fbpx

O altfel de lecție despre… condițional-optativ

Filă de gramatică tradițională:

Modul condițional-optativ este un mod personal, care exprimă o acțiune realizabilă, posibilă sau dorită, la timpul prezent, iar la timpul perfect exprimă o acțiune ireală. Se caracterizează prin morfemele , ai, am, ați, ar.

Exemple:

Dacă aș avea bani, mi-aș cumpăra o casă pe plajă. – o acțiune posibilă condiționată;

Aș vrea să particip, dar nu sunt suficient de pregătit. – o acțiune posibilă dorită („optativ”);

„Când ar face toate muștele miere, ar fi pe toți pereții faguri.” – o acțiune posibilă realizabilă potențial.

Și… o altfel de lecție de gramatică, mai precis, „lecție” despre modul condițional-optativ, pe care mă bucur să o mai pot regăsi și în altfel de pagini, diferite de cele „tehniciste”, cum sunt cele de gramatică. Pagini frumoase, cu lecții diverse, care, la finalul răsfoirii lor, îți oferă nu numai bucuria că gramatica într-adevăr e utilă în orice împrejurare, ci și… un exemplu de viață: o viață frumoasă!

Iată pagina! „Manualul” e despre OMUL FRUMOS, iar învățătorul-autor e Dan Puric. Fragmentul citat face parte dintr-un dialog purtat de autor cu auditoriul după o conferință, la Bistrița, în 2008.

D.P.: Spuneți-mi dumneavoastră: la ce se referea? Dumneavoastră mi-ați spus: oare câți de aici se gândesc la martiri? [subl. aut.] Iar eu vă răspund: s-ar putea să se gândească. Vă spun eu că unii din lumea asta de aici s-ar putea să se gândească! De ce spuneți dumneavoastră că nu?

A.: Dar folosiți verbul la condițional optativ, asta nu-i o acțiune realizată… [subl. aut.]

D. P.: Poftim?

A.: «S-ar putea», nu «e posibil» sau «se poate»; e «s-ar putea, dacă…» [subl. aut.]

D.P.: Da, dar să vă spun următoarea chestie: cu optativul ne aflăm în împărăția realităților românești. Noica zicea: ar fi fost să fie. Eu zic: s-ar putea să fie.

Altfel, știți cum e? Eu pun cărămida și dumneavoastră o dați cu cotul jos. Bun, eu vreau să zidesc, să fac legături, nu paranoice, ci legate de esență. Dacă stau în anchetă de genul acesta, nu ajungem nicăieri. […]

Poate mai sunt și sfinți, poate entitatea asta de aici mai are și o taină, și zic: s-ar putea.

S-ar putea ca poporul acesta să se ridice, s-ar putea ca poporul acesta să aibă un destin. De ce îi stați dumneavoastră în față în numele unei intelectualități sterile? [subl. aut.]” 1

Un joc de-a condiționalul și optativul… un joc optimist, care depășește oarecum barierele definițiilor gramaticale, în care suntem invitați să citim dincolo de cuvinte, dincolo de granițele rigide ale gramaticii obișnuite, să apelăm și la alte științe înrudite pentru a înțelege mesajul, pentru ca, la capătul drumului, să descoperim o intersecție ce ne pune în impas: pe ce drum să apucăm? Pe toate! Pentru că, așa cum gramatica se intersectează (acesta-i termenul, cred, cel mai potrivit) cu pragmatica, s-ar putea să mai formeze răscruci și cu alte drumuri („ramuri”), drumuri pe care, dacă nu le vei străbate pe rând, nu le vei cunoaște, nu vei reuși să ajungi nicăieri. Aici e esența unei astfel de… „lecții”! Să învățăm că gramatica formează intersecții și în ele se îmbină utilul cu plăcutul! Noica, adeptul condiționalului-optativ perfect, pesimist și Dan Puric, adeptul condiționalului-optativ prezent, posibil, realizabil în „împărăția realităților românești”. Și balanța își găsește echilibrul în acest joc; cele două talere ale „modului verbal al dorinței” își vorbesc la același nivel… Egalitatea dintre ele a stârnit, așadar, dorința de a scrie acest articol.
Pentru a continua lectura unor pagini precum cea citată mai sus, recomand cu drag o carte minunată: Despre Omul Frumos, de Dan Puric, pe care o găsești aici. Asta dacă nu ați citit-o până acum…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *