fbpx

Zece expresii celebre de la A la… J

„În orice limbă, expresiile îndeplinesc o dublă funcție. Pe de o parte, fac posibilă o comunicarea laconică, simplificată convențional, a unor gânduri, simțăminte și atitudini complexe. Pe de altă parte, expresiile evocă spontan o amplă experiență de viață și gândire, proprie epocii în care s-au ivit.” (text pe coperta cărții lui I. Berg[1])

1. Ad calendas graecas

Expresia latinească ce se traduce prin „la calendele grecești” reprezintă o prescurtare a expresiei, mult mai explicită, ad calendas graecas solvere: „a plăti la calendele grecești”.

Calendele, la romani, desemnau prima zi a lunii, zintâiul, cum se spune la români, în popor. Totodată, această primă zi reprezenta și ziua care era fixată pentru plata datoriilor.

Rău-platnicii spuneau, cu ironie sau în derâdere, că ei vor plăti ad calendas graecas, deoarece grecii nu aveau calende. Așadar, această expresie era echivalentă cu… niciodată.

Istoricul Suetoniu relata că inclusiv împăratul Augustus oferea adesea un astfel de răspuns creditorilor săi.

Această vorbă a rămas și astăzi, tot pentru a exprima ironic sau cu supărare: niciodată! În limba română, cu aceeași semnificație, s-au creat și expresii ca: la paștele cailor, la Sfântuʼ Așteaptă, la moșii verzi etc.

2. Butoiul lui Diogene

Diogene a fost un cunoscut filosof grec, care a trăit în perioada 412-323 î.e.n. și care a făcut parte din așa-numită școală cinică a lui Antisthene, școală ce propovăduia o viață conformă cu natura. Adepții acestei școli disprețuiau bogățiile și conveniențele sociale.

Diogene a rămas însă celebru nu pentru ideile sale, cât pentru butoiul și lanterna sa. Este vorba despre anecdotele puse pe seama lui, însă despre care nu se știe dacă sunt autentice.

În legătură cu această expresie – butoiul lui Diogene, s-a menținut versiunea potrivit căreia el locuia într-un butoi, ceea ce, pe acea vreme, nu ar fi fost un fapt atât de ieșit din comun (după cum  spunea și Aristofan).

Butoiul-domiciliu reprezintă astfel o imagine expresivă pentru a vorbi de oamenii ca Diogene, care erau dezgustați de vicii, desfrâu, corupție etc. El prefera în acest mod să ducă o viață izolată, retrasă.

3. Carpe Diem

Celebrul dicton latinesc, devenit expresie clișeizată, se traduce astfel: „Bucură-te de ziua de azi! / Folosește-te de ziua de azi! / Trăiește clipa!”. Puțini mai știu însă că acesta reprezintă, înainte de toate, începutul unui vers dintr-o odă a lui Horațiu. Acolo, poetul, amintindu-i lui Leuconoe că viața e scurtă, îi spune: „Nu ți-e îngăduit, o, Leuconoe, să cunoști capătul rânduit de zei zilelor mele și ale tale… Stând de vorbă, timpul a și trecut. Bucură-te de ziua de azi și nu te încrede în cea de mâine.” (cu înțelesul de a nu lăsa pe a doua zi, de a nu amâna).

Cuvintele acestea (Carpe diem) au cunoscut o atât de largă răspândire astăzi, constituind un îndemn de a culege roadele, dar mai ales bucuriile zilei de azi; chiar verbul carpere are și sensul „a culege”.

4. Divide et impera

Tot o expresie latinească, Divide et impera („Împarte și stăpânește.”), echivalentă cu forma divide ut regnes („divide pentru a stăpâni”), mult mai folosită și mai explicită, reprezintă un adagiu roman, devenit chiar principiu de guvernare. Niccolo Machiavelli (de aici termenul machiavelism), studiind și scriind despre politica Imperiului Roman, a fost cel care a rezumat-o în această expresie. De aceea, lui i s-au atribuit și aceste cuvinte.

Totuși, vorbele de mai sus par a fi mult mai vechi. Heinrich Heine o atribuie, într-o scrisoare din Paris (12 ianuarie 1842), regelui Filip al Macedoniei, urcat pe tron în anul 359 î.Hr.

Formula aceasta a fost ulterior aplicată de multe guverne oligarhice care, cu scopul de a subjuga popoare, provocau dezbinări între partide și naționalități.

5. E pur si muove

Cuvintele italienești E pur si muove, care mai pot fi scrise și Eppur si muove, însemnând „Și totuși se mișcă”, sunt vorbele celebre rostite de Galileo Galilei în timpul judecatei lui. Galilei, după Copernic, a promovat concepția potrivit căreia Pământul se învârte.

