„Pituluș” sau… un alt fel de „v-ați ascunselea” prin limba română

Gorjenilor
Special thanks prietenilor care mi-au sugerat denumiri regionale ale jocului, în special Irinei Floarea ⌉

Lexemul pituluș redă varianta regională, specifică subdialectului muntean din zona Olteniei, a jocului de-a v-ați ascunselea. Acesta este consemnat în DAR, ca element lexical polisemantic, având chiar pereche omonimică, în pituluș, pituluși 2  – cu sensurile: 1) „masculul pitulicii”, „pitulici”; 2) „privighetoare”; 3) „vrabie”; 4) „plantă erbacee de zonă alpină, cu tulpna subțire și flori violacee”. Ca ultim înțeles înregistrat în DAR pentru pituluș 1, avem și „de-a v-ați ascunselea, de-a baba oarba”, cu mențiunea că se utilizează în expresii. Din ce îmi amintesc eu însă, pentru desemnarea jocului respectiv, în copilărie utilizam doar cuvântul pituluș, fără particula prepozițională de-a sau alte elemente lexicale.

Etimologia lui pituluș este destul de incertă. Structural și semantic, acesta derivă de la verbul a (se) pitula/pituli, evoluat din a (se) piti, la rândul său cu „origine îndoielnică, probabil expresivă” (DER, 605, s.v. piti), căruia i s-a alăturat sufixul diminutival –. Inițial ca adverb, cu sensul „pe furiș, pe ascuns, pe neobservate” (sensul de bază, principal cu care apare consemnat în DAR), cuvântul a suferit o conversiune (i.e. schimbare a valorii gramaticale) și a devenit substantiv neutru, când e utilizat cu semnificația de joc. În plus, pituluș mai are și înțelesul de „ascunzătoare” (probabil de aici și ideea de a desemna astfel jocul), dar și de „persoană care, în cursul jocului de-a ascunselea, trebuie să-i caute pe ceilalți”, ca substantiv masculin, semnificație care considerăm că a decurs dintr-un proces metonimic (persoana, ca parte a jocului, e desemnată prin numele jocului, cf. un Grigorescu ține locul pentru sintagma un tablou pictat de Grigorescu).

Supinul verbului a pituli a mai dat naștere și adverbului pitulit, sinonim cu adverbul pituluș, care, la rându-i, e posibil să fi evoluat, ca substantiv, într-o altă variantă a pitulușului „joc”. Perechea a pitula constituie, cel mai probabil, baza unui alt element regional utilizat pentru denumirea jocului de-a ascunselea, și anume pitulea. Acesta a evoluat în așa măsură încât, astăzi, reprezintă chiar nume de familie.

În DER (605, s.v. piti (-tesc, -it)), a (se) piti), a (se) piti „a (se) ascunde, a (se) pitula” este pus în legătură cu a chiti, a cărui origine este și mai puțin sigură (cf. Pușcariu, apud DER) și cu piț, (a) pișca – și acestea cu etimologie necunoscută. Varianta a (se) pituli a verbului a (se) pitula „a (se) ascunde”, pentru care Cihac (1879, 259) a propus ca etimon sl. prituliti „a (se) liniști” (cf. DER, 605)[1], e considerat radical pentru pituliș, o altă variantă fonetică a regionalismului pituluș, care se diferențiază doar prin faptul că este derivată cu sufixul – (în loc de –, în cazul lui pituluș).

Tot în dreptul cuvântului-titlu a (se) piti din DER apare înregistrat și adverbul derivat verbal pitiș „pe ascuns”, care, prin analogie, a dat mai departe și varianta pituș. Și, aici, am putea fi tentați să considerăm că pituluș ar fi putut rezulta printr-o disimilare fonetică (un fel de duplicare de sunete) survenită la nivelul adverbului pituș: pitu-l-uș, deși ar fi aproape imposibil de susținut faptul că l ar fi apărut pentru a despărți vocala dublă uu (în parte pentru că nu se justifică această consoană în interiorul adverbului pituș, care conține(a) deja consoane diferite: de ce tocmai consoana l ?).

Verbul a (se) piti a dat inclusiv adjectivul pititel „mic”, prin încrucișare cu mititel (cf. DER 605), dar și pititea, o altă variantă regională pentru jocul de-a v-ați ascunselea. Totodată, la granița dintre județele Dâmbovița și Prahova, pitilicul constituie o altă formulă dialectală utilizată pentru a desemna acest joc. Această formă pare una hibridă, rezultată dintr-o suprapunere a verbelor a (se) piti și a (se) pituli peste lexemul pitic.

Din a (se) pituli a derivat și substantivul feminin pitulice pentru denumirea populară a păsărilor Sylvia curruca și Troglodytes parvulus, cu perechea de genul masculin pitulici „bărbătușul pitulicii” (DER, 605).

Așadar, pituluș, pituliș, (pitulit), pitulea, pititea, pitilicul, cuvinte simpatice inclusiv la nivel sonor, constituie formule regionale uzuale în partea de sud a țării (pituluș fiind comun în special în Oltenia), sinonime pentru jocul de-a (v-ați) ascunselea. Cu o rădăcină lexicală (a piti/a pituli) a cărei origine a rămas încă necunoscută, este probabil ca aceste variante regionale/populare, specifice subdialectului muntean, să fi luat naștere în urma unei influențe străine asupra vocabularului românesc, pe care celelalte graiuri de pe teritoriul limbii române să nu fi cunoscut-o (prea bine): în acest sens, trebuie cercetată încă etimologia verbelor variante a (se)  piti, a (se) pituli/a (se) pitula.

Surse bibliografice:

Bulgăr, Gh., Constantinescu-Dobridor, Gh., Dicționar de arhaisme și regionalisme, București, Editura Saeculum Vizual, 2002.

Cihac, A. de, Dictionnaire d’étymologie dacoromaine. II. Éléments slaves, magyars, turcs, grecs modernes et albanais. Frankfurt, 1879, p. XXIV-816.

Ciorănescu, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă, de Tudor Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, Editura Saeculum I.O., 2007.

Sigle și abrevieri:

DAR – Gh. Bulgăr, Gh. Constantinescu-Dobridor, Dicționar de arhaisme și regionalisme, București, Editura Saeculum Vizual, 2002.

DER – Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă, de Tudor Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, Editura Saeculum I.O., 2007.

[1] De asemenea, inclusiv cuvântul pitic, a cărei proveniență este, la rândul său, incertă, a fost apropiat de sl. pitikŭ „maimuță” (cf. Cihac, II, 687, apud DER, 605), „dar această apropiere pare întâmplătoare” (DER, 605). Cel mai probabil provine tot din a (se) piti, care, etimologic, are și sensul de „a (se) face mic, a (se) face invizibil”, mai ales dacă luăm în considerare și varianta sa, și anume chitic (vezi DER, 605, s.v. pitic (-că)).

Sursă foto: trilulilu.ro

One thought on “„Pituluș” sau… un alt fel de „v-ați ascunselea” prin limba română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *