Să-MI trimit… ce?!
De obicei nu îmi stă în fire să fac publică nicio conversație dintr-un mesaj scris, pentru că nu mi se pare corect acest lucru; cel puțin, nu fără să întreb în prealabil și pe celălalt interlocutor, fie chiar și în mediul virtual. Pentru că este vorba totuși de o abatere de la limba română pe care o consider foarte gravă și pentru că (sper!) mesajele cu AȘA NU! funcționează cel mai bine, adică își ating scopul rapid, fiind vorba de gramatică, îmi permit să încalc absolut orice regulă personală. Public un mail la vederea căruia urlam de nervi în interior. Știu, unora poate vi se întâmplă frecvent, dar pe mine mă irită (prea tare!).
Aș fi înțeles să se întâmple o singură dată, dar nu e nici prima oară din partea persoanei respective, iar greșeala respectivă se repetă chiar în același mesaj.
Cum adică „îmi trimite-ți”? Dragi oameni, haideți, ca la școala generală, să conjugăm verbe!
Temă de casă: Conjugați verbul a trimite la modul indicativ, timpul prezent.
Singura soluție de a redacta tema: (eu) trimit, (tu) trimiți, (el/ea) trimite, (noi) trimitem, (voi) trimiteți, (ei/ele) trimit.
Niciun model de conjugare din limba română (și cred că în orice limbă este așa) nu are forme în care rădăcina/radicalul și desinențele de persoană și număr să fie ortografiate separat, cu cratimă. Desinența de persoană și număr se atașează direct verbului, indiferent de modul sau timpul verbului respectiv.
De acord, există și forma omofonă, care este la fel de corectă, ortografiată cu cratimă (trimite-ți), dar aici deja nu mai transmite același mesaj ca mai sus, deci… scuza nu este valabilă. Contextul este, deci, una dintre cheile de dezlegare a… agramaticalității.
Cu cratimă, forma trimite-ți reprezintă o alăturare a două cuvinte, fiecare dintre ele transmițând o informație gramaticală (și nu numai!) independentă una de cealaltă (de aceea sunt 2 lexeme diferite și nu… morfeme, ca în cazul desinenței): trimite – verbul a trimite la modul imperativ + -ți, pronume personal, formă neaccentuată de dativ, persoana a II-a, singular.
Ce informație transmite verbul cu o formă pronominală atașată? Nimic mai mult decât: „Trimite (î)ți (ție)!” sau, mai exact: „(Să) îți trimiți (ție)!”. Pentru facilitarea pronunției, s-a elidat vocala î din forma pronominală de persoana a II-a; cratima marchează atât elidarea acestei vocale, dar și unește cele două cuvinte, astfel încât ultimele două sunete ale verbului și pronumele să se pronunțe într-o singură silabă [tri-mi-teți]. De aici poate și confuzia dintre cele două forme: se pronunță la fel, dar se scriu totuși diferit. Sunt, așadar, omofone și transmit cu totul alte informații. Au în comun doar faptul că reprezintă forme verbale și că ambele cuprind informații referitoare la persoana a II-a.
Prin urmare: Aștept să îmi trimiteți. și Trimite-ți (ție) rochia (ta) prin cineva decât să vii tu personal să o aduci.
Aș prefera ca emițătorul mesajului primit de mine „să intre” din când în când, cu câte o privire, prin cărțile de gramatică, decât… „mereu pe facebook”! I-ar prinde mai bine. Poate de aceea și mesajul trimis inițial de mine a intrat în categoria „Other”… Era trimis dintr-o altă perspectivă de a scrie și citi… Una mai prietenă cu gramatica. 🙂
P.S.: Pot să-i dau un dislike? 🙂