Noțiuni generale de fonetică și fonologie

Fonetica (‹ fr. phonétique) reprezintă ramura lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor vorbirii (adică ale limbajului articulat, specific omului). Scopul ei este să urmărească structura acustică a sunetelor, modul cum iau naștere, se combină sau se modifică. Sunetele sunt privite ca fenomene fizice și fiziologice.

Spre deosebire de fonetică, fonologia, o disciplină recentă și autonomă, este o așa-zisă fonetică funcțională, studiind sunetele din punct de vedere funcțional și punând accent pe relațiile dintre acestea. Ea face abstracție de faptul că sunetele pot avea mai multe variante și analizează fonemele (sunetele-tip).

Cele două discipline sunt complementare și chiar convergente ¹.

Sunetele sunt cele mai mici unități ale limbii, materiale sau concrete. Ele reprezintă fenomene fizice, sunt pronunțate diferit de vorbitori, în momente diferite și sunt foarte numeroase și variate. În scris, acestea sunt redate prin litere, care așezate într-o anumită ordine formează alfabetul:

a A;    ă Ă;     â Â;    b B;    c C;     d D;     e E;     f F;      g G;      h H;     i I;     î Î;      j J;    k K;     l L;     m M;      n N;     o O;    p P;     q Q;

r R;     s S;     ș Ș;      t T;    ț Ț;     u U;    v V;     w W;      x X;    y Y;     z Z.

Prin fonem înțelegem unitatea funcțională minimală (neanalizabilă în unități inferioare și succesive) a limbii, sunetul-tip general și abstract, care folosește la formarea și deosebirea între ele a cuvintelor, prin calitatea de a fi comutabil (de a determina prin substituire, schimbări în planul semnificației) și contrastiv (de a se opune unul altuia). De exemplu, fonemele b, c, d, l, m, p din bat, cat, dat, lat, mat, pat sunt cele care diferențiază cuvintele între ele. Sunetul inițial din aceste cuvinte, prin calitatea de a fi contrastiv, este un fonem.

Fonemele nu au sens (nu sunt unități semnificative ca morfemele), dar ajută la distingerea semnificației cuvintelor. Cuvântul bat este alcătuit din fonemele b, a, t. Înlocuind sunetul inițial b cu c, se obține cat. În asemenea cazuri, avem de a face cu două foneme diferite.

Bibliografie:

1. Dumitru Gherghina, Limba română contemporană, Craiova, Editura Didactica Nova, 2002.

2. Alexandru Metea, Limba română actuală, [Deva], Editura Emia [2008].