fbpx

Text literar scris în graiul din Gorj

Tocmai am citit un articol cu privire la un text literar scris în graiul din Gorj[1]. Firește, nu-i întâmplător faptul că acest articol aparține academicianului Grigore Brâncuș, unul dintre cei mai mari filologi români, specialist în filologie balcanică, albanologie și în istoria limbii române, născut la Hobița, în județul Gorj, fiind nepot al sculptorului Constantin Brâncuși (văr primar cu tatăl lingvistului)[2].

Cum Gorjul e tărâm natal și pentru mine, nu puteam să trec cu vederea peste acest text și să nu-l fac cunoscut. 🙂

Grigore Brâncuș își începe lucrarea cu precizarea:

„Dintre toate graiurile dacoromânei, se pare că graiul din Oltenia, în special cel vorbit în aria de nord a acestei provincii, a atras interesul celor mai mulți cercetători. Apelul la datele lingvistice privitoare la Oltenia pe care Hasdeu îl făcea frecvent în Etymologicum va fi fost un îndemn pentru G. Weigand[3] să se apropie, cu metodele mai riguroase ale dialectologiei de la 1900, de specificul acestui grai, mai cu seamă că ceva mai devreme el se ocupase de graiurile din Banat, din Transilvania și Crișana, cu care cel din Oltenia are multe trăsături în comun” (Brâncuș, op. cit., p. 11).

Pentru zona Gorjului, se remarcă o cercetare, întreprinsă aici de Ernst Gamillscheg (elev al lui W. Meyer-Lübke) în timpul Primului Război Mondial, concretizată în studiul Oltenische Mundarten (Wien, 1919), pentru care Sextil Pușcariu realizează o recenzie favorabilă în primul număr al revistei „Dacoromania” (!). Acesta a făcut anchete în 24 de sate din nordul Gorjului, de o parte și de alta a Jiului, prin care a urmărit în special variațiile fonetice, pe care le-a interpretat mai mult din perspectivă istorică.

Însă orice grai poate fi descris și prin intermediul literaturii[4], iar cel gorjenesc a fost foarte bine reprezentat într-o povestire publicată de Stelian Sterescu[5] în „Convorbiri literare”, în 1912[6], text asupra căruia se oprește și analiza academicianului Brâncuș. Povestirea Nărojii, în aceeași temă cu Poveste (popularizată sub numele de Prostia omenească) a lui Ion Creangă, are notată încă din titlu mențiunea: „poveste populară din Gorj, cu note lingvistice” și reprezintă una dintre cele cinci variante pe care le-a cunoscut, „cu deosebiri de conținut nesemnificative” (Brâncuș, op. cit., p. 12). Aceste note sunt, de fapt, niște sublinieri pe text ale faptelor de limbă care i s-au părut autorului relevante pentru graiul gorjenesc; unele dintre ele au fost explicate în subsolul paginii, însă acestea trebuie luate în considerare cu  măsură, întrucât textul e rescris de autor – un autor cult. Acest text al lui Sterescu a fost luat în considerare de către redactorii Dicționarului Academiei și de către cercetătorul Ernst Gamillscheg, amintit mai sus, care s-a folosit nu numai de materialele rezultate din ancheta proprie, ci și de notițele gorjeanului.

Vom continua acest articol în curând, când vom analiza particularități ale graiului gorjenesc, așa cum sunt ele reflectate în textul literar de care v-am vorbit mai sus.

[1] Grigore Brâncuș, Un text literar din graiul din Gorj, în Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu (editori), Lucrările Primului Simpozion Internațional de Lingvistică (București, 13-14 noiembrie 2007), Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Editura Universității din București, 2008, p. 11-17.

[2] Cf. Maria Oprea, Academicianul Grigore Brâncuș, o viață dedicată științei, în „ALAR”, nr. 170/Noiembrie-Decembrie 2015, text disponibil on-line la adresa: http://www.alar.ro/n89/interviu-c677/academicianul_grigore_brancus_o_viata_dedicata_stiintei-s1266.html.

[3] Gustav Weigand a fost un filolog german preocupat de studiul limbii române, cu precădere de domeniul dialectologiei. „În anul 1893 a înființat, la Leipzig, “Institutul pentru Studiul Limbii Române”, care a fost, până la izbucnirea Primului Război Mondial, cel mai important centru științific din străinătate pentru studiul limbii române. Weigand a fost și primul lingvist care a cercetat, la fața locului, dialectele și graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 și 1909, în toate ținuturile locuite de români. El a impus în lumea științifică și folosirea denumirii de aromân, care a înlocuit-o pe cea limitativă de macedonean. Din anul 1892 a fost membru corespondent străin al Academiei Române” (Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gustav_Weigand).

[4] Vezi: „Nu ne referim aici la influența vagă, determinată stilistic, pe care o poate avea vorbirea locală asupra scrisului unui autor, ci la redactarea unui text literar cu reproducerea aproape fotografică a realității graiului local” (Brâncuș, op. cit., p. 11).

[5] Stelian Sterescu (1875-1917), originar din Gorj, a fost profesor de română și latină la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. A murit tânăr, ca ofițer pe front, în Primul Război Mondial (cf. Brâncuș, op. cit., p.12).

[6] Stelian Sterescu, Nărojii – poveste populară din Gorj, cu note lingvistice, în „Convorbiri literare”, XLVI, 1912, p. 1044-1055 și p. 1165-1168.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *