Repercursiune sau repercusiune?
Articol de Gordana PEICI
„Pandemia de coronavirus a făcut ravagii la nivel mondial din punct de vedere economic, iar repercursiunile ar putea fi dezastruoase.” (subtitlul unui articol publicat pe capital.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2020)
„Comerțul global slăbit şi încetinirea industriei auto târăsc Germania în pragul unei recesiuni care ar putea avea repercursiuni grave pentru întreaga economie din zona euro.” (într-un articol publicat pe digi24.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2020)
„Primele repercursiuni ale legii privind abrogarea pensiilor de serviciu îşi fac apariţia: Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti îşi suspendă activitatea pe durată nedeterminată, ca măsură de protest faţă de abrogarea pensiilor” (titlul unui articol publicat pe orange.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2020)
„NATO avertisment dur pentru Kosovo: Decizia poate avea repercursiuni grave” (titlul unui articol publicat pe capital.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2020)
Secvențele citate sunt doar câteva exemple de „aşa nu” folosite totuși frecvent. De ce? Apelând la DEX, găsim cuvântul „repercusiune, repercusiuni”, care provine din limba franceză –„répercussion” – şi are sensul de „urmare, consecință”. După cum aflăm şi din Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, corect este să scriem şi să pronunțăm „repercusiune”, cu formele de genitiv şi dativ „repercusiunii” şi de plural „repercusiuni”. Prin urmare, reluarea celui de-al treilea „r” nu este corectă.
Cum arătau secvențele citate mai sus în varianta lor corectă?
„Pandemia de coronavirus a făcut ravagii la nivel mondial din punct de vedere economic, iar repercusiunile ar putea fi dezastruoase.”
„Comerţul global slăbit şi încetinirea industriei auto târăsc Germania în pragul unei recesiuni care ar putea avea repercusiuni grave pentru întreaga economie din zona euro.”
„Primele repercusiuni ale legii privind abrogarea pensiilor de serviciu îşi fac apariţia: Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti îşi suspendă activitatea pe durată nedeterminată, ca măsură de protest faţă de abrogarea pensiilor” (titlul unui articol publicat pe www.orange.ro, accesat ultima orară în data de 10.10.2020)
„NATO avertisment dur pentru Kosovo: Decizia poate avea repercusiuni grave”
De reținut:
CORECT: REPERCUSIUNE
GREŞIT: REPERCURSIUNE
Ne-au fost de ajutor: DEX ’09, DOOM2.
Sursă foto: captură din articolul „Scad pensiile după pandemie? Toți cei care au acest tip de pensie sunt în pericol” de pe site-ul capital.ro