Cum traducem în limba engleză termenii care desemnează principalele mâncăruri românești?
Mâncărurile tradiționale românești impresionează, din ce în ce mai mult, pe toți străinii care ajung în România. Din păcate însă, cel mai adesea ne confruntăm cu dificultăți în ceea ce privește traducerea termenilor care desemnează astfel de mâncăruri. E, așadar, destul de greu să explici unui străin ce fel de mâncăruri va urma să guste. Și totuși, hai să încercăm puțin:
1. Sarmalele – force-meat rolls in cabbage leaves or in vine leaves (“rulouri din carne tocată în frunze de varză sau în frunze de viță-de-vie”)
Desigur, această traducere este foarte extinsă, nefiind prea economică în limbaj, însă este cea mai explicită și cuprinzătoare, exprimând cel mai bine înțelesul cuvântului. Mai există și variantele stuffed cabbage/vine leaves sau cabbage rolls, mai comprimate, însă au dezavantajul de a fi confuze și insuficient de clare.
2. Mici/Mititei – grilled minced meat rolls
Am găsit și varianta grilled sausages, însă e destul de ambiguă, putând fi confundată cu sintagma ce desemnează cârnați la grătar – sausages se traduce, în românește, prin “cârnați, cârnăciori” sau “crenvurst”. Or, mititeii nu sunt cârnați, chiar dacă sunt realizați din aproximativ aceeași compoziție de carne tocată. 😉
3. Mămăligă – maize/corn mush
Am găsit sintagma mămăligă cu brânză și smântână tradusă drept corn meal with salty cheese and sour cream, însă corn meal înseamnă, de fapt, făină de porumb, mălai și nu neapărat făină de mălai fiartă, așa cum e, de fapt, mămăliga. Termenul mush “terci, fiertură” e mult mai concis.
De asemenea, în Marea Britanie, pentru termenul românesc mămăligă, am înțeles că circulă și echivalentele englezești: coarse corn meal și polenta (cake), însă acesta din urmă desemnează un fel de mâncare dintr-o făină mult prea fină și are o textură cu totul diferită, fără a fi apropiată de mămăliga românească.
4. Slănină afumată – smoked lard
Am găsit, pentru acest fel de mâncare, și sintagma englezească smoked bacon, însă bacon reprezintă, mai degrabă, o varietate de șuncă, preparată din carne grasă. Slănina e realizată, de fapt, din mult mai multă grăsime, precum untura. Desigur, dacă nu e preparat din slănină, ci are și porțiuni de carne, poate fi tradus prin smoked bacon.
5. Cârnați afumați – smoked sausages
6. Pomana porcului – pork alms
Am găsit și sintagma pork feast, însă feast înseamnă mai mult “ospăț, sărbătoare, festin, praznic”, nefiind într-atât de clar precum termenul alms “pomană”.
7. Turtă (de mălai) – cornbread
8. Jumări – (pork) greaves/scraps
Dintre cele două variante, mai întâlnit pentru a desemna jumările este cuvântul greaves.
9. Ciorbă de fasole cu ciolan afumat – bean soup with smoked (pork) hocks
10. Iahnie de fasole (cu afumătură) – bean ragout with smoked (pork) meat
În loc de ragout, care desemnează un soi de tocană, am găsit și termenul paste “pastă”, iahnia fiind un fel de pastă de fasole (bean paste).
11. Varză à la Cluj – cabbage à la Cluj
12. Ciorbă de burtă – tripe soup
13. Ciorbă rădăuțeană – (vegetable) soup from Rădăuți
14. Gulaș cu afumătură – (potato) goulash with smoked meat
15. Drob de miel – lamb haggis
16. Pârjoale moldovenești – minced meat croquettes from Moldova
Pentru sintagma minced meat croquettes am găsit și termenul rissoles, care se poate traduce prin chiftele. Din nou, acest termen e mult mai economic, însă nu prea cuprinzător în ceea ce privește sensul.
17. Zacuscă (de vinete) – eggplant paste
Din păcate, pentru zacuscă nu am găsit un termen mult mai specific decât paste “pastă”, care poate fi ușor interpretat ca desemnând și salată de vinete. Ar mai fi și vegetable stew “tocană de legume”, din nou nu prea clară. Unii explică acest fel de mâncare prin sintagma, foarte lungă de altfel, Romanian dish/appetizer made of eggplants and tomatoes paste.
18. Platou țărănesc – peasant’s platter
19. Cozonac – Romanian sponge cake
Pentru cozonac, am găsit și traducerea sweetbread, însă are o semnificație prea generală. Am putea să traducem, tot cu acest cuvânt, prin sintagma, mult mai specifică: Romanian sweetbread, dar și aceasta e destul de confuză.

20. Mucenici moldovenești – sweet dough martyr figurines
Am găsit, pentru acest fel de mâncare tradițional, sintagma simplă sweet dough figurines, însă e mult prea generală. Cred că martyr figurines redă mult mai bine sensul.
21. Dovleac copt – baked pumpkin
22. Papanași cu brânză de vaci, smântână și dulceață – sweet cow cheese dumplings with cream and jam
Pentru papanași, am găsit și echivalentul papanash, însă acesta nu e un cuvânt reperabil în dicționarele englezești.
Notă:
Traducerile pe care le-am redat mai sus au fost verificate cu ajutorul principalelor dicționare de care dispunem (în primul rând, ***, Dictionary of Contemporary English, Essex, Pearson Longman, 2004), dar și cu ajutorul dicționarelor disponibile pe internet (The Free Dictionary) și al principalului motor de căutare pe internet, google.com, pentru a observa folosirea și răspândirea termenilor. Pentru majoritatea traducerilor englezești, ne-am folosit de dicționarul bilingv cel mai recomandat la noi de către profesori: Andrei Bantaș, Dicționar român-englez, [București], Editura Teora, [1998]. Articolul de aici a constituit punct de pornire al acestei prezentări.
Dacă aveți sugestii cu privire la acest subiect, le aștept cu drag. 🙂
Polenta înseamnă mămăligă, este exact una și aceeași; 1:1 ratio, cum s-ar zice. Proof: https://www.youtube.com/watch?v=jE2NemX-FO4
Da, dar „polenta” e un termen italienesc, noi vorbeam de echivalente englezești. 😉
Uite ca am dat peste acesta pagina despre Cum traducem în limba engleză termenii care desemnează principalele mâncăruri românești?, cautand despre maramu.
Acum ce sa zic ca faci treaba super. Te invit sa cunosti
si pagina web http://cazare-maramures.net un site despre maramures.
Multutmesc frumos
Mulțumesc și eu pentru aprecieri. Numai bine! 🙂
Buna seara, stiti cumva cum se spune la „toba” (de mancare) in engleza? Respectiv care este cel mai apropiat cuvant de sensul tobei de mancare de la noi? Multumesc, Andrei.
Bună,
Din păcate, nu există un singur cuvânt care să redea acest preparat în engleză. Un echivalent vag ar fi (pork meat) pudding, căci au și ei ceva similar, care se apropie de o budincă de carne.
Traducerea explicită în engleză e mult mai amplă: a meat pudding based on pig’s feet, ears, and meat from the head suspended in aspic and stuffed in the pig’s stomach
Stiu ca raspunsul meu este ft tarziu, dar pt oricine cauta, un echivalent am gasit pt „toba” la magazinul Wegmans in NY, este „head cheese” sau „brawn”. Mai similar cu aspic sau kolodeti din Rusia, dar iti aminteste de toba (in special cu niste mustar bun, ca „mister Mustard” mustar cu „horseradish”, similar cu „crenvustila”).