„Triple sec”. Triplusalt. Triplu „i”

Valorile multiple ale literei i creează condiţii de existenţă a unor omografe („astea” însemnând: cuvinte care se scriu identic, dar care se pronunţă diferit):

albi – albi; deşi – deşi; căi – căi; roi – roi; ia – ia; mici – mici; ochi – ochi.

Tocmai pentru că i poate avea diferite roluri în structura unui cuvânt, sunt cuvinte care se scriu cu mai mulţi i, fiecare i având „jobul” său.

Atenţie la scrierea următoarelor cuvinte: Arghezi, confetti (s. f. pl.), el veni (!eu venii), noştri, voştri.

Prezenţa unui singur i, a doi sau a trei i marchează distincţii morfologice:

  • la subst. şi adj., distincţia între formele nearticulate şi cele articulate de m. pl. (N.-Ac.): ani – anii; mari – marii; arbitri – arbitrii; copii – copiii sau de f. sg. (G.-D.): unei ţări – ţării; dulci – dulcii;
  • la vb. de c. a IV-a, distincţia între infinitiv (şi toate formele compuse cu acest mod: viitorul, condiţionalul prezent, imperativul negativ) sau perfectul simplu (3 sg.) şi perfectul simplu (1 sg.): găsi – găsii; sui – suii; sfii – sfiii;

a găsi (INFINITIV)

eu găsii (primul i face parte din radical – parte comună tuturor formelor – iar al doilea i este desinenţa – element ce ajută la distingerea între diferitele forme)

tu găsişi

el/ea găsi

noi găsirăm

voi găsirăţi

ei/ele găsiră (PERFECTUL SIMPLU)

  • la vb. a fi şi a şti, distincţia între infinitiv şi indicativ/conjunctiv prezent (2 sg.): şti – (să) ştii; fi – (să) fii;

Un singur i la:

  • pl. neartic. al subst. şi adj. m., cu excepţia celor cu singularul în -iu şi a subst. copil: arbitri, cai, lupi, arici, unchi; albaştri, albi, mici, vechi (DAR: copii, cafegii; aurii);
  • pers. a 2-a sg. la toate timpurile simple ale ind. şi la conj. ale tuturor verbelor, cu excepţia prezentului verbelor cu tema în i: (să) aduni, afli, bei, lucrezi, citeşti, râzi (DAR: apropii, scrii, ştii);
  • inf. şi pers. a 3-a sg. a perfectului simplu la verbele de conj. a IV-a cu tema în consoană: citi, iubi, veni;
  • pers. 1 sg. la perfectul simplu al tuturor verbelor, cu excepţia celor de conj. a IV-a cu infinitivul în -i: adunai, tăcui, bătui, mersei, coborâi (DAR: citii, sfiii);
  • pers. 1 sg. (omonimă cu a 2-a sg.) la prezentul ind. şi conj. al vb. de conj. I şi a IV-a cu tema în i: tai; birui (DAR: apropii);

ii la:

  • N.-Ac. pl. art. al subst. şi al adj. m., cu excepţia celor cu sg. în -iu, a subst. copil şi a adj. roşu: arbitrii, caii, lupii, aricii, unchii; albaştrii, albii, micii, vechii (DAR: fiii, cafegiii; copiii, auriii, propriii, roşiii);
  • N.-Ac. m. pl. al pron. pers. dânsul (dânşii), al pron. şi adj. pron. nehot. unul, vreunul (unii, vreunii), al pron. nehot. altul (alţii) şi al pron. negativ niciunul (niciunii);
  • inf. şi pers. a 3-a sg. a perfectului simplu la vb. de conj. a IV-a cu tema în i: prii, pustii, sfii;
  • pers. 1 sg. la perf. simplu al vb. de conj. a IV-a cu inf. în i şi tema în consoană: citii, iubii, venii (DAR: sfiii);
  • pers. 1 sg. (omonimă cu a 2-a sg.) a prez. ind. şi a conj. la vb. de conj. I cu tema în i vocalic: apropii, înjunghii, sperii;

iii la:

  • N.-Ac. pl. art. al subst. şi al adj. m. cu sg. în -iu: fiii, cafegiii, auriii, propriii, al subst. copil (copiii) şi al adj. roşu (roşiii);
  • pers. 1 sg. la perf. simplu al vb. de conjugarea a IV-a cu tema în i: priii, pustiii, sfiii;1

Rezumat:

nearticulat: doi membri – articulat: membrii comisiei;

ochi/ochii albaştri – albaştrii tăi ochi (schimbare de topică);

doi copii – amândoi copiii;

doi fii – fiii mei;

părinţii proprii – propriii părinţi;

în ochii-mi; propriii-mi fii; propriii-i fii;

tu (să) scrii;

voi şti, aş şti – să ştii;

voi fi, aş fi, nu fi trist!; va fi aflat, ar fi aflat, fi aflat, va fi aflând, a fi aflat – să fii sănătos, fii vesel!

tu afli, tu intri.

eu sosii – el sosi;

eu mă sfiii – el se sfii.

 

…încă ceva:

Se formulează corect: doi „i” şi nu doi de „i”!

De ce?

Argumentul:

Pentru că e corect: Doi elevi sunt absenţi. şi nu Doi de elevi sunt absenţi.

