Între tautologie și pleonasm în numele de locuri

Pleonasmul ( < fr. pléonasme; gr. pleonasmos „a fi de prisos”) reprezintă o greșeală de exprimare care constă în alăturarea inutilă a două cuvinte sau a unor construcții cu același înțeles ¹ sau care repetă aceeași idee. E necesar de precizat că termenii care se repetă „se află în relație de subordonare” ²; „sensul unuia dintre ei este implicat în sensul celuilalt” ³.  Cauza? Probabil tendința „de a întări o idee prin cuvinte cu valoare augmentativă” ⁴.

Așadar, „în loc ca ideea să fie nuanțată prin termeni cu înțelesuri suplimentare” ⁵, se ajunge la o greșeală de exprimare.

Adesea, se pune semnul egalității între pleonasm și tautologie. Tautologia (< fr. tautologie ; lat. tautologia; gr. tautos „același” și logos „cuvânt”) este mai mult un fenomen sintactic și stilistic, o construcție și figură de stil „care se realizează prin repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte cu funcții gramaticale și cu intonații diferite” ⁶. Tautologia, ca repetiție, „nu poate fi considerată drept un viciu de exprimare” ⁷ (precum pleonasmul) și se bazează mai mult pe o relație de coordonare între termenii ei.

Aceste două fenomene, precum și redundanța (< lat. redundare „a curge pe deasupra”) presupun, în esență, „o repetiție” ⁸.

Multe toponime („nume de locuri” ⁹) conțin astfel de repetiții ce se plasează la limita dintre tautologii și pleonasme. Iată câteva exemple extrase din lucrarea lui Al. Graur!

– Vârfu-Păguiorului (păgui a însemnat în trecut „vârf de munte”) ¹⁰;

–Dealu-Chicerei (chiceră înseamnă „deal”) ¹¹;

– Dealu-Tepei (tepe este cuvântul turcesc pentru „movilă”);

– Gogoșu-Dîlmei, Valea-Andoliei, Valea-Dolinei (formate cu sl. dol- „vale”) ¹²;

– Pasu-Prislopului (prislop: „trecătoare”; „pas în formă de șa, situat la înălțime”) ¹³;

– Ieruga-la-Vultoare (ierugă ar fi același lucru cu vultoare) ¹⁴;

– Gura-Sadului (cf. magh. szad „deschizătură”);

– orașul francez Châteaudun, explicat prin fr. château „castel” și galicul dunum „castel” ¹⁵;

– Insula Ada-Kale, deși ada înseamnă „insulă” în turcește;

Există, se pare, și cazuri de tautologii obligatorii ¹⁶, la toponimele Lacul Techirghiol și Lacul Siutghiol: „Vizitatorii de la Eforie merg la ghiol, ceea ce arată că cunosc înțelesul acestui cuvânt; de ce spun atunci și Lacul Techirghiol? Pentru că dacă ar spune numai Techirghiol s-ar putea crede că e vorba de localitate, nu de lac.” ¹⁷; în turcă, göl: „lac”.

Situațiile de mai sus sunt catalogate de către Al. Graur drept tautologii, însă, dacă am analiza cu atenție, am observa că majoritatea se încadrează la pleonasme, deoarece, în multe cazuri, formarea toponimelor are loc din „necunoașterea cuvintelor întrebuințate” ¹⁸, fie că sunt autohtone sau de proveniență străină, cauză principală a pleonasmului, având în vedere și faptul că multe nume de locuri au fost date de către popoare care nu erau băștinașe.

Toate aceste toponime demonstrează, încă o dată, fragilitatea limitei dintre tautologie și pleonasm, două fenomene lingvistice foarte asemănătoare, dar cu câteva diferențieri fundamentale.