Biserica l-a constrâns să își retragă spusele acestea, pentru că ele contraziceau Scriptura, dar el s-a opus categoric. A fost dat în judecată, iar Galilei a revenit asupra afirmațiilor sale, cu dârzenia specifică omului care e convins de adevărul științific pe care îl susține. La finalul procesului, a repetat ultimele sale cuvinte: E pur si muove.

Astăzi, aceste vorbe au ajuns să reprezinte deja o expresie folosită în împrejurări similare, mai ales în situațiile când ți se oferă tot felul de argumente pentru a te convinge de contrariul lucrurilor pe care le susții. Pentru a pune capăt unor astfel de discuții și pentru a arăta că rămân totuși la convingerea lor, multe persoane încheie cu: E pur si muove. Astfel, această expresie își demonstrează caracterul de clișeu internațional – expresie sugestivă, larg răspândită și utilizată în lumea întreagă, al cărei sens e cunoscut de foarte multe persoane și nu mai necesită explicații sau adăugiri.

Chiar și Mihai Eminescu a evocat un astfel de episod în câteva versuri din poemul Scrisoarea II:

„Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaus,

Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din haos

Și cum neagra veșnicie ne-o întinde și ne-nvață,

Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață.

Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă

De simțeam ca Galilei, că comèdia se mișcă.”

6. Festina lente

Cuvintele oximoronice Festina lente (< lat.: „Grăbește-te încet.”) au fost consemnate pentru prima dată de către istoricul latin Suetoniu, care a scris Viețile celor 12 cezari, operă în care a realizat și portretul lui Augustus (în capitolul 25). Acest împărat, spunea Suetoniu, era de părere că nimic nu-i mai puțin indicat pentru un comandant de oaste decât graba, fapt pentru care rostea adesea aceste vorbe, în grecește[2], cum le citează și Suetoniu.

Sunt mai multe popoare care au preluat această idee și asemenea cuvinte, tălmăcindu-le în limba proprie. Se spune că și Napoleon avea o vorbă celebră asemănătoare: „Îmbrăcați-mă încet că mă grăbesc.” Francezii mai folosesc în acest sens și versul lui Boileau: „Hâtez-vous lentement”. Germanii au expresia Eile mit Weile. Noi avem în limba română zicala Graba strică treaba.

Gala Galaction, în Profir și Policarp, a utilizat această vorbă ca un corectiv la expresia Carpe diem:

Policarp: Atunci grăbește-te, Profire. Carpe diem, cum a zis meșterul acela de Orațiu.

Profir: Da, mă, a mai venit unul după el, mai încoace, și a spus: Hâtez-vous lentement.”

University of Iowa Special Collections x-Collection FOLIO PN6410 .E7 1599

7. Grosso modo

Grosso modo, din limba latină, înseamnă „în linii mari” și se spune astfel, de exemplu, despre o lucrare incompletă sau despre o problemă înfățișată în linii generale și nu amănunțit.

8. Honoris causa

Tot latinească este și expresia honoris causa, care se traduce prin cuvintele „datorită meritelor”. Chiar dacă provine din latină, această sintagmă nu este atât de învechită, ci se folosește doar de câteva veacuri. S-a încetățenit mai ales prin obiceiul universităților de a acorda titluri ca Doctor Honoris Causa unor personalități cu merite deosebite în artă, știință, cultură.

9. Ipso facto

Ipso facto, tot din limba latină, se traduce astfel: „prin însuși acest fapt” și se folosește frecvent atât în scris, cât și în vorbire, cu sensul propriu: „chiar prin aceasta” sau „în virtutea faptului însuși”.

10. Je suis majeur et vacciné

Această vorbă din franceză, tradusă prin cuvintele „Sunt major și vaccinat.”, aparține lui Gérard de Nerval și poate fi găsită în volumul de povestiri La Bohème galante, apărut în 1855. Este spusă în legătură cu dreptul de alegere al celui ce se căsătorește. Pentru a întări acest drept, scriitorul francez face referire la majorat, care presupune și exercitarea deplină a drepturilor cetățenești, dar și la vaccinare, ce conferă imunizarea. În acele timpuri, metoda vaccinării, promovată de Jenner și Pasteur, reprezenta evenimentul medical al vremii. Un om vaccinat se simțea mai sigur și mai stăpân pe sine.

Expresia Sunt major și vaccinat. este folosită frecvent și în zilele noastre, cu același sens, când se dorește a se transmite că dispunem singuri și nestingheriți de propriile hotărâri.

 Sursa bibliografică: I. Berg, Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre, București, Editura Științifică, 1968.



[2] În acea vreme, pătura de sus din Imperiul Roman strecura în vorbire expresii din vechea elină (greaca antică).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *