Puțin(ă) (mai multă) poezie

Când eram mică, voiam să mă fac… poetă. De poezie nu m-am „lăsat” însă nicicând: fie mai cochetez cu metaforele și partea lirică prin natura-mi sensibilă și joaca de cuvinte, fie savurez poezia altora. Pentru că sunt convinsă că viața pulsează cel mai bine în versuri, că există în esență tare mai degrabă în liric și nu în proză. Dovada cea mai puternică: luați de ascultați muzică! E tot poezie pură și aceea, ba chiar împinsă la un nivel superior! Apoi, mor de dragul decriptării metaforelor și al simbolurilor, mai ales. Și nimic nu mă unge pe suflet mai tare decât un vers inteligent. De aceea îl apreciez foarte mult și pe Tudor Gheorghe, căci cântă ca nimeni altul, cu eleganță, poezia românească. O poezie minunată și de care toți ar trebui să avem habar. Dar nu (doar) memorând versuri la școală pentru serbări tematice… Ci direct, cu file de carte în mână, retrași puțini din haosul vieții…

Pentru că în școala românească prea puțini (și puțin) au știut să mă apropie de poezie (mă refer în special la aceia care ar fi trebuit să aibă talentul acesta), spre deosebire de cum am făcut-o eu de una singură, m-am gândit că n-ar strica și pe aici să deschidem un soi de „rubrică” nouă cu versurile/poeziile preferate. Așa, din când în când. „Material” frumos este. Să-l savurăm, zic! Cum ne plac unele replici de filme, frânturi de cântece ori fragmente din cărți, e imposibil să nu ne încânte și versurile care, n-au altă menire decât să ungă pe corzi de suflet!

Sunt #PROvers, #PROpoezie, că tot s-a născut poet românul. 🙂

Sursă foto: libersaspun.3netmedia.ro