβ, wi)] = 0” ¹³.

Vorbind despre „calitatea de grup verbal într-un grup predicativ” ¹⁴, Mirela Ioana Borchin adoptă metoda structuralismului de tip analitic (chomskian) și realizează reprezentarea grafică a tipurilor de determinanți din cadrul unei propoziții cu ajutorul bine-cunoscutei diagrame arbore ¹⁵.

Lucrarea Modalitatea și predicatul verbal compus, a Mirelei Ioana Borchin, care reprezintă și teza de doctorat a autoarei, constituie încă un argument puternic la baza legăturii dintre aceste două științe, legătură ce (am demonstrat!) poate  înlesni procedeele de explicare a teoriilor gramaticale.

Încheiem demonstrația cu atât de adevăratele cuvinte ale magistrului G. I. Tohăneanu: „Nu irosesc prilejul să-mi răspic, încă o dată, convingerea că, studiată  în sine și pentru sine, lingvistica este o știință searbădă, uscată, ursuză. Ea poate deveni o disciplină vie, atractivă, pasionantă, în alianță cu istoria, cu literatura, ca artă a cuvântului, și cu atâtea alte discipline, fără să ajungă o «slujnicuță» (ancillula) a lor, ci redescoperindu-și identitatea și personalitatea și dobândind acel randament social fără de care umanioarele nu-și justifică existența.

Împărtășesc, și în această privință, zodia interdisciplinarității, sub semnul căreia înaintează spornic Mirela Ioana Borchin. Ca român, sunt creștin, nu rezonabil, ci fervent; ca filolog, sunt politeist, păgân, am nevoie de o «rezervație» de idoli, la care mă închin uneori pe rând, de cele mai multe ori, simultan.” ¹⁶

Cu certitudine, vom mai avea o continuare!