Substantivul

…pe scurt! 🙂

De precizat în analiza morfosintactică:

1. felul: comun/propriu; simplu/compus;

2. genul: masculin/feminin/neutru;

mobil (are forme diferite în funcţie de gen, create prin derivare)/epicen (are aceeaşi formă pentru M şi F)/heteronim (termeni diferiţi pentru M şi F) – doar în cazul substantivelor care denumesc fiinţe;

3. numărul: singular/plural; se precizează dacă substantivul are numai formă de singular (SINGULARIA TANTUM) sau numai formă de plural (PLURALIA TANTUM);

4. cazul: nominativ/acuzativ/genitiv/dativ/vocativ;

5. felul articulării: nearticulat/articulat cu articol hotărât, enclitic/proclitic sau cu articol nehotărât, proclitic;

6. se precizează dacă e precedat de prepoziţie;

7. f.s.

Definiţie:  Este partea de vorbire flexibilă care denumeşte fiinţe, obiecte, fenomene ale naturii, însuşiri, stări sufleteşti, acţiuni.

Categorii gramaticale

1. Felul:

–         comun/propriu (caracterizat prin individualizare, grafiat cu majusculă);

–         simplu/compus: floarea-soarelui, nucă-de-cocos, arbore-de-cacao, cuvânt-înainte, cuvânt-titlu, cuvânt-cheie, argint-viu, contabil-şef, formular-tip, viceprim-ministru, *Alba Iulia, Baia Mare;

locuţiuni substantivale: părere de rău „regret”, aducere aminte „amintire”, băgare de seamă „atenţie”, trecere în revistă „recapitulare”.

2. Genul:

–         se stabileşte prin numărare: masculin (un – doi)/feminin (una – două)/neutru (un – două);

–         subst. MOBILE (se formează prin ataşarea unor sufixe): broască-broscoi, lup-lupoaică;

–         subst. EPICENE: şobolan, girafă, zebră, pinguin; prodecan, rector, critic literar;

!decan (F decană) nu e epicen;

–         subst. HETERONIME: termeni diferiţi pentru M şi F: găină-cocoş, bărbat-femeie;

3. Numărul: singular/plural

Subst. DEFECTIVE:

–         de plural (SINGULARIA TANTUM): fasole, unt, aur; sinceritate, cinste;

–         de singular (PLURALIA TANTUM): ochelari, tăiţei, aplauze, zori

! NU sunt subst. defective de singular: icră-icre, foarfecă-foarfeci, pantalon-pantaloni (pentru că suntem mereu în acord cu DOOM2; în acest caz – și de acord);

Subst. INVARIABILE: sg. = pl. (ardei, ochi, pui, unchi, învăţătoare, muncitoare, nume).

4. Cazul:

• N.: este cazul nonsubordonării, funcţiile specifice fiind sb. şi n.p.: Îmi place Direcţia 5.; Erasmus înseamnă experienţă de viaţă. + apoziţia: Bogdan, colegul meu, se pricepe la informatică.
• Ac.:  – se construieşte cu ajutorul prepoziţiilor: pe, cu, la, din, sub, despre, fără, prin.

– atr. substantival prepoziţional: Ne vedem la barul din colţ.

– c.d. (Pe cine?, Ce?): Îl cunosc pe Vlad de mult.; Nu-mi găsesc telefonul.

• G.: – întrebări: al, a, ai, ale cui?: Imaginaţia colegei o depăşeşte pe a mea.
• D.: Cui?: I-am vorbit studentului despre examen.
• V.: – exprimă o strigare/o chemare/o adresare: Ioana!; Băiatule!; Băiete!

5. Articularea

– nearticulat;

– articulat cu articol hotărât: enclitic/proclitic (băiatul, cartea, băieţii, cărţile, pixul, pixurile + formele de G., D., V.);

– articulat cu articol nehotărât: proclitic (un student, o floare, nişte copii + formele de G., D.);

– precedat de articol posesiv-genitival: al, al, ai, ale;

– precedat de articol demonstrativ: cel, cea, cei, cele; celui, celei, celor.