Regula:

Structurile cu numerale până la 19 inclusiv nu se construiesc cu prepoziţia de.

Spunem (şi scriem): Am trei ani.; Am cinci ani.; Am nouăsprezece ani. (FĂRĂ prep.)

DAR: Am douăzeci de ani.; Am douăzeci şi cinci de ani. (CU prep.)

 

 


[1]

  1. Povestea pe larg în: Mioara Avram, Ortografie pentru toţi. 30 de dificultăţi, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1990, p. 34-44.

12 thoughts on “„Triple sec”. Triplusalt. Triplu „i”

  • 29 decembrie 2010 at 16:48
    Permalink

    Foarte folositor acest articol! Din pacate, nu multi se pot mandri ca stiu sa scrie corect. 🙂

  • 4 ianuarie 2011 at 15:55
    Permalink

    Iată că e important și perfectul simplu („oltenesc”) la ceva! 😛

  • 4 ianuarie 2011 at 19:53
    Permalink

    Aşa este! Trebuie să recunosc! …dacă tot suntem vecine de zone dialectale.

  • 26 ianuarie 2011 at 16:31
    Permalink

    “Regula:

    Structurile cu numerale până la 19 inclusiv nu se construiesc cu prepoziţia pe. ”

    O mică eroare de tastare, aţi înlocuit “de” cu “pe”.

  • 26 ianuarie 2011 at 17:11
    Permalink

    Am corectat. Mulţumesc! Mă bucur să întâlnesc astfel de cititori! …chiar şi “virtual”.

  • Pingback: Acești jurnaliști care ne informează... despre agramați (miniștri sau miniștrii)? - Literparc

  • 28 septembrie 2013 at 23:43
    Permalink

    Și totuși, după aproape 3 ani descopăr că G. Pruteanu a avut o opinie diferită în legătură cu „doi i”. 🙂 http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis020-029.htm

  • 29 septembrie 2013 at 1:35
    Permalink

    @Marian:
    Da, Pruteanu a avut aceeași opinie pe care a consemnat-o și Graur, după cum e și specificat în articolul respectiv. Numai că limba română e mai complexă, iar regulile au și excepții – nu întotdeauna poți aplica aceeași regulă. Consider că, după cum ținea să sublinieze și Pruteanu, sintagma „doi de i” constituie, într-un astfel de caz, o metodă de dezambiguizare a mesajului: bineînțeles, numeral lângă numeral ar produce ambiguitate. De aceea, „de”-ul devine necesar. Totuși, nu sunt de acord cu folosirea lui în sintagma „doi i”, pentru că aici nu mai e vorba de un alt numeral, deci nu produce ambiguitate și, în plus, „i” reprezintă un substantiv în metalimbaj. Așa că, dacă nici la restul substantivelor nu folosim prepoziția de înainte (vezi *doi de elevi), nici în cazul acestui substantiv (în metalimbaj) nu este corectă inserarea acestui de. Așa găsesc eu încă valabilă și corectă exprimarea: doi i. Chiar Pruteanu spune:
    „În schimb, cînd literele sau cifrele denumesc NU simboluri abstracte ale sunetelor, ci obiecte, desene sau fenomene din afara vorbirii [i.e. din metalimbaj, ca substantivul „i” din sintagma discutată – n.n.], ele pot fi tratate ca nişte substantive, ca în următoarele exemple: “viorile au de-o parte şi de alta a corzilor două F-uri”, “el are două M-uri de conducere”, “pe rochia ei erau desenate nişte S-uri”, “aici am să pun două T-uri ca să-mi susţină partea asta” şamd. La fel se întîmplă, ziceam, cu unele cifre, de ex.: “a făcut pe gheaţă vreo 10 opturi” (şi NU “zece de 8”).”
    Nu, Pruteanu nu se contrazicea astfel, pentru că, în acea vreme (6 aprilie 1997) nu se discuta în gramatica noastră ideea de părți de vorbire în metalimbaj. Între timp însă, gramatica s-a mai schimbat pe alocuri, s-au clarificat și astfel de lucruri și astfel „doi i” a rămas regulă, pe care noi trebuie să o respectăm în acest moment. E ca la codul rutier: se mai schimbă reguli și, dacă vrei să le respecți și să nu fii amendat, trebuie să te conformezi și să te adaptezi normei în vigoare, nu celei de acum ceva vreme. Cam așa e și cu norma lingvistică – te întorci în trecut la fundamente și la explicațiile de bază, dar ții cont de regulile actualizate și de normele „reîmprospătate”. Pentru că o limbă evoluează continuu și de aceea trebuie studiată în permanență. 🙂

  • 2 octombrie 2013 at 11:20
    Permalink

    Faină comparaţia cu regulilie consemnate în codul rutier. 🙂

  • 2 octombrie 2013 at 11:20
    Permalink

    *regulile 🙂

  • 3 octombrie 2013 at 1:37
    Permalink

    Da, faină comparația. 🙂 Cred că tu ești cea care mi-ai explicat așa odată! Oricum, ceva legat de legislația în vigoare… Mi-a rămas în minte comparația; e cea mai ilustrativă când vorbești de norma lingvistică și abaterile de la normă. E pe înțelesul tuturor. 😉

  • Pingback: La ceas aniversar: Top zece cele mai lecturate articole din Literparcul nostru - Literparc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *