fbpx

Știați că „paparazzo”… ?

Motto: 

„Dacă ne referim la problema d a t ă r i i [subl. aut.] cât este posibil de corecte a prezenţei termenilor recenţi în română, trebuie să-mi fac un aspru reproş pentru prima atestare a cuvântului paparazzo. Aşa cum reiese din DCR 2, acest termen a fost «prins» în dicţionarul citat extrem de tardiv, de-abia în 1993, deşi m-am confruntat cu el cu peste 30 de ani mai înainte… Dar trebuie să mărturisesc că am făcut greşeala de a nu-l fi înregistrat în 1960, când l-am întâlnit în paginile celei mai deschise reviste din epocă, «Secolul 2», unde era cuprins într-un articol despre celebrul film al lui Fellini. De ce nu l-am consemnat? Explicaţiile nu echivalează cu o justificare, dar, în acea perioadă istorică, în care asupra ţării noastre se abătuse cea mai cumplită «variantă» a comunismului, un fotograf de la noi nu ar fi putut avea nici îndrăzneala şi, mai ales, nici «materialul uman» care să-i permită să fotografieze ceea ce putea lua în cadru un paparazzo în alte părţi ale lumii. Pornind de la această realitate, am considerat că un astfel de cuvânt nu îşi putea găsi locul într-un dicţionar românesc. În plus, eram constrânsă şi de principiul autoimpus în redactarea DCR, care cerea să nu fie înregistrate decât cuvintele întâlnite minimum de 2 ori, ceea ce – după cunoştinţa mea, care poate m-a înşelat – nu s-a întâmplat în anii ’60 cu paparazzo. Dar viaţa a arătat, după mulţi ani, că am comis o eroare…. Drept urmare, cred că  î n r e g i s t r a r e a [subl. aut.], dacă este posibil, a  t u t u r o r  c u v i n t e l o r  n o i [subl. aut.], chiar sub beneficiu de inventar, este o necesitate, pentru că nimeni nu ştie azi ce poate interveni mâine în viaţa unui cuvânt considerat la un moment dat ca efemer sau cunoscut într-un cerc prea restrâns pentru a merita să intre într-un dicţionar general. […] «Viaţa» cuvintelor, adică traiectoria lor, este la fel de imprevizibilă ca şi viaţa – cum se spune, «ca un roman» – a oamenilor, uneori extrem de sinuoasă, cu urcuşuri şi cu coborâşuri, cu unele treceri bruşte, poate chiar spectaculoase – cum se poate constata din analiza întreprinsă asupra termenilor paparazzo şi tsunami atât în Viaţa cuvintelor, cât şi în rândurile de faţă.” (Florica Dimitrescu)[1]

 … este un eponim[2] de origine italiană, provenind de la numele propriu (Coriolano) Paparazzo, un personaj din romanul By the Ionian Sea, de George Gissing (1901), tradus în italiană de Margherita Guidacci sub titlul Sulla riva dello Ionio (1957)? S-a creat, așadar, prin antonomază, de la numele unui personaj.

… Regizorul Federico Fellini, care a citit cartea în perioada de pregătire a filmului La dolce vita, a îndrăgit numele Paparazzo, datorită sonorității, şi l-a denumit astfel, în filmul respectiv, pe unul dintre fotografii care o urmăreau pe eroina interpretată de Anita Ekberg? De atunci, fotograful-reporter insistent, indiscret, avid de picanterii, din viaţa unor personaje celebre, a fost numit, foarte repede, după ce a început să ruleze filmul, paparazzo.

… este un termen destul de recent, pentru prima dată atestat în limba franceză (în Petit Robert), în anul 1960? Abia un an mai târziu este atestat și în limba italiană, limba de proveniență!

… s-a răspândit foarte mult, în toate limbile, în urma unui eveniment tragic, începând cu seara zilei de 30 august 1997, când şi-a pierdut viaţa prinţesa Diana, într-un accident de maşină în pasajul subteran Alma din Paris şi a existat ipoteza (infirmată de anchetele la faţa locului) că totul s-a petrecut din cauza unor fotografi de tipul paparazzi care o urmăreau pe ea şi pe logodnicul ei, Dodi Al Fayed, cu scopul de „a prinde” pe peliculă câteva cadre intime?[3]

… este forma de singular, în italiană fiind, la plural, paparazzi, așa cum, de altfel, s-a răspândit în toate limbile care l-au adoptat? Nu a fost însă adaptat la grafia limbilor care au împrumutat acest cuvânt. Multă vreme s-a considerat, în mod greșit, incult chiar, că forma de singular (paparazzo) s-a format de la plural (paparazzi). În limba română, acest termen chiar astfel a pătruns: drept un substantiv cu singularul identic cu pluralul (precum holtei: un holtei – doi holtei)[4]. Astăzi, atât DOOM[5], cât și DIN[6], îl consemnează, precum în limba de origine, ca substantiv comun cu forma de singular paparazzo, încă neadaptat la grafia românească (*paparațo)[7], și cu pluralul paparazzi. Se pronunță ambele forme tot ca în italiană. Este incorect, așadar, să spunem *(un) paparazzi, deși se întâlnește frecvent această greșeală.

Surse bibliografice:

Florica Dimitrescu, Drumul neîntrerupt al limbii române, vol. II, Cluj-Napoca, 2004.

Rodica Zafiu, Păcatele limbii: Paparazzi, în „România literară”, nr. 41/2008.

 Sigle:

 DCR – Florica Dimitrescu, Dicționar de cuvinte recente, ed. I – [București], Editura Albatros, [1982]; ed. a II-a – [București], Editura Logos, [1997]; (ed. a III-a – [București], Editura Logos, [2013]).

Statuie reprezentând un paparazzo, în Bratislava Sursa: en.wikipedia.org
Statuie reprezentând un paparazzo, în Bratislava
Sursa: en.wikipedia.org

 


[1] Florica Dimitrescu, Aspecte din biografia unor cuvinte recente în limba română: paparazzo, tsunami, în * * *, Dacoromania, IX-X, 2004-2005, Cluj-Napoca, Editura Academiei, 2005, p. 169-171.

[2] Aici, cu sensul de „substantiv comun provenit de la un nume propriu”.

[3] Vezi Florica Dimitrescu, Drumul neîntrerupt al limbii române, vol. II, Cluj-Napoca, 2004, p. 132.

[4] Cf. * * *, Dicţionar invers, Bucureşti, 1954.

[5] Vezi * * *, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005, p. 570, s.v. paparazzo.

[7] Cf. pizza – pizze și picolo – picoli (vezi * * *, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, p. 604, respectiv p. 598, s.v. pizza/pizză; picolo/picoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *