fbpx

Care e pluralul substantivului pară de duș?

Pentru că primesc multe întrebări în ultima vreme, foarte interesante, de altfel, m-am gândit să dau startul unei noi categorii, și anume „Voi întrebați, noi vă răspundem”, categorie care se va menține, de fapt, printr-un soi de colaborare între voi și noi, bazată pe comunicarea reciprocă. Una dintre întrebările la care am răspuns acum ceva vreme mi-a rămas în minte și, chiar dacă am soluționat problema pe moment,  mi-am dat seama că ar trebui să o prezint și aici, ca să o afle cât mai mulți și, tot astfel, să mai scap de niște gânduri în plus de tipul to-do list, iar alții – de niște dileme…

Așadar, am fost întrebată care e pluralul de la pară (de duș) și mi s-a părut o întrebare foarte bună, la care nu m-am gândit până acum, dar care merită atenție, căci, iată, poate ridica probleme.

Dar, pe cât de problematică pare întrebarea, pe atât de simplu e răspunsul:

Substantivul pară e înregistrat în dicționarele limbii române sub două variante, omonime, adică avem de-a face, de fapt, cu două cuvinte diferite care formează pereche omonimică:

pară1 (substantiv feminin): „flacără, văpaie, căldură dogoritoare, dogoare”; (cu sens figurat) „sentiment puternic și chinuitor, înflăcărare, chin sufletesc, dorință chinuitoare”. Pluralul acestei variante (mai populară, de altfel, dat fiind și numărul suficient de mare de expresii și locuțiuni din popor construite cu acest substantiv) e pare;

pară2 (substantiv feminin) e înregistrat în dicționare, sub această formă, cu două sensuri – se pare, așadar, că lexemul pară2 e polisemantic[1], având mai mult de un singur înțeles. Cele două sensuri sunt actualizate diferit în funcție de context, însă poartă ambele cel puțin un sem comun/o trăsătură de înțeles comună:

  • pară: „fructul părului”;
  • pară: „nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară” (prin analogie cu primul sens).

Semul comun, în acest caz, este forma (de pară). Vorbim, deci, de un singur cuvânt, în cadrul căruia se dezvoltă două sensuri oarecum diferite, dar păstrând o caracteristică de bază comună (aici, forma).

Pluralul substantivului pară2: „fructul părului”; „obiect în formă de pară”, perechea omonimică a lui pară1 „flacără, dogoare”, este pere.

Substantivul feminin pară, indiferent de varianta omonimică, aparține, conform gramaticii tradiționale, declinării I, având terminația –ă  (morfem gramatical de gen feminin, numărul singular, caz nominativ), așa că nu poate avea decât un plural terminat în –e.

Prin urmare, dicționarul este cel care ne-a oferit și răspunsul:

Unitatea lexicală pară are două variante omonimice. Unul dintre omonime este polisemantic (pară2). Acesta cuprinde și sensul variantei care ne interesează pe noi: „obiectul sanitar în forma fructului de păr”. Pentru că vorbim doar de un alt sens al aceluiași cuvânt (polisemantism), pluralul e același pentru cuvântul respectiv, indiferent care sens al său e actualizat în context. Drept care pluralul cuvântului pară (de duș) este pere (de duș). În nici un caz pare

Iată, deci, cât de important e să distingi între omonimie și polisemantism, care adesea se combină foarte bine, putând induce în eroare. Dar nu trebuie să fim experți în noțiunile lingvistice, în omonimie sau polisemie, să avem simțul limbii, ca să vedem, cu ochiul liber, răspunsul, în DEX. Poate ar trebui doar să știm să căutăm și să privim mai cu atenție în dicționare:

Sursa: dexonline
Sursa: dexonline

Prin această „dilemă” lingvistică, mi s-a certificat, încă o dată, cât de important e să îți cunoști limba și că puțină gramatică, într-adevăr, mai ajută și în situații zilnice, obișnuite, care ne iscă întrebări și ne fac să scormonim după răspunsuri.

[1] Cuvintele omonime sunt trecute în lucrările lexicografice cu un număr de ordine notat imediat după cuvântul-titlu, pentru că vorbim de două sau mai multe cuvinte diferite, pe când cuvintele polisemantice, întrucât vorbim de lexeme care au mai multe sensuri, au numerotate, în explicațiile cuvântului-titlu respectiv, definițiile corespunzătoare fiecărui înțeles în parte. Dacă un cuvânt-titlu, într-un dicționar, are mai mult de un sens înregistrat/o definiție, atunci e polisemantic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *